Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Consiliul Republican al Partidului Socialiştilor a făcut bilanţul anului 2017

|versiune pentru tipar||
PSRM / 27 decembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Anul 2017 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria PSRM. A fost primul an al liderului PSRM, Igor Dodon, în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Asupra Preşedintelui ales de popor şi asupra Partidului Socialiştilor, a fost exercitată o presiune fără precedent din partea regimului de la guvernare şi a forţelor externe.

În dorinţa de a submina poziţia preşedintelui, guvernul şi majoritatea de la guvernare a încercat să rupă relaţiile cu principalul partener strategic — Federaţia Rusă. Printre aceste acţiuni — expulzarea diplomaţilor ruşi, numeroase deportări ale jurnaliştilor ruşi, vicepremierul Guvernului Rusiei, Dmitri Rogozin, declarat persona non-grata, adoptarea legii antidemocratice “privind lupta cu propaganda rusă”, şi în cele din urmă — rechemarea pe o perioadă nedeterminată a Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguţă.

În aceste condiţii de presiune continuă, de discreditare în masă în mass-media guvernamentală şi de pseudo-opoziţie, Partidul Socialiştilor a avut în faţă două sarcini majore: menţinerea unităţii în rîndul membrilor de partid şi a ratingului ridicat al PSRM. Partidul a reuşit cu succes să facă faţă acestor sarcini. Potrivit tuturor sondajelor de opinie, Partidul Socialiştilor se află pe primul loc în ratingurile de partid, depăşind cu mult toate celelalte formaţiuni politice moldoveneşti.

În timp ce preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost supus unor atacuri constante, PSRM a fost singurul partid care a acordat susţinere şi sprijin preşedintelui. PSRM a votat în Parlament pentru toate iniţiativele propuse de Igor Dodon.

Socialiştii în Parlament şi în organele locale s-au luptat împotriva iniţiativelor Partidului Democrat care vizează deteriorarea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Fracţiunea PSRM în Parlament a votat împotriva adoptării “Legii privind lupta cu propaganda rusă”. La iniţiativa deputaţilor şi consilierilor PSRM, Adunarea Populară a Găgăuziei şi un număr de consilii raionale au adoptat rezoluţii care condamnă aprobarea acestei legi.

PSRM şi-a demonstrat capacitatea de a mobiliza oamenii pentru acţiuni în masă. La 9 mai, la a 72-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, PSRM a iniţiat desfăşurarea marşului “Regimentul nemuritor”, la care au participat zeci de mii de oameni.

În anul 2017, la iniţiativa Partidului Socialiştilor, a fost adoptată legea privind trecerea la sistemul electoral mixt. Astfel a fost realizat un obiectiv din programul PSRM “Regiuni puternice — Moldova puternică” şi a permis tuturor regiunilor din ţară, inclusiv regiunii transnistrene şi diasporei din străinătate, să obţină o reprezentare garantată şi echitabilă în următorul Parlament. În acelaşi timp, sistemul mixt asigură posibilitatea de a vota un anumit sistem de valori pe care partidele politice îl reprezintă.

O altă iniţiativă a PSRM a fost referendumul municipal din Chişinău privind demisia primarului general Dorin Chirtoacă. După ce am colectat mai mult de 80 de mii de semnături, am obţinut desfăşurarea acestuia. În perioada de pregătire pentru referendum, în condiţiile unui boicot din partea altor forţe politice, PSRM a reuşit să mobilizeze peste 110.000 de locuitori ai Chişinăului pentru a participa la plebiscit. Recunoaştem că acest lucru nu a fost suficient pentru ca referendumul să aibă loc. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru eşecul referendumului revine acelora care au îndemnat spre boicot.

Fiind un partid care îl susţine pe şeful statului, PSRM a sprijinit iniţiativa Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de a desfăşura un referendum privind consolidarea împuternicirilor prezidenţiale. Dar, în condiţiile în care Curtea Constituţională marionetă a dat un răspuns negativ acestei acţiuni, Partidului Socialiştilor a lansat o iniţiativă la nivel naţional de colectare a semnăturilor pentru trecerea la republică prezidenţială. La 24 septembrie, zeci de mii de persoane au luat parte la acţiunea naţională de susţinere a iniţiativei preşedintelui. În octombrie 2017, PSRM a lansat colectarea de semnături pentru trecerea la republică prezidenţială. Astăzi, peste 500 de mii de persoane au semnat deja pentru această iniţiativă.

Reprezentanţii PSRM au participat activ la emisiunile TV de la posturile de televiziune moldoveneşti. Ziarul de partid “Socialiştii” a fost publicat şi distribuit cu regularitate. Au avut loc numeroase întâlniri cu alegătorii şi Zile de informare a cetăţenilor.

Pe parcursul anului 2017, reprezentanţii PSRM au participat la mai multe evenimente din străinătate: la cea de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare, la şedinţa jubiliară a Adunării Interparlamentare a ţărilor CSI, la cea de-a XXIII-a Conferinţă Internaţională “Valori şi Interese într-o lume în schimbare: o abordare creştină” şi altele.

Odată cu intrarea în anul 2018, PSRM se declară loial faţă de cele cinci valori fundamentale:

  1. Statutul şi neutralitate a Republicii Moldova.
  2. Echitate socială.
  3. Reglementare transnistreană.
  4. Parteneriatul strategic cu Federaţia Rusă.
  5. Protecţia ortodoxiei şi a valorilor familiale.

Pentru anul 2018, PSRM şi-a stabilit următoarele sarcini:

  1. Sporirea numărului de cetăţeni ai Republicii Moldova care au semnat pentru republica prezidenţială pînă la 1 milion de persoane.
  2. Realizarea numirii candidaţilor la alegerile parlamentare în circumscripţii uninominale, desfăşurarea procedurii de primaries în organizaţiile de partid.
  3. Obiectivul principal al anului 2018 este pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare şi victoria în aceste alegeri.

Avem un program clar de acţiuni şi o echipă care le poate implementa. Avem încrederea că vom putea îndeplini toate sarcinile stabilite.

Moldova are viitor!

Igor Dodon: La următoarele alegeri parlamentare este obligatoriu să învingă poporul

La invitaţia colegilor din Partidul Socialiştilor, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la şedinţa de bilanţ al Consiliului Republican al PSRM.

“Am discutat despre anul politic 2017, an în care colegii au reuşit să facă foarte multe lucruri atît la nivel de regiuni, capitală, parlament, cît şi la nivel de ţară. PSRM este astăzi unicul partid care se bucură de susţinerea masivă a populaţiei — peste 50 la sută din cetăţenii determinaţi. Este un partid real al poporului”, a menţionat preşedintele pe pagina sa în reţeaua socială.

Potrivit lui Igor Dodon, consiliul a trasat obiectivele pentru anul viitor: “Obiectivul principal al PSRM este victoria în alegerile parlamentare. Doar victoria în alegeri va putea opri declinul ţării noastre şi vor putea fi puse în aplicare proiecte de importanţă vitală pentru ţară. Ca fost preşedinte al PSRM şi lider neformal al partidului la moment, încurajez şi susţin acţiunile socialiştilor şi în special, victoria în alegerile parlamentare în anul 2018”.

Igor Dodon a subliniat: alegerile din anul viitor vor fi esenţiale şi cruciale pentru dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova, pentru viitorul ţării noastre ca stat. Şi în aceste alegeri este obligatoriu să învingă poporul. În concluzie, şeful statului a dorit colegilor din PSRM, sănătate, realizări şi victorie.

Zinaida Greceanîi: Anul 2018 va fi decisiv pentru existenţa Moldovei pe harta lumii

Preşedintele Partidului Socialiştilor a făcut bilanţul anului 2017.

Zinaida Greceanîi a menţionat că pentru fracţiunea Partidului Socialiştilor, cea mai mare fracţiune aleasă legitim de cetăţenii Republicii Moldova în 2014, anul 2017 a fost un an politic foarte activ.

“Am înaintat zeci de iniţiative din domeniul social, economic şi juridic în parlament care vin să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor, situaţia mediului de afaceri. Din păcate, nu am reuşit să le realizăm pe toate. A fost un an dificil, pentru că cei care sunt la guvernare, nici nu pot să-i numesc o coaliţie majoritară, deoarece din componenţa acesteia fac parte fracţiunile care nu au fost votate în 2014, au făcut tot posibilul, au utilizat toate instrumentele statului pentru a uzurpa puterea în ţară”, a spus ea.

Greceanîi a menţionat că anul 2018 va fi dificil, pentru că acesta este un an electoral.

“Dar, în orice caz, cetăţenii înţeleg că cei care sunt la guvernare astăzi trebuie să plece o dată pentru totdeauna. Anul 2018 va fi decisiv pentru Republica Moldova, pentru existenţa sa ulterioară pe harta lumii. Sperăm că cetăţenii vor sta cot la cot şi vor lupta pentru aceea ca Moldova să rămână un stat independent, suveran şi neutru, astfel încât moldovenii să se simtă acasă în ţara lor”, a adăugat liderul PSRM.

În concluzie, a urat tuturor cetăţenilor la mulţi ani, înţelepciune, pace în casă, bunăstare.

“Copiii să fie fericiţi alături de părinţii lor, alături de buneii lor, iar atunci vom fi siguri că Moldova va exista”, a conchis Zinaida Greceanîi.

Sursa: psrm.md

Socialiştii s-au pronunţat împotriva adoptării unei legi antidemocratice PSRM îşi îndeamnă susţinătorii să fie pregătiţi de o mobilizare generală