Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM, a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş. Socialiştii susţin că de la numirea în funcţie, Grigoraş nu a întreprins nici o acţiune pentru a îmbunătăţi domeniul pe care îl conduce.
Socialiştii au declarat că situatia în domeniul protectiei sociale, cel al muncii şi al familiei nu s-a schimbat. Dimpotrivă, tot mai mulţi cetăţeni migrează peste hotarele ţării lăsînd fără supraveghere copiii şi în voia sorţii bătrînii, dar şi persoanele cu dizabilităţi.
“Nu au fost întreprinse acţiuni pentru a preveni rata şomajului în rîndul tinerilor şi nici nu a fost elaborat un sistem ce ar oferi pensii echitabile persoanelor care au contribuit toată viaţa la fondul de pensii şi au avut un aport pentru societate. Femeile neasigurate care au copii beneficiaza de îndemnizaţia mizeră de 440 lei pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani a copilului, în timp ce minimul de existenţă ajunge la 1700lei. Totodată, mamele respective nu se pot angaja în cîmpul muncii deoarece la nivel de comunitate nu sînt create servicii de plasament sau creşe unde ar fi acceptaţi copiii de la vîrsta de 1,5 ani.” a declarat, Vladimir Odnostalco, deputat PSRM.
Totodată, fracţiunea parlamentară a PSRM susţine că Ministru Stela Grigoraş nu a întreprins nici o acţiune pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor.
“Pînă la această dată dna Stela Grigoraş s-a preocupat de promovarae intereselor ONG-ului pe care l-a creat, dar nu de soarta pensionarilor, invalizilor, copiilor şi a tinerilor. Situaţia creată nu poate continua la nesfîrşit. Populaţia acestei ţări are nevoie de susţinere şi protecţie din partea Ministerului muncii, protecţiei sociale şi al familiei, cetăţenii noştri nu pot fi hrăniţi la nesfîrşit cu promisiuni şi declaraţii frumoase, ei merită o calitatea a vieţii mai bună, servicii care să satisfacă necesităţile fiecărui membru al comunităţii şi al societăţii indiferent de vîrstă şi statut social.” a conchis Odnostalco.
Amintim că anterior, socialiştii au declarat că vor înainta în fiecare săptămână cîte o moţiune simpă asupra activităţii fiecărui ministru. La solicitarea PSRM, cu raportul în Parlament au fost prezenţi ministrul Educaţiei, Corina Fusu şi Ministrul Apărării, Anatol Şalaru. Astăzi, pe ordinea de zi a legislativului se află moţiunea de cenzură împotriva ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, iar săptămâna viitoare — Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc.
Sursa: socialistii.md
Prin prezenta, deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile art. 105 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova şi articolele 112–115. din Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova aprobat prin Legea nr.797-XIII din 02.04.1996, înaintează moţiunea simplă asupra activităţii Ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, doamnei Stela Grigoraş.
Din momentul investirii dnei Stela Grigoraş în funcţia de Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, constatăm cu îngrijorare că atît în segmentul protecţiei sociale şi al familiei cît şi cel al muncii nu au fost înregistrare careva progrese. Dimpotrivă, populaţia aptă de muncă, în lipsa unor programe sociale, continuă să migreze lăsînd în voia sorţii bătrînii, copiii şi invalizii; familiile care cresc, întreţin şi educă copiii sunt lipsite de un suport real din partea statului, iar persoanele cu dizabilităţi trebuie să-şi caute singure de grijă.
Totuşi, nu putem să nu remarcăm că dincolo de slugărnicia faţă de structurile controlate de oligarhia moldovenească, politicile promovate de acest ministru sunt nişte politici mincinoase! Şi asta pentru că doamna Stela Grigoraş nu a ales să lupte împotriva unui adversar pe măsura sa, ci a ales drept victime pe cei care se pot apăra cel mai puţin: pensionarii, copiii, familiile tinere, persoanele cu dizabilităţi sau pe cei care au ales un drum propriu în viaţă şi care trăiesc cu venituri din activităţi independente.
În primul trimestru al anului 2016 în Republica Moldova au fost înregistraţi 74,4 mii şomeri, dintre care 68,1% de şomeri sunt bărbaţi. Şomajul în rîndul tinerilor a constituit 13,9%.
Aceste statistici ne demonstrează că Ministerul nu întreprinde măsuri pentru protecţia cetăţenilor faţă de şomaj, din care considerent are de suferit şi economia R. Moldova. Lipsesc acţiunile de stimulare a spiritului antreprenorial al tinerilor. Economia informală şi munca nedeclarată rămîn a fi printre problemele majore care afectează piaţa forţei de muncă şi sistemul de securitate socială în Republica Moldova.
În lipsa locurilor de muncă, a unui sistem consolidat de protecţie a persoanelor migrante şi a unor garanţii a unei vieţi mai bune în acest stat, cetăţenii sunt impuşi de situaţie să-şi lase copiii şi să plece în străinătate.
Migrarea populaţiei duce şi la creşterea coeficientului de îmbătrînire a populaţiei (numărul persoanelor în vîrstă de 60 ani şi peste la 100 locuitori) care la 1 ianuarie 2016 a constituit 16,7%. Aproximativ 16,8% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 60 ani şi peste, în totalul populaţiei feminine din mediul rural ponderea femeilor vîrstnice fiind de 19,7%.
În condiţiile majorărilor substanţiale ale preţurilor la mărfurile de consum şi ale tarifelor la servicii, Ministerul Muncii, protecţiei sociale şi familiei era obligat să stabilească un mecanism eficient de indexare/compensare a veniturilor populaţiei pentru asigurarea unui trai decent. Pînă la această dată Ministerul nu şi-a intensificat eforturile pentru garantarea unui salariu minim naţional, suficient pentru asigurarea unui standard de viaţă adecvat angajaţilor şi familiilor acestora. Nu există politiciactive care să-l stimuleze pe şomer să să-şi caute un loc de muncă. Nu există politici active de stimulare şi de susţinere a angajatorilor. Singura politică dusă de ministra muncii este aceea a tiranului hapsîn, care îi exploatează la maxim pe supuşii săi.
Concluzia este evidentă. În Republica Moldova, contrar logicii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei adoptă măsuri nechibzuite, fără o analiză asupra rezultatului real anticipat de pe urma implementării lor.
Analizînd activitatea desfăşurată de Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale si Familiei, de la investirea în funcţie şi pînă în prezent, constatăm că au fost întreprinse doar cîteva activităţi sporadice, lipsite de continuitate şi nu au fost realizate acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a gestionat defectuos activitatea instituţiei pe care o conduce din care considerent au avut de suferit cetăţenii noştri. Drept exemplu care demonstrează incompetenţa dnei Grigoraş este şi situaţia celor aproximativ 36 de mii de cetăţeni a căror pensii au fost indexate la 1 aprilie şi care au depăşit nivelul minim de existenţă fiind lipsiţi de ajutor suplimentar din partea statului. La prima vedere, această situaţia a fost datorată incompetenţei manifestată de angajaţii Casei Naţionale de Asigurări Sociale, de facto, acesta este o instituţie ce se află în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale si Familiei.
În pofida faptului că sistemul actual de pensii nu este echitabil şi sustenabil, că indicatorii în baza cărora se calculează pensia sînt învechiţi, că pensia medie lunară nu acoperă minimul de existenţă pentru pensionari (2013 — 76,1%; 2014 — 78%; 2015 — 81,1%), dna Ministru nu a venit cu soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei nici la acest capitol. Persoanele care au activat în domeniul medicinii, învăţămîntului, protecţiei sociale, culturii, agriculturii, la pensionare primesc o pensie a cărei mărime variază între 563 lei şi 1316 cînd minimul de existenţă este peste 1700 lei.
Statisticile ne demonstrează că pensia medie de care beneficiază 98% din totalul pensionarilor este sub minimul de existenţă. Aceeaşi situaţie precară se atestă şi în cazul salariului minim pe ţară stabilit care nu acoperă minimul de existenţă calculat semestrial.
Pentru redresarea situaţiei Ministerul ar fi putut propune ratificarea Protocolului Opţional la Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi ajustarea prestaţiilor sociale şi a salariului minim la minimul de existenţă, dar nici acest pas nu a fost făcut.
În partea ce ţine de veniturile disponibile ale populaţiei pentru primele 3 luni ale anului 2016 acestea au constituit în medie 2026 lei pentru o persoană, înregistrînd o descreştere cu 1,5% faţă de perioada similară a anului precedent.
După cum era cunoscut, populaţia din R. Moldova se întreţine pe seama transferurilor băneşti din afara ţării în timp ce reformele rămîn a fi doar pe hîrtie şi în declaraţiile dnei Grigoraş.
Este bine cunoscut faptul că persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu foarte mari probleme, pornind de la faptul că alocaţiile/pensiile de dizabilitate sînt foarte mici, iar serviciile sociale sînt insuficiente. Serviciul asistent personal nu răspunde necesităţilor tuturor persoanelor încadrate în grade severe de dizabilitate. Din cele 3472 cereri doar 973 sînt satisfăcute, prin urmare celelalte persoane sînt nevoite să-şi caute de grijă de sine stătător. Deşi un serviciu social poate fi perfecţionat doar cunoscîndu-i randamentul, care la rîndul său prezintă şi problemele sau imperfecţiunile în procesul de implementare a serviciilor sociale, la momentul de faţă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nu a prevăzut indicatori concreţi pentru a efectua o evaluare obiectivă a eficienţei serviciilor sociale, cum ar fi: coraportul dintre numărul de cereri şi numărul de locuri oferite pentru un anumit serviciu social; coraportul dintre numărul beneficiarilor şi numărul de persoane cărora calitatea vieţii s-a îmbunătăţit (posibilitatea de deplasare liberă, condiţii decente de trai, obţinerea unui prînz cald, ameliorarea stării psiho-sociale a beneficiarului ş.a., indicatorii respectivi fiind specifici pentru fiecare serviciu social). În astfel de condiţii este dificilă efectuarea unei evaluări/monitorizări a eficienţei serviciilor sociale, fapt care se răsfrînge negativ asupra întregului proces de perfecţionare a politicilor publice din domeniul social de care este responsabil Ministerul.
Indemnizaţiile oferite la naşterea copilului nu acoperă necesarul pentru creşterea copilului. Persoanele neasigurate care au copii pînă la vîrsta de 1,5 ani primesc o indemnizaţie lunară de 440 lei în timp ce minimul de existenţă a crescut cu 18,4%.
Minimul de existenţă pentru copiii de la 1 la 17 ani variază în dependenţă de necesităţile copilului. Potrivit datelor oferite de Biroul de statistică, minimului de existenţă pentru copiii cu vîrsta de 1–6 ani este de 1417 lei şi 1863 lei pentru copiii cu vîrsta 7–17 ani, prin urmare apare simpla întrebare: cum îşi pot creşte familiile copiii cu 440 lei? Majorînd indemnizaţia lunară cu 40 lei ministra intenţionează să ducă lumea în eroare creîndu-le impresia de reforme măreţe.
Pentru ca o familie cu copii să beneficieze de suport financiar din partea statului trebuie să treacă prin proceduri birocratice, să acumuleze un şir de acte şi doar după aprobarea cererii familia poate beneficia de ajutor material. Dar nu putem trece neobservat faptul că din cauza sărăciei în care locuiesc multe persoane nu deţin acte de identitate. Aceste persoane apar în vizorul autorităţilor tutelare abia cînd nasc copii pe care la fel nu-i pot documenta. În lipsa actului de identitate familia nu beneficiază de suportul garantat, pentru astfel de situaţii Ministerul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei, la fel, nu a înaintat nici o soluţie.
Este dificil să spunem cîte persoane nedocumentate se află pe teritoriul R. Moldova, dar ar fi corect ca asistentul social să cunoască necesităţile fiecărei familie din comunitate în scopul prevenirii agravării situaţiei.
Familiile ce au copii cu vîrsta de 3 (1,5 ani pentru persoane neasigurate) — 17 ani nu primesc nici un suport din partea statului. Deşi anume Ministerului Muncii, Protecţiei sociale şi familiei trebuie să elaboreze şi să perfecţioneze cadrul normativ în domeniul protecţiei familiei şi drepturilor copilului şi să monitorizeze implementarea acestuia, dumneaei însă nu a venit cu propunere de armonizare a cadrului normativ în partea ce ţine de susţinerea familiilor cu copii care ar avea drept scop creşterea natalităţii.
După cum arată şi statisticile, din cei 4172 de copii rămaşi fără ocrotire părintească 55,7% au unicul sau ambii părinţi plecaţi peste hotarele R. Moldova, iar 13,5% au fost luaţi din familie din lipsa condiţiilor de trai adecvate sau din cauza că părinţii nu-şi îndeplinesc obligaţiile părinteşti. Aceste cifre ne demonstrează că din cauza situaţiei precare în care se află cetăţenii noştri cel mai mult au de suferit copiii.
De la investirea în funcţia de ministru a dnei Stela Grigoraş situaţia nu s-a schimbat nici la capitolul protecţiei copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, or, copiii în continuare să se afle în instituţiile rezidenţiale. Mai mult ca atît, pînă în prezent nu a fost elaborat şi aprobat Regulamentul privind activitatea serviciului de tutelă/curatelă. Autorităţile tutelare se conduc şi în prezent de o Instrucţiune aprobată de Sovietul suprem al URSS din 1978, act care nu este racordat la necesităţile actuale.
Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei nu a prevăzut la nivel legislativ obligaţiile/responsabilităţile părinţilor ai căror copii au fost luaţi din familie în temeiul prevederilor Legii nr. 140 din 14 iunie 2013.
Dna Stela Grigoraş, nu a acordat nici o atenţie copiilor orfani, absolvenţi ai şcolilor internat care nu au fost asiguraţi cu spaţiu locativ aşa cum e prevăzut în Legea nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994. Legea cu privire la locuinţe nu cuprinde şi categoria de copii orfani care au absolvit instituţia rezidenţială 10–15 ani în urmă şi care nici în prezent nu au primit spaţiu locativ. Or, anume Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este responsabil de formarea unui sistem eficient de ocrotire socială a populaţiei, creează condiţii pentru creşterea nivelului de trai, asigură respectarea şi executarea legilor, hotărîrilor Parlamentului, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, etc.
Dnei Ministru îi era cunoscut şi faptul că prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 870 din 28 iulie 2004 nu cuprinde totalitatea instituţiilor de învăţămînt din sistemul educaţional al Republicii Moldova ceea ce înseamnă că absolvenţii liceelor care au statut de copil orfan sau aflat sub tutelă/curatelă nu pot beneficia de acei 5000 lei sau 10 000 lei, precum şi de alte mijloace financiare. De asemenea, de normele provizorii de cheltuieli nu pot beneficia elevii din instituţiile de învăţămînt privat sau cele care sînt subordonate altor ministere decît cel al educaţiei. Pentru a oferi o echitate tuturor copiilor orfani sau aflaţi sub tutelă/curatelă era suficient să se propună modificări la Hotărîrea Guvernului menţionată. Această scăpare la fel ne demonstrează că Ministrul investit în funcţie nu-şi realizează atribuţiile.
În casa-internat pentru copii cu dizabilităţi severe din Orhei cît şi în instituţia de acelaşi tip situată în Hînceşti şi în prezent se află maturii contrar prevederilor Regulamentului de funcţionare al acestor instituţii care sunt destinate doar copiilor. Spre exemplu în casa-internat pentru copii cu dizabilităţi severe din Orhei aproximativ 150 beneficiari aveau vîrsta cuprinsă între 18–39 ani.
Despre această încălcare au vorbit şi experţii ONU şi CPT în cadrul vizitelor de monitorizare a drepturilor omului pe care le-au avut în Republica Moldova. Faptul că ministrul nu a înlăturat aceste nereguli ştirbesc din imaginea ţării noastre pe plan internaţional.
S-a constatat, de asemenea, că serviciile create de Minister nu răspund necesităţilor tuturor categoriilor de beneficiari sau aceste servicii sînt insuficiente. Am ajuns la această concluzie deoarece în cele 30 instituţii rezidenţiale încă avem copii orfani şi rămaşi fară ocrotire părintească, dar şi copii cu dizabilităţi care nu pot fi încadraţi în procesul educaţional.
De foarte multe ori s-a vorbit de fluctuaţia cadrelor din domeniul asistenţei sociale (lucrători sociali, asistenţi sociali, specialişti pentru protecţia drepturilor copilului, etc.), dar Ministerul, care este responsabil de elaborarea politicilor inclusiv în domeniul muncii, nu a elaborat un Plan/Strategie de motivare financiară/nefinaciară a personalului care activează cu cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei.
La fel, nu s-a prevăzut un mecanism de evaluare a calităţii serviciilor oferite de asistenţii sociali si lucrătorii sociali din localitate.
Nu a fost creată o instituţie/o direcţie care să consolideze şi să eficientizeze sistemul de asistenţă socială în care activează cei aproximativ 5000 angajaţi. Nu a fost instituit un sistem de consolidare a capacităţilor profesionale la nivel naţional care să asigure un nivel standardizat de formare a specialiştilor.
Stimaţi colegi deputaţi, prezenta moţiune simplă este înaintată deoarece nu putem tolera la nesfîrşit faptul că Ministerul condus de dna Grigoraş nu-şi realizează funcţiile de bază prevăzute în Regulamentul de funcţionare printre care: elaborarea şi promovarea politicii naţionale în domeniul muncii şi protecţiei sociale cu stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare; asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniile sale de activitate; planificarea strategică, analiza, monitorizarea şi evaluarea politicilor elaborate, examinarea multilaterală a impactului social, economic, financiar al acestora; coordonarea şi asigurarea realizării politicilor, strategiilor şi programelor în domeniul muncii şi protecţiei sociale la nivel naţional, raional şi local prin prisma colaborării cu reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale; gestionarea, în condiţiile legii, a programelor internaţionale de asistenţă financiară pentru susţinerea reformelor sistemului de protecţie socială a populaţiei şi pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei acordate.
Nu putem admite ca la conducerea Ministerului responsabil de domeniul social să fie un ministru ce nu are abilităţi manageriale, o persoană care este incompetentă, care a promovat doar interesele partidului şi a ONG-ului creat şi nu a venit cu soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei.
În această perioadă de criză economică, Republica Moldova nu are nevoie de experimente, ci de instituţii puternice şi consolidate care să poată asigura protecţia persoanelor vulnerabile, precum şi echitate socială pentru cetăţeni. Haosul în sistem este generat de politicile promovate de ministra Stela Grigoraş, care în loc să vizeze lucrurile esenţiale, se reduc la numirile pe criterii politice în funcţiile de conducere, la oameni care uită motivul pentru care au fost numiţi, astfel încît bătrînii, copiii, tinerii şi persoanele cu dizabilităţi să ajungă să trăiască la limita sărăciei.
Avînd în vedere motivaţia expusă mai sus care demonstrează carenţele grave din activitatea Ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, deputaţii semnatari ai prezentei moţiuni simple, formulată în conformitate cu prevederile Constituţiei şi articolele 112–115 din Regulamentul Parlamentului aprobat prin Legea nr.797-XIII din 02.04.1996, solicităm:
Sursa: parlament.md