Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii i-au solicitat lui Adrian Candu să sesizeze Comisia de la Veneţia în vederea aprecierii legitimităţii deciziei Curţii Constituţionale

|versiune pentru tipar||
PSRM / 14 martie 2016
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi fracţiunea parlamentară a PSRM, fiind cea mai numeroasă fracţiune în Parlament, i-a adresat lui Adrian Candu, preşedintele legislativului un demers prin care solicită expedierea în adresa Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a sesizării formulate de către Fracţiunea Socialiştilor, prin care în faţa Comisiei se pun mai multe întrebări avînd drept scop expertizarea legalităţii Hotărârii Curţii Constituţionale cu privire la modul de alegere a Preşedintelui, din 4 martie 2016. Totodată Comisiei de la Veneţia i se solicită să delege în regim de urgenţă un grup de experţi, care vor participa la evaluarea procesului legislativ şi actelor legislative existente, precum şi care urmează a fi adoptate în vederea reglementării organizării alegerilor prezidenţiale directe în Republica Moldova.

Solicitarea de a sesiza Comisia de la Veneţia de către Adrian Candu este dictată de faptul că în conformitate cu legislaţia, fracţiunea nu poate să se adreseze direct către acest institut internaţional.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au propus Parlamentului spre aprobare declaraţia cu privire la recunoaşterea caracterului captiv al statului Republica Moldova Declaraţia Comitetului Executiv Politic al PSRM