- 24 noiembrie 2010
- Vicepreşedintele Partidului Conservator, Oleg Nirca în cadrul unei conferinţe de presă de la Info-Prim Neo, a negat orice implicare a sa sau a familiei sale în cazul răpirii fostului şef al SIS, Artur Reşetnicov, care este naşul său de cununie. “Ne-am întâlnit luni la ora trei în barul unde obişnuiam să discutăm. El a ieşit mai devreme, iar eu mi-am aşteptat camaradul cu care am discutat despre propunerea pe care mi-o făcuse Reşetnicov”, a afirmat Oleg Nirca. Acesta a precizat că Artur Reşetnicov i-a propus ca Partidul Conservator, condus de soţia sa, Natalia Nirca, să părăsească cursa electorală şi să-şi îndemne electoratul să voteze pentru Partidul Comuniştilor. În cazul eventualei victorii, partidul Nataliei Nirca s-ar fi bucurat de anumite privilegii. Reprezentanţii PC au convocat conferinţa de presă după ce, cu o zi mai devreme, Oleg Nirca, a fost chemat la poliţie unde a făcut cunoştinţă cu explicaţia pe care a lăsat-o Reşetnicov.
Alegeri • Drepturile şi libertăţile omului • Relaţii interpartinice
- 20 septembrie 2010
- Liderii Partidului Conservator, au organizat o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, în cadrul căreia au venit cu propunerea ca alegerile parlamentare şi locale să aibă loc în primăvara anului viitor în aceeaşi zi. “Noi propunem ca aceste alegeri să fie comasate nu numai din punct de vedere financiar, ci şi pentru ca guvernanţii să aibă mai mult timp la dispoziţie să-şi realizeze programele iniţiate, reformele propuse” dar şi se vor economisi 40 de mil. de lei, a declarat liderul PC, Natalia Nirca. De asemenea, Partidul Conservator atenţionează că în cazul în care scrutinul parlamentar anticipat va avea loc în noiembrie, se impun cîteva riscuri “unul dintre acestea este că se poate repeta situaţia de la referendumul din 5 septembrie, când la urne s-au prezentat mai puţin alegători decât prevede pragul minim pentru validarea rezultatelor scrutinului. Un alt risc este că Parlamentul nou ales nu va putea vota iarăşi şeful statului şi ţara va fi antrenată într-un nou ciclu electoral”. Totodată, Partidului Conservator a anunţat că va participa la alegeri, indiferent de data la care va avea loc scrutinul.
Alegeri • Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului
- 21 iunie 2010
- Partidul Conservator a ţinut o conferinţă de presă la sediul Info-Prim Neo, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare nu se deosebeşte cu nimic de fosta conducere, dorind perpetuarea haosului şi instabilităţii politice în Republica Moldova, în acest sens, conservatorii cer guvernării reducerea numărului de deputaţi şi anunţarea datei referendumului şi alegerilor anticipate. Preşedintele formaţiunii, Natalia Nirca, a declarat că guvernarea doar afişează un anticomunism declarativ, oficial şi populist, care nu a fost materializat în niciun fel. “Nu avem traşi la răspundere marii corupţi, marii delapidatori de fonduri, marii monopolişti — care au subminat economia naţională şi nu avem nici condamnarea comunismului, pentru care s-a făcut un studiu imens de mii de pagini şi s-a rămas cu nimic”. De asemenea, partidul insistă pe anularea modificărilor în Codul electoral, în special ceea ce ţine de capitolul referendumului constituţional. Natalia Nirca a conchis că, în loc să se gândească la relansarea economică, reducerea sărăciei, problemele sociale, guvernarea a inventat o altă strategie — referendumul şi alegerile parlamentare, pentru care nu sunt anunţate termene clare de desfăşurare.
Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului • Politici guvernamentale
- 15 aprilie 2010
- Partidul Conservator a organizat o conferinţă de presă, la sediul Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, în cadrul căreia s-a pronunţat împotriva iniţiativei Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare de a oferi nerezidenţilor dreptul de a cumpăra terenuri în Republica Moldova. Preşedintele partidului, Natalia Nirca, afirmă că o decizie în acest sens trebuie luată doar după consultarea poporului în cadrul unui referendum. De asemenea, Partidul Conservator intenţionează să întreprindă diverse acţiuni de protest în cazul în care în proiectul Codului Funciar va fi stipulat dreptul străinilor de a procura terenuri în Republica Moldova.
Atitudinea faţă de guvernare • Politici guvernamentale
- 10 februarie 2010
- Partidul Conservator a desfăşurat o conferinţă de presă în incinta Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, în cadrul căreia a criticat guvernarea pentru că a neglijat problemele social-economice ale ţării în favoarea celor electorale. Partidul Conservator nu este de acord cu evitarea alegerilor parlamentare anticipate prin adoptarea în grabă a unui proiect nou al Constituţiei R. Moldova şi propune desfăşurarea acestora concomitent cu cele locale, preconizate în 2011. Referindu-se la problemele socio-economice ale R. Moldova, Natalia Nirca preşedintele PC, a spus că povoara împrumutului străin, de care beneficiază R. Moldova, îl suportă populaţia ţării. “Partidul Conservator cere guvernării să renunţe la îngheţarea salariilor bugetarilor, să fie identificate compensaţii pentru achitarea diferenţei de tarif, pe fonul majorării galopante de preţuri”, a mai declarat Nirca.
Alegeri • Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului
- 21 ianuarie 2010
- Partidul Conservator a convocat o conferinţă de presă la Agenţia “Info-Prim Neo” în cadrul căreia şi-a expus aşteptările de la preconizata vizită oficială a Preşedintelui României Traian Basescu, cerînd guvernării de la Chişinău şi preşedintelui român, să semneze Acordul despre regimul de frontieră şi Tratatul politic de bază dintre R. Moldova şi România. Natalia Nirca, preşedintele PC, susţine că România şi R. Moldova sunt două state independente şi suverane, astfel încât ar trebui să aibă semnate aceste documente.
De asemenea, Natalia Nirca a mai declarat că “Aşteptăm de la domnul Traian Băsescu îndeplinirea promisiunilor făcute în campania electorală, că va face lobby R. Moldova în cancelariile europene, astfel încât toţi cetăţenii R. Moldova să poată circula liber în spaţiul european”.
Atitudinea faţă de guvernare • Politica externă / integrare europeană