Valerii Klimenco, liderul Mişcării social-politice “Ravnopravie”, a ţinut o conferinţă de presă în incinta Agenţiei Infotag, în cadrul căreia a declarat că partidul său propune ca în cadrul referendumului planificat să se acorde posibilitate cetăţenilor Republicii Moldova să se pronunţe asupra oferirii pentru limba rusă a statutului de limbă de stat, deoarece mai bine de jumatate din locuitorii Moldovei susţin ideea a două limbi de stat şi “nu este democratic să fie ignorată voinţa poporului în această chestiune foarte importantă pentru ţară”. Potrivit lui Klimenco, “Ravnopravie” susţine că este oportun ca la referendum să fie pusă şi întrebarea privind reprezentarea proporţională garantată a populaţiei vorbitoare de limba rusă din Moldova în organele puterii executive, astfel ca 24% din funcţii trebuie să le ocupe reprezentanţii minorităţilor naţionale. De asemena, liderul “Ravnopravie” consideră că fără soluţionarea acestor probleme importante, nu este nici un rost ca cetăţenii vorbitori de limbă rusă din Moldova să participe la referendum. “Mişcarea social-politică «Ravnopravie» va fi nevoită să facă agitaţie în rîndul populaţiei vorbitoare de limbă rusă să nu iasă la referendum”, a mai spus Klimenco.
5 martie 2008
Mişcarea social-politică “Ravnopravie”, a convocat o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a agenţiei INFOTAG, abordînd tema: “Politica anti-gagauză a Preşedintelui Vladimir Voronin”.