La 27 martire 2011, la Chişinău, în localul Centrului “Ginta Latină” a avut loc Congresul al V-lea, extraordinar al Partidului Umanist Moldova. La lucrările Congresului au fost prezenţi 432 de delegaţi din cei 435 aleşi de organizaţiile teritoriale ale partidului şi 25 de invitaţi[…]
Partidul Umanist din Moldova (PUM) şi liderul său Valeriu Pasat vor participa în alegerile prezidenţiale şi parlamentare care trebuie să se desfăşoară dupa referendumul din 5 septembrie. Decizia în acest sens a fost adoptată joi, 26 august, de către Consiliului Naţional a partidului[…]
Conferinţa Naţională constă că perioada de tranziţie la economia de piaţă a fost urmată de un şir de factori care au influienţat negativ asupra majorităţii populaţiei, şi în special, asupra tineretului, care constituie circa 24 la sută din populaţia totală a republicii[…]
Ascultînd şi analizînd raportul prezentat de către Preşedintele Organizaţiei Femeilor Creştin — Umaniste, dna Elvira Pantea, precum şi a propunerilor prezentate în timpul dezbaterilor, noi, femeile Moldovei, decidem formarea Organizaţiei Femeilor Creştin — Umaniste a PUM[…]