Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 19 iulie curent s-a produs un eveniment de mare rezonanţă ce a schimbat “anatomia” sistemului de partide politice din Republica Moldova. Patru dintre cele şase formaţiuni politice ce au constituit Blocul electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”, bloc care s-a format pentru alegerile locale generale din 2003, au fuzionat în Alianţa “Moldova Noastră” (AMN). Acestea sînt: Alianţa Social-Democrată din Moldova (ASDM), în baza juridică a căreia s-a produs această fuziune, Alianţa Independenţilor din Republica Moldova (AIRM), Partidul Liberal (PL) şi Partidul Democrat-Popular din Moldova (PDPM), al cărui al III-lea Congres a adoptat în aceeaşi zi decizia de a adera la AMN.
La Congresul de constituire a AMN au participat aproape 900 de delegaţi care au adoptat statutul şi principiile de program ale noii formaţiuni, precum şi au ales organele de conducere ale acesteia. Conform statutului, AMN are trei copreşedinţi, dintre care unul este şi copreşedinte-coordonator. Astfel, în funcţii de copreşedinţi au fost aleşi: Dumitru Braghiş, liderul ASDM, căruia i s-a atribuit şi calitatea de copreşedinte-coordonator, Serafim Urechean, liderul AIRM, şi Veaceslav Untilă, liderul PL. Noul partid se va ghida în activitatea sa de doctrina social-liberală, iar emblema acestuia va reprezenta imaginea stilizată a răsăritului de soare, sub care este plasată sintagma “Moldova Noastră”.
În urma fuzionării acestor patru formaţiuni politice, AMN întruneşte circa 100 de mii de membri, devenind astfel cel mai numeros partid politic din Republica Moldova.