Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSP

Membrii PSP au participat la cel de-al II-lea Congres al formaţiunii

|versiune pentru tipar||
PSP / 26 septembrie 2016 | 
Partidul Societăţii Progresiste

Peste 300 de membri de partid şi invitaţi au participat duminică, 25 septembrie, la cel de-al II-lea Congres al Partidului Societăţii Progresiste (PSP) din Republica Moldova.

Delegaţii Congresului au abordat subiecte de discuţii referitor la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc pe 30 octombrie 2016 în Republica Moldova şi referitor la alegerile parlamentare din 2018.

Vorbitorii au menţionat importanţa implementării în Republica Moldova a unui sistem politic nou de către oameni noi, care nu au fost compromişi pe parcursul anilor şi îşi doresc să contribuie la construcţia unui stat cu adevărat democratic.

Marin Livădaru, primul preşedinte al Partidului, a prezentat raportul de activitate al formaţiunii în cei doi ani de activitate şi a menţionat că PSP şi-a propus să lupte pentru democraţie în Republica Moldova, urmând exemplul ţărilor europene, care dezvoltă cel mai progresist sistem democratic din lume, cum ar fi Germania, Austria, Elveţia.

Potrivit lui Marin Livădaru, doctrina partidului este inspirată din elementele naturi — aerul, pământul, lumina şi apa, care stau la baza vieţii. Astfel PSP şi-a propus ca şi principii de activitate, reorganizarea sistemelor financiar, economic, social şi legislativ în baza principiilor libertăţii, dreptăţii, solidarităţii şi cel mai important — principiul responsabilităţii.

Noul preşedinte ales al Partidului, Oleg Matvei, care potrivit Regulamentului va fi numit cancelar, a menţionat că PSP va încerca să convingă sistemul politic din Republica Moldova despre ineficienţa instituţiei preşedintelui ţării, instituţie care s-a compromis de mult timp în ţara noastră şi instituirea rotaţiei conducerii ţării fără drept de realegere, scopul de a introduce cea mai înaltă formă de democraţie din lume şi a opri cultura de personificare a puterii.

Potrivit lui Oleg Matvei, noul sistem politic, promovat de PSP va asigura transparenţa şi stabilitatea politică, pe care cetăţenii Republicii Moldova o aşteaptă de mult timp.

Delegaţii Congresului au votat biroul permanent al PSP, care este compus de 8 membri şi unele modificări ale Regulamentului formaţiunii. PSP este unicul partid din RM care are pe interior un sistem de rotaţie. Conducerea partidului are un mandat limită de 4 ani, fără drept de a fi realeasă.

Programul PSP se bazează pe mai multe principii, printre care:

PSP este un partid de orientare social-democratică care promovează unitatea teritorială şi naţională a RM, colaborarea identică între Est şi vest asigurând independenţa ţării.