- 19 aprilie 2011
- La Chişinău a fost semnat acordul de constituire a Blocului electoral “Forţa a treia” format din Partidul “Moldova Unită”, Partidul Popular Republican şi Mişcarea Forţa Nouă. În cadrul acestui eveniment, liderii celor trei formaţiuni politice au convenit ca Valeriu Pleşca să fie înaintat în calitate de candidat la funcţia de primar general al mun. Chişinău din partea Blocului “Forţa a treia”. Vorbind despre priorităţile sale în cazul alegerii în funcţia de primar general, Valeriu Pleşca a menţionat că va propune un program amplu de soluţionare a problemelor cetăţenilor municipiului, inclusiv la capitolele achitarea tarifelor, transport, drumuri, securitatea cetăţenilor, etc.
Alegeri • Evenimente comune • Relaţii interpartinice
- 12 aprilie 2011
- În cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, liderul Mişcării “Forţa Nouă”, Valeriu Pleşca, a declarat că formaţiunea sa împreună cu Partidul Moldova Unită şi Partidul Popular Republican au format un bloc electoral pentru participarea în alegerile locale din 5 iunie sub denumirea “Puterea a Treia”. “Noi mizăm să avem destule voturi din partea cetăţenilor pentru a putea forma o fracţiune în Consiliul Municipal, datorită căreia să fie instituită stabilitatea politică în organul legislativ local”, a specificat Pleşca. El a mai declarat că după alegerile locale cele trei partide ce au format blocul electoral vor fuziona.
Alegeri • Relaţii interpartinice
- 23 martie 2011
- În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Moldova Unită, Mişcarea social-politică “Forţa Nouă” şi Partidul Popular Republican au anunţat că fuzionează. Liderii celor trei partide, Vladimir Ţurcan, Valeriu Pleşca şi Nicolae Andronic au declarat că pînă la sfîrşit de aprilie vor definitiva procesul prin votul congreselor formaţiunilor. “Noi avem valori, idei şi acţiuni comune, iar consolidarea forţelor politice e necesară pentru societatea noastră. Sperăm că vom fi un exemplu pentru celelalte partide care ne vor urma. Aceste trei formaţiuni se vor uni sub denumirea de Partidul Moldova Unită şi vor păstra doctrina de centru-stînga”, a declarat preşedintele PMU, Vladimir Ţurcan, menţionînd că pînă la Congresul de fondare, noul partid va avea trei copreşedinţi prin rotaţie.
Activitatea internă de partid • Relaţii interpartinice
- 9 decembrie 2010
- La Chişinău, a avut loc o întîlnire a reprezentanţilor Partidului Popular Creştin Democrat, ai Mişcării Forţa Nouă, ai Partidului Ecologist “Alianţa Verde”, ai Partidului Popular Republican şi ai Mişcării Romilor, pentru a negocia formarea unui nou proiect politic. Liderul creştin-democraţilor, Iurie Roşca, a declarat că “încercăm să găsim cea mai bună formulă pentru ca să prezentăm o alternativă serioasă şi viguroasă faţă de actuala guvernare, precum şi faţă de cea proaspăt aleasă”. Preşedintele PPR, Nicolae Andronic, a completat că formaţiunile iau în calcul posibilitatea participării într-un bloc comun la alegerile locale din primăvara anului 2011. Reprezentantul Alianţei Verde, Anatol Plugaru, a menţionat că “în pofida neînţelegerilor şi supărărilor din trecut”, aceste formaţiuni vor să formeze un proiect politic nou “pentru a depăşi situaţia catastrofală din Moldova” iar scopul negocierilor este de a atrage în noul proiect cît mai mulţi doritori.
Atitudinea faţă de guvernare • Evenimente comune • Relaţii interpartinice
- 2 iulie 2009
- Valeriu Pleşca, preşedintele Mişcării social-politice “Forţa Nouă”, a susţinut o conferinţă de presă, la sediul PDM din str.Tighina 32, unde a abordat subiecte de actualitate social-politică şi şi-a anunţat opţiunea politică în contextul alegerilor parlamentare anticipate de pe 29 iulie.
Activitatea internă de partid • Alegeri • Relaţii interpartinice