Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Zinaida Greceanîi a făcut publice priorităţile activităţii PSRM pentru anul 2017

|versiune pentru tipar||
PSRM / 16 februarie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, Zinaida Greceanîi, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a făcut publice priorităţile activităţii PSRM pentru anul 2017.

Potrivit Zinaidei Greceanîi, Partidul Socialiştilor va rămâne în continuare în opoziţie cu guvernarea. Agenda de bază pentru viitorul apropiat prevede realizarea hotărîrilor Congresului al IV-lea al PSRM şi al Programului Partidului Socialiştilor. În primul rînd este vorba de alegerile anticipate, de consolidarea şi dezvoltarea partidului, susţinerea iniţiativelor Preşedintelui RM, Igor Dodon, precum şi promovarea iniţiativelor proprii ale formaţiunii.

“Pentru realizarea plenară a scopurilor noastre, trebuie să obţinem prin toate mijloacele posibile, declanşarea alegerilor parlamentare anticipate şi, după obţinerea victoriei în acest scrutin, să formăm un Guvern care ar activa spre binele oamenilor. Sprijinim plenar iniţiativa Preşedintelui privind modificarea Constituţiei în scopul atribuirii şefului statului a unor prerogative ce vizează dizolvarea Parlamentului”.

Potrivit preşedintelui PSRM, principala prioritate a Partidului Socialiştilor rămîne aceeaşi şi în anul curent: să fim mai aproape de fiecare cetăţean.

Vorbind despre priorităţile activităţii fracţiunii parlamentare a PSRM, Zinaida Greceanîi a menţionat că socialiştii vor prezenta, în sesiunea parlamentară de primăvară-vară, mai multe proiecte de lege în sfera socială, menite să asigure o creştere a calităţii de trai a populaţiei.

“Deja au fost pregătite circa 20 de proiecte de legi noi. În special, este vorba despre un proiect de lege privind indexarea pensiilor de două ori pe an — în aprilie şi octombrie — în total, cu 20 la sută, anual. Vom insista pe adoptarea acestuia”, a specificat liderul fracţiunii socialiste.

De asemenea, vom insista pe majorarea fondului de subvenţionare în agricultură — “acum încep lucrările de primăvară şi trebuie să facem totul pentru a ajuta fermierii noştri care şi aşa se află într-o situaţie foarte dificilă, ca să nu spunem -catastrofală” a adăugat Zinaida Greceanîi.

Pentru a susţine tinerii, fracţiunea va propune lansarea mai multor proiecte naţionale pentru susţinerea tinerei familii, modificări esenţiale în sistemul de învăţămînt — în primul rînd bacalaureatul.

“De asemenea, vom înainta proiectul privind majorarea salariilor în sectorul bugetar. În acelaşi timp vom propune micşorarea pe de o parte a costului poliţei de asigurare în medicină, de cealaltă parte creşterea numărului serviciilor şi medicamentelor compensate. Este un număr mare de iniţiative pe care mai devreme sau mai tîrziu le vom pune în aplicare” a declarat Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi.

Potrivit Zinaidei Greceanîi, PSRM sprijină plenar iniţiativa Preşedintelui RM, Igor Dodon, cu privire la anularea legii antisociale ce impune populaţia să returneze miliardul deturnat.

“PSRM va promova iniţiativa Preşedintelui ţării, făcînd uz de toate pîrghiile parlamentare, la fiecare şedinţă a Legislativului. Dacă iniţiativa va fi refuzată în Parlament, vom consulta opinia poporului, inclusiv prin organizarea unui referendum”.

Totodată, Zinaida Greceanîi a prezentat noile iniţiative legislative, pe care Partidul Socialiştilor le va lansa în anul 2017.

Astfel, în fiecare raion al Moldovei, vor fi inaugurate “centre pentru protecţia drepturilor cetăţenilor”, care vor oferi posibilitatea fiecărui cetăţean de a beneficia de asistenţă juridică. De asemenea, va fi lansat proiectul “Moldova în lume” care va avea drept scop acordarea asistenţei necesare cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare. Un alt proiect — “Două maluri — un spaţiu unic”, va fi iniţiat pentru a contribui la realizarea obiectivelor ce ţin de reintegrarea celor două maluri ale Nistrului.

Sursa: psrm.md

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va semna un acord de colaborare cu Partidul “Edinaia Rossia” Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova