Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit în cadrul şedinţei Consiliului şefilor de state al CSI, care a avut loc la Soci, pe data de 11 octombrie. În setul de decizii adoptate se regăseşte cea cu privire la declararea anului 2020 drept An al aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi Declaraţia comună a şefilor de state cu privire la sprijinul institutului familiei şi valorilor familiale tradiţionale.
În discursul său, Igor Dodon a menţionat importanţa existenţei CSI în interesele tuturor membrilor săi.
“Nu doar dezvoltarea economică, dar şi însăşi statalitatea Moldovei depind de stabilitatea şi procesele pozitive din ţările CSI şi din UEEA. Pentru noi, existenţa CSI şi a UEEA este fără echivoc o chestiune de supravieţuire ca stat”, a subliniat preşedintele.
La şedinţa Consiliului au fost adoptate Conceptele statelor-membre ale CSI privind combaterea corupţiei, combaterea activităţilor de legalizare a veniturilor obţinute pe căi ilegale, a finanţării terorismului şi distribuire a armamentului de distrugere în masă şi alte decizii.
Igor Dodon a remarcat cu regret că Moldova a ratat posibilitatea de a prelua preşedinţia CSI în anii urmatori.
“Dar, nu renunţăm la această idee şi vom depune eforturi pentru obţinerea acestui statut. Am exprimat interesul Moldovei pentru preluarea preşedinţiei în cadrul CSI, în viitorul cel mai apropiat”, a declarat Preşedintele Republicii Moldova.
Şeful statului a menţionat că Moldova “trebuie să dezvolte cooperarea atît spre Vest, cît şi spre Est. Potenţialul enorm al cooperării noastre cu partenerii din Est rămîne nevalorificat pe deplin. Sînt convins că Moldova trebuie să aibă un rol mai activ în spaţiul post-sovietic, în special în cadrul CSI şi UEEA”.
Sursa: psrm.md