Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

PSRM susţine iniţiativele lui Igor Dodon, exprimate de acesta în timpul discuţiilor cu Vladimir Putin

|versiune pentru tipar||
PSRM / 17 ianuarie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Partidul Socialiştilor din RM salută rezultatele întrevederii istorice între Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în cadrul căreia părţile au ajuns la o înţelegere reciprocă asupra problemei de bază — ameliorarea relaţiilor dintre cele două ţări.

În timpul negocierilor, părţile au convenit asupra activizării procesului de reglementare a diferendului transnistrean. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a remarcat curajul lui Igor Dodon, care a efectuat o vizită în Transnistria, la începutul acestui an, şi a manifestat respect faţă de oamenii care locuiesc pe malul stîng al Nistrului. El a declarat că prin acest gest “au fost create condiţii favorabile pentru începutul unor negocieri serioase şi constructive cu privire la reglementarea conflictului transnistrean”.

Vladimir Putin a declarat că Rusia este gata să-şi asume rolul de garant al negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană, care ar putea fi încheiate în cazul în care părţile vor reveni la soluţionarea problemei în cauză, făcînd acest lucru nu doar declarativ, ci şi prin fapte, ţinînd cont de interesele locuitorilor de pe acest teritoriu.

PSRM salută primii paşi spre reintegrarea ţării, care au fost făcuţi de Preşedintele Moldovei la începutul anului curent.

Partidul Socialiştilor din RM a păstrat un vector stabil cu privire la rezolvarea politică a problemei transnistrene. Încă în anul 2013, PSRM a elaborat şi a făcut public un proiect de reintegrarea a Republicii Moldova pe principii de federalizare. Susţinerea acestui proiect a fost menţionată în rezoluţiile ultimelor două congrese ale Partidului Socialiştilor din RM. În opinia noastră, la momentul actual aceasta este unica modalitate de soluţionare paşnică a problemei transnistrene şi de reintegrare a ţării.

PSRM susţine iniţiativa lui Igor Dodon privind semnarea unui memorandum-cadru de colaborare cu UEEA.

Preşedintele Moldovei a menţionat că în următoarele cîteva săptămîni este preconizat startul unor consultaţii menite să asigure semnarea unui astfel de acord în lunile imediat următoare.

“Un astfel de acord nu vine în contradicţie cu alte acorduri semnate de Moldova cu alţi parteneri, dar este primul pas spre o apropiere”, a specificat Igor Dodon. El a menţionat că i-a solicitat lui Vladimir Putin să examineze posibilitatea obţinerii de către Moldova a statutului de observator în Comisia Economică Euroasiatică a UEEA.

În timpul întrevederii cu Vladimir Putin, Preşedintele RM s-a pronunţat şi pentru anularea Acordului de Asociere cu UE. În acest context, el a menţionat că Acordul cu UE nu a oferit nimic producătorilor moldoveni, mai mult ca atît, i-a lăsat fără acces pe piaţa rusească. “Sperăm că acest Acord va fi anulat”, a declarat Preşedintele RM.

PSRM se pronunţă în mod consecvent pentru relansarea relaţiilor economice şi comerciale strategice cu Rusia, ceea ce va asigura produselor moldoveneşti revenirea pe piaţa rusească şi va contribui la creşterea economiei moldoveneşti. De aceea, susţine iniţiativele Preşedintelui moldovean în privinţa anulării Acordului de Asociere cu UE şi deschiderii pieţei ruseşti. În mod special, în timpul negocierilor, părţile au ajuns la o înţelegere ce ţine de revizuirea categoriilor de produse care vor avea acces pe piaţa FR, precum şi despre majorarea numărului de întreprinderi admise pe piaţa rusească.

PSRM salută înţelegerile de la Moscova pe problema migranţilor moldoveni care au restricţii de intrare pe teritoriul FR, numărul unor astfel de persoane fiind aproximativ de 50 de mii. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a asigurat colegul moldovean că, în timpul cel mai apropiat, pe problema dată va fi găsită o soluţie pozitivă. Acest subiect va fi examinat de o comisie de stat, recent constituită. Totodată, va fi găsită soluţia potrivită şi în privinţa celorlalţi compatrioţi de-ai noştri pe teritoriul FR.

Partidul susţine iniţiativa Preşedintelui RM de semnare a unui acord cu NATO privind recunoaşterea neutralităţii permanente a Moldovei. Această iniţiativă corespunde totalmente cu obiectivele de program ale PSRM, care se pronunţă pentru neutralitatea şi independenţa ţării noastre.

“Oamenii vor fi cei care vor simţi cel mai mult efectul îmbunătăţirii relaţiilor dintre statele noastre. Creşterea nivelului de trai al concetăţenilor noştri, oriunde s-ar afla, dar în primul rînd, în Republica Moldova, acesta este scopul pe care mi-l propun”, a declarat Igor Dodon după discuţiile purtate cu Preşedintele FR.

Sursa: psrm.md

Zinaida Greceanîi întreprinde o vizită oficială la Moscova PSRM iniţiază un referendum pentru anularea Legii prin care populaţia este impusă să achite miliardul furat