Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, deputaţii socialişti, Vlad Batrîncea, Vladimir Odnostalco şi Grigore Novac au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au exprimat indignarea faţă de reforma sistemului de pensii, aprobarea căreia se doreşte pînă la finele anului curent.
În cadrul conferinţei de presă deputaţii socialişti au criticat dur noul proiect de lege cu privire la sistemul de pensii, care prevede creşterea graduală a vîrstei de pensionare începînd cu 1 ianuarie 2017, de la 57 pînă la 62 de ani pentru femei, şi de la 62 la 65 de ani pentru bărbaţi. Socialiştii consideră că implementarea acestei legi constituie un genocid social în condiţiile în care în Republica Moldova rata îmbătrânirii demografice creşte.
Vlad Batrîncea a menţionat că actualul proiect de lege a fost aprobat în conformitate cu cerinţele FMI şi în defavoarea populaţiei. Proiectul n-a fost dezbătut în cadrul unor audieri publice, n-a fost consultată opinia deputaţilor, a preşedintelui ţării, a societăţii civile, sindicatelor, experţilor. “Dacă în prezent, în Moldova speranţa de viaţă a bărbaţilor este de cca 67,5 ani, după implementarea noii reforme, majoritatea riscă să nu mai ajungă la pensie. Iar ţinînd cont de faptul că exodul populaţiei este într-o continuă creştere, ne putem pomeni că în viitorul apropiat nu va avea cine contribui la crearea fondului de pensionare”, a menţionat Batrîncea.
Grigore Novac a ţinut să accentueze asupra existenţei unui decalaj enorm între pensiile majorităţii populaţiei, care constituie cca 700–800 de lei, şi pensiile unei caste privilegiate de beneficiari, printre care judecători, procurori, membri ai Guvernului, care primesc pensii exagerate de peste 12 mii lei. În opinia deputatului, noua reformă a pensiei nu schimbă nimic în acest sens.
Deputaţii socialişti au declarat că nu vor susţine în Parlament acest proiect de lege şi vor face tot posibilul pentru a stopa intrarea ei în vigoare. Socialiştii au chemat şi societatea civilă să se manifeste activ împotriva implementării acesteia.
Soluţia, potrivit socialiştilor, constă nu în majorarea vîrstei de pensionare, ci în dezvoltarea economiei, inclusiv prin deschiderea pieţei de desfacere în Federaţia Rusă, atragerea investiţiilor, crearea locurilor de muncă, motivarea cetăţenilor să trăiască şi să muncească în Moldova, lucruri pe care actuala guvernare nu este capabilă să le realizeze.
“Actuala Guvernare trebuie să plece, iar în locul ei să vină alta, orientată social, care va demara procesul de restituire eficientă a miliardului, furat din sistemul bancar, va implementa noi reforme cu grijă faţă de oamenii simpli şi va propune un sistem de pensionare transparent şi echitabil”, a declarat Batrîncea, adăugînd că PSRM este unicul partid care are elaborat un program economic de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova, elaborat de cei mai buni specialişti şi experţi din Moldova, program care este publicat pe site-ul formaţiunii.
Sursa: psrm.md