Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimenteMAE

Evenimente ale MAE la tema “Politici tarifare”

17 septembrie 2010
Preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană, deputatul Veaceslav Untilă, a ţinut o conferinţă de presă înainte de şedinţa Parlamentului din 17 septembrie, în cadrul căreia a solicitat Parlamentului să adopte de urgenţă legea privind majorarea pensiilor şi salariilor. “Cu părere de rău, acest proiect nu figurează printre priorităţile AIE, căci noi insistăm asupra examinării lui deja de jumătate de an. Vom depune pe masa parlamentarilor cele 200 mii de semnături, care au fost colectate de MAE pentru majorarea pensiilor şi salariilor pînă la minimul de existenţă. Prin această acţiune vrem să sensibilizăm colegii noştri din Parlament”, a spus Untilă. Potrivit lui, creşterea economică înregistrată în acest an poate servi drept acoperire financiară pentru proiect. Ulterior, în şedinţa Parlamentului, deputaţii Alianţei au refuzat să voteze proiectul MAE, ca răspuns, liderii MAE, Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic au delclarat că “pentru viitor grupul parlamentar al MAE nu va vota nici un proiect al AIE în semn de protest, dacă la următoarea şedinţă Alianţa nu va face un pas în întîmpinarea a 360 mii cetăţeni care trăiesc sub minimul de existenţă”.
27 iulie 2010
Mişcarea Acţiunea Europeană îşi exprimă îngrijorarea că din cauza producţiei scăzute de grâu la nivel naţional, în următoarele luni preţul la pîine se va scumpi cu cel puţin 35–40%, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă liderul MAE, deputatul Veaceslav Untilă. El a spus că formaţiunea pe care o conduce lansează programul “Pîine pe fiecare masă”, care conţine soluţii pentru blocarea scumpirilor. În opinia membrului MAE Veaceslav Afanasiev, doctor în ştiinţe agricole, Guvernul trebuie să suplimenteze rezervele de grîu alimentar cu pînă la 100–120 mii tone faţă de 50–60 mii tone cît este în prezent. Totodată o măsură importantă este suplimentarea fondului de subvenţionare în agricultură cu cel puţin 200 mil. lei, precum şi introducerea pe lista de subvenţionare a materialului semincer şi propune statului să achiziţioneze de la producători grîu la preţul de 2,0–2,2 lei pentru un kg, dar nu la preţul de 1,7–1,85 lei kg cît este în prezent. “Spunem însă cu toată convingerea că măsurile cuprinse în programul Pâine pe fiecare masă vor avea efecte reale şi vor avea succes doar dacă vor fi aplicate cu responsabilitate şi în regim de maximă prioritate” a conchis Untilă.
20 iulie 2010
Vicepreşedintele Mişcării “Acţiunea Europeană”, deputatul Iurie Colesnic, a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, în cadrul căreia a declarat că MAE a elaborat un proiect de lege care prevede asigurarea obligatorie a tuturor locuinţelor din Moldova, de vreme ce frecvent au loc catastrofe naturale — inundaţii, cutremure — totuşi oamenii trebuie să-şi asigure locuinţele obligatoriu, astfel încît să poată fi despăgubiţi. “Proprietarii locuinţelor vor trebui să achite o sumă simbolică de asigurare a locuinţelor de pînă la 20 euro anual, iar pentru cei din familii nevoiaşe responsabilitatea achitării acestei prime de asigurare va aparţine statului”, a specificat Colesnic. Proiectul elaborat de MAE va fi propus Parlamentului spre aprobare la toamna, cînd deputaţii se vor întoarce din vacanţă.
22 iunie 2010
Mişcarea Acţiunea Europeană începe o campanie naţionala de colectare a semnăturilor pentru majorarea pensiilor, iar startul campaniei va fi dat în această săptămînă în toate raioanele, despre aceasta a anunţat liderul MAE, Veaceslav Untilă, în cadrul unei conferinţe de presă, ţinută la sediul central al partidului. “205 mii salariaţi şi 130 mii pensionari trăiesc sub nivelul de existenţă. Noi am înaintat Parlamentului o iniţiativă legislativă de majorare a salariilor şi pensiilor la nivelul coşului minim de consum: pensiile de minim 1000 lei, iar salariile minim 1200 lei. Preconizăm să colectăm 200 mii de semnături în sprijinul acestui proiect de lege, care ar convinge Alianţa pentru Integrare Europeană să-l adopte”, a spus Untilă. Potrivit lui, în centrele raionale vor fi instalate corturi, unde cetăţenii pot veni şi semna pentru susţinerea legii MAE “Pensii şi salarii”.
26 mai 2010
Preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană, deputatul Veaceslav Untilă, a ţinut o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia a declarat că MAE a prezentat în Parlament un proiect de lege privind majorarea salariilor şi pensiilor pînă la minimul de existenţă, care constituie 1178 lei ($95) pentru maturi, 1056 lei pentru copii şi 961 lei pentru pensionari. “Cea mai mică pensie o primesc foştii anagajaţi în sectorul agricol — 529 lei, iar un invalid de grupa a treia primeşte 287 lei”, a menţionat Untilă. El este convins că Alianţa de guvernămînt va adopta această lege, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011, iar drept surse pentru creşterea salariilor şi pensiilor va servi reducerea mijloacelor pentru întreţinerea aparatului de conducere, care “mănîncă din bugetul de stat cîte 2 mlrd. lei pe an”, precum şi creşterea economică, atestată în Moldova la începutul anului, a mai spus Veaceslav Untilă.
14 mai 2010
Tineri din Mişcarea Acţiunea Europeană au protestat în faţa sediului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, împotriva majorării tarifelor la gazele naturale şi împotriva metodologiei utilizate la calcularea tarifului. “ANRE, nu fura poporul!”, a fost mesajul transmis de tinerii MAE conducerii Agenţiei care, la ora protestului, începea şedinţa Consiliului de administraţie. În opinia participanţilor la acţiune, majorarea tarifelor la gaze va duce la scumpirea altor mărfuri de larg consum. La eveniment au participat 150 de tineri membri ai partidului Mişcarea Acţiunea Europeană.
11 mai 2010
Deputaţii Mişcării “Acţiunea Europeană” Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic, au organizat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia au solicitat înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze activitatea economico-financiară a “Moldova-gaz”, modul în care a fost administrată societatea în ultimii cinci ani de zile, în condiţiile în care Moldova-gaz a cerut din nou, nejustificat, majorarea tarifelor la gaze. “Avem responsabilitatea de a bloca orice majorare exagerată a tarifelor, pe care ar putea-o cere Moldova-gaz. Să nu uităm că vorbim despre o societate ale cărei acţiuni generează efecte în lanţ, dezastruoase pentru nivelul de trai al fiecărei familii din Republica Moldova”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă. Pentru evitarea scumpirilor generate de majorarea tarifelor la gaze, deputaţii MAE propun ca Executivul să renegocieze contractului cu Gazprom, încheiat de guvernarea comunistă anterioară. “Între timp, dacă nu se vor găsi soluţii pentru a bloca această nouă majorare, Guvernul ar trebui să îşi asume cheltuielile pe care Moldova-gaz le cere de la cetăţeni, prin acordarea de subvenţii”, a spus Veaceslav Untilă.

Arhiva

2011 [5]
2010 [39]
2009 [42]
2008 [26]
Alegeri [31]
Politici tarifare