Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţii

Declaraţii şi comunicate de presă ale Uniunii Centriste din Moldova (UCM)

Declaraţia UCM privind alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010
28 octombrie 2010
Se consideră inoportună şi iraţională participarea separată a Uniunii Centriste din Moldova în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010[]

AlegeriRelaţii interpartinice

Ei nu mai pot guverna, noi nu mai putem răbda
30 septembrie 2010
Examinând evoluţia situaţiei social-politice şi economice din ţară, esenţa relaţiilor dintre partidele politice, popor şi puterea de stat, situaţia în partid, precum şi sarcinile Uniunii Centriste din Moldova în alegerile parlamentare anticipate din toamna anului 2010, Consiliul Republican al UCM consideră necesar să declare următoarele[]

AlegeriAtitudinea faţă de guvernareRelaţii interpartinice

Declaraţia dlui Vasile Tarlev
19 noiembrie 2009
Analizînd situaţia creată la moment în ţară si in interiorul partidului, consultînd mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, businessmani, oameni de ştiinţă şi cultură, politicieni, personalităţi din alte domenii, am decis să mă retrag din UCM[]

Activitatea internă de partid

UCM: concluzii şi perspective
10 august 2009
În actuala campanie electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie curent, Partidul Uniunea Centristă din Moldova a participat pe o listă comună cu Partidul Social Democrat[]

Activitatea internă de partidAlegeriRelaţii interpartinice

UCM şi PSD vor pleda pentru o reevaluare critică a tot ce s-a făcut ilegal în activităţile de privatizare a proprietăţii de stat
22 iulie 2009
Astăzi, 22 iulie, Dumitru Braghiş, preşedintele PSD şi Vasile Tarlev, Preşedintele UCM, candidaţi pe lista comună a PSD la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia s-au referit la un şir de fărdelegi comise de conducerea de vârf a PCRM în procesul de privatizare a proprietăţii de stat[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Declaraţia Partidului politic “Uniunea Centristă din Moldova” cu privire la acţiunile distructive împotriva UCM
13 iulie 2009
Partidul politic “Uniunea Centristă din Moldova” atrage atenţia opiniei publice şi a structurilor oficiale de resort asupra faptului că la ora actuală în Republica Moldova sunt declanşate şi puse în aplicare tot mai frecvent diverse proiecte de subminare şi distrugere a formaţiunilor politice neafiliate actualei puteri[]

Activitatea internă de partidAlegeri

UCM fără Vasile Tarlev
13 iulie 2009
Consiliul Republican al Partidului Politic Uniunea Centristă din Moldova, fiind convocat în şedinţa ordinară din 11 iulie 2009, la cererea a 13 organizaţii raionale de partid, a examinat şi aprobat un şir de hotărîri cu privire la situaţia din partid şi acţiunile necesare pentru consolidarea organizatorică a UCM[]

Activitatea internă de partidAlegeri

Dumitru Braghiş şi Vasile Tarlev fac dezvăluiri privind anumite mituri şi minciuni debitate de conducerea de vârf comunistă
10 iulie 2009
În cadrul conferinţei de presă susţinute astăzi, liderii PSD şi UCM, Dumitru Braghiş şi Vasile Tarlev, s-au referit la un şir de mituri şi minciuni, debitate de conducerea de vârf a PCRM[]

Atitudinea faţă de guvernareDeclaraţii comunePolitici guvernamentalePolitici tarifare

Ziua comemorării deportărilor staliniste — un avertisment împotriva escaladării represiunilor politice comuniste de astăzi în Republica Moldova
6 iulie 2009
Astăzi, 6 iulie, comemorăm un eveniment tragic din istoria noastră. Cu 60 de ani în urmă, părinţii, buneii şi străbunii noştri au fost supuşi la o grea încercare de care regimul comunist de atunci, în zilele de 5–7 iulie 1949, autorităţile de atunci ale RSS Moldoveneşti au deportat din vatra strămoşească zeci de mii de cetăţeni, ducându-i “în Siberiile de gheaţă”[]

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-cultural

Declaraţia comună a PSD şi UCM despre necesitatea consolidării forţelor politice de centru
26 iunie 2009
Partidul Social Democrat şi Partidul “Uniunea Centristă din Moldova” constată cu îngrijorare că după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 situaţia social-politică şi economică din ţară s-a agravat, atingând dimensiuni periculoase, alarmante[]

Atitudinea faţă de guvernareDeclaraţii comuneRelaţii interpartinice

Arhiva

2010 [2]
2009 [25]
2008 [10]
2007 [4]
2006 [1]
2005 [1]
2003 [13]
2002 [11]
Alegeri [14]