Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 9 iunie, pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului Republicii Moldova, a fost inclusă chestiunea re-examinării proiectului de lege privind ratificarea Protocolului adiţional a Acordului dintre guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României în domeniul militar, care a fost deja adoptat, dar nu a fost semnat de Preşedintele RM. Au votat împotrivă şi Partidul Socialiştilor.
Fracţiunea PSRM s-a expus categoric împotriva acestui document încă în timpul aprobării sale, pe data de 24 martie 2017.
“Ni se oferă ratificarea acordului, care este cel puţin anticonstituţional şi intră vădit în conflict cu interesele naţionale ale RM”, a menţionat în timpul examinării proiectului de lege în Parlament, pe data de 24 martie, deputatul PSRM, secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea.
El a adus două argumente concrete împotriva ratificării acestui protocol de către Parlamentul RM.
Vlad Batrîncea a menţionat că în ajun, Senatul României a emis o declaraţie prin care acesta recunoaşte unirea RM cu România drept scopul de bază al statului vecin.
“Acest lucru nu se face la nivelul revendicărilor private. Este declaraţia oficială a Parlamentului României. Acest lucru înseamnă că proiectul Unirii este proiectul naţional al României”, a subliniat deputatul.
Vlad Batrîncea a exprimat poziţia Partidului Socialiştilor: “Noi suntem categoric împotriva unor acorduri militare deoarece RM este o ţară neutră, paşnică şi nu trebuie să căutăm nod în papură şi să atragem careva pericole în RM. Daţi-le voie oamenilor să trăiască bine la ei acasă, întoarceţi miliardele furate şi asiguraţi un nivel de trai decent la ei acasă în Republica Moldova”.
“Partidul Socialiştilor consideră că acest acord contrazice în mod direct Constituţiei ţării noastre, şi anume, principiului neutralităţii permanente, a declarat deputatul socialist, Ghenadie Mitriuc. — Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a fost ales de către poporul ţării noastre, este garantul Constituţiei, şi, împreună cu colegii din fracţiunea Partidului Socialiştilor, susţinem poziţia Preşedintelui ţării şi ne expunem împotriva acestei legi”.
Sursa: psrm.md