Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă Legea “Cu privire la statutul municipiului Chişinău”, adoptată săptămîna trecută. Această lege este menită să extindă împuternicirile primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă.
După cum a menţionat în acest context preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, legea respectivă poartă caracter anticonstituţional, iar astăzi socialiştii au contestat întregul său conţinut, care contrazice principiului separării puterilor în cadrul administraţiei publice locale şi prevederilor Cartei Europene a autonomiei locale.
“A fost încălcat conceptul activităţii administraţiei publice locale. Potrivit legii adoptate, împuternicirile ce revin consilierilor municipali, vor fi transmise în totalitate primarului general. Nu vom găsi astfel de exemple nici într-o ţară din lume, or avem de-a face cu un caz ieşit din comun. Această lege a fost făcută în exclusivitate pentru Dorin Chirtoacă, care şi aşa a avut aceste împuterniciri pînă Consiliul Municipal a început să-i scoată la iveală multiplele scheme şi să ceară rapoartele şefilor de direcţii ale Primăriei, care, pînă acum, nimeni nu i-a văzut şi nu i-a cunoscut” a spus Ceban, menţionînd că, potrivit documentului, Chirtoacă va fi împuternicit să numească persoane pentru diferite funcţii, să administreze în mod arbitrar proprietatea Chişinăului şi să facă alte lucruri, ceea ce socialiştii categoric nu vor tolera.
Totodată, vineri, socialiştii vor contesta fiecare articol în parte din Legea respectivă.
“Presupunem că întreaga Lege ar putea să rămînă în vigoare, deşi iarăşi asta ar fi o comandă politică. Atunci avem varianta de rezervă ca să anulăm articole a acestei legi unde sunt abuzuri foarte semnificative,” a explicat conducătorul fracţiunii PSRM din CMC.
Vă amintim că Legea “Cu privire la statutul municipiului Chişinău” a fost adoptată de Parlament prin voturile a 56 de deputaţi a majorităţii parlamentare. Socialiştii au calificat acest lucru drept un rezultat al unei tranzacţii între Vlad Plahotniuc şi Mihai Ghimpu, declarînd că vor insista pe anularea legii respective.
Sursa: socialistii.md