Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPUM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PPDM la tema “Securitate naţională”

Valeriu Pasat: “Guvernul Filat vrea să vândă cele mai bune avioane MiG la cel mai mic preţ”
13 noiembrie 2010
Preşedintele Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat şi-a exprimat regretul faţă de faptul că Guvernul Filat a adoptat prea târziu decizia de comercializare a celor mai bune avioane MiG-29, rămase în dotarea Armatei Naţionale, la un preţ de nimic[]
Valeriu Pasat la numit trădător pe Valentin Dediu, adjunctul directorului SIS
13 octombrie 2010
Valeriu Pasat, ex-directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei, liderul Partidului Umanist, l-a numit pe Valentin Dediu, actualul adjunct al directorului SIS, trădător care a fost adus în cătuşe din Kiev de către serviciul de securitate internă a SIS[]
Soluţia pentru ieşirea Republicii Moldova din impasul politic şi economic este schimbarea vectorului politicii externe
9 septembrie 2010
Absenţa masivă a populaţiei la Referendumul din 5 septembrie a demonstrat că actuala clasă politică a dat faliment. Poporul a declarat vot de neîncredere politicilor antistatale, cu tendinţe unioniste evidente, ale Alianţei pentru Integrare Europeană[]

Arhiva

2011 [2]
2010 [22]
2009 [1]
2008 [5]
2007 [3]
2006 [4]
2005 [1]
Securitate naţională