Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePCRM

Evenimente ale PCRM la tema “Relaţii interpartinice”

3 aprilie 2014 | 
Activiştii PSRM şi PCRM au organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului, prin care şi-au exprimat indignarea faţă de politica actualei guvernări şi au cerut dimisia Guvernului. Comuniştii şi socialiştii au pledat pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Leancă. Protestatarii au scandat: “Demisia”, “Jos Guvernul”, “Leancă marş afară”, “Ruşine!”.
6 februarie 2014
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PCRM, Grigore Petrenco a declarat că deputatul PDM, Valeriu Guma, trebuie să părăsească Parlamentul. “Guma trebuie să fie tras la răspundere şi să stea în închisoare. Statutul său de condamnat în România pentru corupere şi abuz de influenţă nu sunt compatibile cu funcţia de parlamentar”, a menţionat comunistul.
1 octombrie 2013
În cadrul unei conferinţe de presă, consilierul comunist în CMC, Igor Lupulciuc a declarat că plecările consilierilor din fracţiunea PL din cadrul Consiliului Municipal Chişinău sunt parte a unui scenariu de presiune exercitată de aşa-zişii colegi de coaliţie — PLDM care, pentru a-şi garanta realizarea propriilor interese, provoacă destabilizarea activităţii CMC.
3 iunie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat convins că “noua Coaliţie pro-europeană a fost creată fără a avea un plan concret de schimbare a lucrurilor în ţară spre bine”. El a menţionat că “pînă în ultima zi PCRM a purtat negocieri cu PLDM şi PDM cu privire la alegerile parlamentare anticipate (…) care urmau să aibă loc pe 3 noiembrie”. “Faptul că în ultimul moment au renunţat la această decizie vorbeşte de un singur lucru: aceste forţe nu acţionează de sine stătător, sunt nişte marionete în mîinile unor păpuşari din exterior”, a precizat Voronin.
Parlamentul Republicii Moldova a demis Guvernul condus de Vlad Filat
5 martie 2013
Pe 5 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a acordat vot de neîncredere Guvernului în frunte cu prim-ministrul, Vlad Filat. Votul de neîncredere a fost exprimat de 54 de deputaţi, inclusiv 34 din partea Partidului Comuniştilor, 15 — din partea Partidului Democrat, 3 — din partea grupului socialiştilor şi doi deputaţi independenţi[]
Liderii partidelor parlamentare s-au întîlnit cu Angela Merkel
22 august 2012 | 
Pe 22 august, liderii PCRM, PDM şi PL au avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova[]
2 august 2012
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist, Sergiu Sîrbu a declarat că “reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană din teritoriu încearcă prin orice metode să preia puterea” iar “în această luptă sunt aplicate diverse metode murdare de redistribuire a împuternicirilor în raioanele, oraşele şi satele, în care în rezultatul alegerilor locale Alianţa de guvernare nu a obţinut majoritatea”. Totodată, secretarul executiv al PCRM, Iurie Muntean a anunţat că există deja un plan de acaparare a puterii la nivel local, care este promovat de unul din liderii Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.
14 martie 2012 | 
Liderul socialiştilor Igor Dodon şi liderul comuniştilor Vladimir Voronin, au avut o întrevedere în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte privind situaţia politică din ţară. “A fost o discuţie necesară, mai ales într-un moment atât de dificil. Am vrut să aflăm dacă comuniştii înţeleg că opoziţia parlamentară trebuie să fie responsabilă de ceea ce se întâmplă în ţară şi le-am spus că prin baricade problemele nu vor fi soluţionate”, a explicat Dodon. De asemenea, acesta spune că a vrut să afle care vor fi acţiunile comuniştilor în cazul alegerilor anticipate.
1 februarie 2012 | 
Fracţiunea PCRM din Consiliul municipal Chişinău a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a condamnat cu fermitate actul de trădare comis de consilierii Piotr Donţov şi Elena Danu care au părăsit fracţiunea PCRM şi au format fracţiunea socialiştilor. Într-o declaraţie de presă, consilierii comuniştii menţionează că “ascunzîndu-se după pretinsa grijă faţă de interesele locuitorilor oraşului, aceşti foşti deja membri ai fracţiunii comuniste, efectiv, au trădat alegătorii noştri”.
9 noiembrie 2011 | 
Un grup de circa 200 de membri ai Uniunii Tineretului Comunist a anunţat într-o conferinţă de presă că părăsesc PCRM. Tinerii s-au arătat nemulţumiţi de modalitatea de adoptare a deciziilor în cadrul partidului şi au declarat că îşi doresc ca ideile lor să fie susţinute şi apreciate. Aceştia susţin că sunt pregătiţi să susţină proiectul politic al ex-comunistului Igor Dodon şi să adere la Partidul Socialiştilor.
4 octombrie 2011
Preşedintele PLDM, Vlad Filat şi Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin au avut o întîlnire, în cadrul căreia au discutat despre depăşirea crizei politice. În cadrul întâlnirii, care a avut loc la sediul PCRM, cei doi lideri de partide au discutat despre situaţia politică din ţară şi măsurile ce se impun în vederea depăşirii crizei constituţionale. Vlad Filat şi Vladimir Voronin şi-au expus punctele de vedere în acest sens, convenind asupra necesităţii continuării dialogului în vederea identificării unei soluţii pentru depăşirea impasului politic.
13 mai 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PCRM la funcţia de primar general de Chişinău, Igor Dodon, i-a adresat 13 întrebări candidatului PL, la funcţia de primar general, Dorin Chirtoacă. Potrivit lui Dodon, în urma mai multor întîlniri electorale cu diferite categorii de oameni au apărut mai multe întrebări care “sunt mai curând adresate celui care timp de patru ani trebuia să aibă grijă de municipiul Chişinău, sunt întrebări adresate domnului primar Dorin Chirtoacă”. Totodată, Igor Dodon s-a arătat sceptic faţă de răspunsurile candidatului PL îndemnînd cetăţenii să voteze un profesionist, care cunoaşte ce este administraţia, ce este economia şi cu soluţii pentru problemele municipiului.
10 decembrie 2010
Liderii PD şi PCRM s-au întîlnit pentru o nouă rundă de discuţii la care au lucrat la organigrama viitorului Guvern. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că se lucrează strict în interesele statului, iar pînă la finalizarea dialogului nu a mai ramas mult. Liderul comunist, a mai adăugat că vor fi promovaţi în funcţii doar persoane profesioniste şi nu se va ţine cont de apartenenţa lor politică. Preşedintele PD, Marian Lupu, a menţionat că consultările pe ambele axe, atît cu PCRM, cît şi cu PLDM şi PL, continuă.
7 decembrie 2010
La Chişinău, a avut loc cea de-a XXI Plenară a Comitetului Central al PCRM, în cadrul căreia a fost discutată chestiunea privind situaţia politică curentă şi posibilele măsuri de stabilizare a situaţiei social-politice din ţară. Plenara a adoptat cu vot unanim o hotărîrea conform căreia, CC al PCRM împuterniceşte Comitetul Executiv al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova să contunuie negocierile cu Partidul Democrat privind crearea Coaliţiei anticriză “Pentru Moldova” şi semnarea documentelor de coaliţie corespunzătoare, elaborate de către părţi.
7 decembrie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi Partidul Democrat au purtat negocieri bilaterale privind gestionarea politicii externe şi interne, care potrivit liderului PDM, Marian Lupu, “la nivel de principii şi priorităţi nu avem divergenţe de opinii. Am găsit o consonanţă deplină în politica internă. Privind politica externă, PDM a reiterat, iar PCRM a acceptat vectorul de integrare europeană, care nu vine în contradicţie cu dezvoltarea unui parteneriat strategic cu partenerii din Est”. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a completat că formaţiunile nu au semnat încă vreun document de instituire a coaliţiei de guvernare. “Am discutat conceptul cu care să ieşim în prima şedinţă de Parlament. Am discutat despre situaţia reală şi paşii pentru depăşirea crizei politice. Divergenţe serioase nu au fost. Nu am discutat oferta PLDM şi nici repartizarea posturilor”, a spus Voronin. Privind oferta de coalizare a liberal-democraţilor, Lupu a subliniat că “PDM nu are o viziune banală ce se limitează la partajarea funcţiilor”.
6 decembrie 2010 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îndeamnă Partidul Liberal Democrat din Moldova şi pe liderul acestuia, Vlad Filat, să renunţe la “metodele de gangster de manipulare a opiniei publice”. Îndemnul a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă, de candidaţii la funcţia de deputat din partea PCRM Sergiu Stati şi Eduard Muşuc, care împreună cu alţi doi colegi de partid — Igor Dodon şi Veaceslav Bondari, sînt gata, potrivit versiunii publicaţiei române “Adevărul”, să susţină partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană pentru alegerea Preşedintelui. Muşuc a spus că această informaţie, precum şi cea potrivit căreia pe 7 septembrie 2009 liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a propus lui Marian Lupu 10 mil. euro pentru a vota candidatura PCRM la funcţia de Preşedinte nu sînt adevărate. De asemenea, Sergiu Stati, s-a arătat indignat de “trucurile informaţionale ale PLDM, aplicate inclusiv prin intermediul presei internaţionale care au drept scop să denigreze candidaţii PCRM”.
5 decembrie 2010
La Chişinău au avut loc consultările pentru crearea unei coaliţii de centru-stînga între PCRM şi PDM, eveniment la care a participat şi Serghei Narîşkin, şeful administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse. După întrevedere, liderul comunist, Vladimir Voronin, a subliniat “nimeni nu trebuie să fie mirat de faptul că o asemenea întrevedere a avut loc în ajunul luării unor decizii importante pentru organizarea conducerii în Moldova”. La rîndul său, liderul PDM, Marian Lupu a declarat că la întrevedere “am vorbit despre dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Rusia”.
29 noiembrie 2010 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu exclude o alianţă cu Partidul Democrat, în vederea depăşirii crizei politice, o declaraţie în acest sens a făcut preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, într-o conferinţă de presă. “Trebui să calculăm împreună şi să vedem ce o să iasă. Dacă suma voturilor va fi suficientă pentru coaliţie, atunci noi o vom accepta”, a spus Voronin. Referindu-se la posibilitatea creării unei coaliţii cu PLDM, Voronin a spus că “încă nu a vorbit cu ei în această privinţă”. “Dacă vor fi propuneri, le vom examina. Sîntem deschişi pentru dialog cu fiecare partid din Parlamentul Moldovei, în afară de cele de extremă dreapta”, a subliniat liderul PCRM. Vladimir Voronin a dat de înţeles că PCRM ar putea să nu accepte rezultatele definitive ale alegerilor şi să le conteste în judecată, avînd în vedere că comuniştii au atestat cazuri de “votare multiplă, manipulare la secţiile de votare de peste hotare”.
25 noiembrie 2010 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este gata să facă o coaliţie postelectorală cu Partidul Democrat, dacă Marian Lupu renunţă la dorinţa de a deveni preşedinte, a declarat la o conferinţă de presă liderul PCRM, Vladimir Voronin. “Dacă Lupu se vede definitiv numai preşedinte, probabilitatea unei coaliţii cu PDM se reduce foarte serios. Dacă apar alte variante, atunci putem discuta. Vrem alţi candidaţi. Preşedintele nu trebuie să fie aşa tînăr”, a spus Voronin. Potrivit lui, viitorul Parlament are două opţiuni de soluţionare a crizei politice: ori modifică modalitatea de alegere a şefului statului şi Constituţia, ori alege o candidatură apolitică la funcţia de preşedinte. PCRM este gată să meargă pe oricare dintre cele două posibilităţi. De asemenea, Vladimir Voronin a negat acuzaţiile cum că atacul asupra fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Artur Reşetnicov, ar fi fost un truc electoral, înscenat de Partidul Comuniştilor.
15 noiembrie 2010
Deputatul comunist, Grigore Petrenco, a declarat într-o conferinţă de presă că PCRM acuză Partidul Liberal Democrat din Moldova de intimidarea cetăţenilor în stil KGB-ist, prin utilizearea ilegală a datelor cu caracter personal. Petrenco a prezentat două tipuri de scrisori, expediate de PLDM alegătorilor, prima este adresată membrilor de partid, cărora le solicită să prezinte la organizaţiile teritoriale de partid datele personale ale membrilor de familie şi rudelor: locul de muncă, studiile, vîrsta, secţia de votare, telefonul, adresa, precum şi pentru ce partid sînt dispuţi să voteze. A doua scrisoare este destinată tuturor cetăţenilor şi îi îndeamnă să voteze pentru PLDM. “Considerăm că asemenea date au fost luate din Registrul naţional al populaţiei. Şi cunoaşteţi că accesul la acest registru este limitat şi PLDM nu trebuie să aibă acces la acest registru. De aceea, noi avem mai multe întrebări în acest sens. Cine a oferit acces PLDM la Registrul Naţional al populaţiei?”, s-a întrebat Petrenco. El a solicitat ÎS “Poşta Moldovei” să dea publicităţii numărul scrisorilor expediate şi costul acestora, suspectînd că “PLDM nu a indicat aceste cheltuieli în raportul lui financiar”.
1 noiembrie 2010
Membrul biroului Comitetului municipal Bălţi al PCRM, Andrei Ciornîi, a ţinut un briefing în cadrul căruia a declarat că Alianţa pentru Integrare Europeană, face presiuni asupra reprezentanţilor şi simpatizanţilor Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în cursa electorală pentru alegerile din 28 noiembrie. “În timpul apropiat vom prezenta informaţii despre comandatarii şi executorii materialelor cu caracter provocator împotriva primarului de Bălţi, împotriva conducerii oraşului şi activului organizaţiei municipale a PCRM”, a spus Ciornîi. În opinia sa, “creierul acestei campanii de discreditare a comuniştilor de la Bălţi este oficiul teritorial al cancelariei de stat în frunte cu vicepreşedintele Anatol Harcenco”. Ciornîi consideră că dacă în următoarele zile se va produce vreun incident cu caracter infracţional cu unul din membrii activului orăşenesc al PCRM şi al administraţiei locale, “atunci aceasta va fi parte dintr-un scenariu planificat pentru discreditarea PCRM”.
7 iulie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova cere rectorilor instituţiilor de învăţămînt superior care au aderat recent la Partidul Liberal Democrat să-şi dea demisia, în caz contrar începînd cu 1 iulie instituţiile de învăţămînt din Moldova nu mai sunt autonome, iar sistemul de invăţămînt este politizat, despre aceasta a declarat deputatul comunist Grigore Petrenco în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la sediul central al PCRM. Potrivit lui, “rectorii au aderat la PLDM doar pentru a interveni pe lîngă Guvernul Filat să ia decizii de majorare a taxelor de studii şi să-i menţină în funcţii”.
Ex-viceministrul educaţiei, Ion Ceban, prezent la confeinţă a spus că, deşi PCRM este privit cu ochi răi de actuala guvernare, acest partid “niciodată nu şi-a permis să impună rectorii să intre în politică şi să impună şi profesorii să-i urmeze”. În opinia sa, ministrul educaţiei, Leonid Bujor, trebuie să ia atitudine faţă de decizia rectorilor şi să-i demită.
11 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova acuză miniştrii Partidului Democrat de utilizarea resurselor administrative în scopuri electorale, acestea au fost spuse în cadrul unui briefing, la sediul PCRM, de către deputatul PCRM şi ex-ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Galina Balmoş. “Reprezentanţii Partidului Democrat din Guvern îşi plasează pozele pe panourile informative din primării. Panourile explică populaţiei procedura de obţinere a ajutorului social, care este acordat din bugetul de stat în baza unei legi adoptate încă de guvernarea comunistă în 2008. PCRM condamnă amplasarea simbolurilor de partid, dar şi a pozelor membrilor de partid pe producţia poligrafică ce explică procedura de funcţionare a legii”, a spus Balmoş. Potrivit ei, Partidul Democrat, dar şi celelalte formaţiuni din Alianţa de guvernare, au preluat iniţiativele şi strategiile sociale elaborate de guvernarea comunistă şi le prezintă pe agenda lor electorală ca acţiuni proprii. “PCRM îşi exprimă dezacordul faţă de nedorinţa Alianţei de a întreprinde acţiuni de protecţie socială concrete, prompte şi absolut necesare, faţă de tărăgănarea soluţionării problemelor sociale cu care se confruntă cetăţenii noştri”, a afirmat Balmoş, specificând că “este lesne de înţeles că toate măsurile necesare vor constitui în puţin timp programe electorale”.
4 iunie 2010
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a organizat un briefing la sediul central al partidului, în cadrul căruia a declarat că PCRM este gata să susţină în componenţa actuală a Parlamentului iniţiativa legislativă privind alegerea directă a şefului statului, cu scopul soluţionării rapide a crizei politice şi anunţării datei alegerilor anticipate. El a subliniat că, “ştiind din timp opinia alegătorilor moldoveneşti vizavi de alegerea directă a şefului statului, Partidul Comuniştilor propune să nu fie cheltuite mijloace financiare şi timp pentru organizarea referendumului privind modificarea articolului 78 din Constituţie”. Potrivit lui, adoptarea modificărilor în Parlament “va fi consensul pe care îl aşteaptă întreaga societate moldovenească”. Reieşind din aceasta, PCRM “îşi anulează agenda acţiunilor de protest anunţată pentru săptămînile următoare şi aşteaptă un răspuns prompt din partea Alianţei”.
31 mai 2010
Iurie Muntean, Secretarul Executiv al CC al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut un briefing privind alegerile din 30 mai — rezultatele şi încălcările înregistrate, în cadrul căruia a acuzat Partidul Liberal Democrat din Moldova de faptul că în timpul celor două campanii electorale pentru alegerile locale repetate, care au avut loc pe 16 şi 30 mai, a utilizat masiv resursele administrative ale statului, pentru a face campanie electorală în favoarea candidaţilor săi. “Cel mai elocvent exemplu în acest sens este faptul că cu o zi înaintea alegerilor şi în ziua alegerilor din 30 mai, vicepreşedintele Parlamentului, membrul PLDM, Iurie Ţap, a făcut agitaţie electorală la televiziune în favoarea candidatului PLDM la funcţia de primar în Floreşti”, a spus Muntean, care a precizat că la Floreşti s-a dat de fapt o luptă între PCRM şi PLDM. Deputaţii PCRM au mai precizat că toate încălcările depistate vor fi depuse la Comisia Electorală Centrală şi la Procuratură.
25 mai 2010
Deputatul comunist, Vadim Mişin, a ţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM ńu privire la aspectele constituţionale ale modificării articolului 78 din Constituţie, în care a criticat guvernarea pentru că aceasta negociază depăşirea crizei politice din ţară la Strasbourg, şi nu cu opoziţia de la Chişinău. Potrivit lui, drumurile la Strasbourg sînt zădarnice odată ce Comisia de la Veneţia nu-şi va schimba părerea, chiar dacă Preşedintele interimar Mihai Ghimpu crede că o va putea convinge să ne permită organizarea referendumului. Mişin susţine că redacţia PCRM a articolului 78 al Constituţiei — alegerea Preşedintelui în trei tururi cu 61, 57 şi, respectiv, 52 de voturi, va asigura sută la sută alegerea şefului de stat. “52 de voturi este numărul de voturi cu care se alege conducerea Parlamentului, se investeşte în funcţie Guvernul şi se votează legile organice. Dacă Parlamentul nu poate vota o lege organică, atunci el este mort de la naştere”, a conchis Mişin.
18 mai 2010
Membrul biroului comitetului Partidului Comuniştilor din Republica Moldova din municipiul Bălţi, Andrei Ciornîi, a ţinut o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia a declarat că reprezentanţii Alianţei de guvernare fac presiuni asupra reprezentanţilor şi simpatizanţilor Partidului Comuniştilor, pentru ca aceştia să-şi schimbe preferinţele politice sau să-şi diminueze activitatea politică. “Se folosesc metode precum şantajul, teroarea, ameninţarea, se face presiune psihologică, iar acest lucru se simte mai ales acolo unde nivelul de încredere politică în PCRM este înalt, de exemplu la Bălţi”, a spus Ciornîi. Potrivit lui, chiar si mama sa a fost supusă presiunilor pentru a-l impune să adere la Partidul Liberal Democrat şi să renunţe la calitatea de membru şi la lucrul în echipa PCRM.
11 mai 2010
Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a declarat că PCRM este gata de dialog cu Alianţa pentru Integrare Europeană în vederea modificării Constituţiei, însă are trei condiţii: “În primul rând Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să formuleze răspunsuri clare cu privire la data dizolvării Parlamentului, numirea datei alegerilor anticipate şi cu privire la conţinutul modificărilor art.78 din Constituţie”. “Acestea sînt condiţiile noastre şi vom negocia doar la pachet pe toate trei subiecte. Cei patru lideri AIE trebuie să înţeleagă că în lipsa unei poziţii clare privind anticipatele, este inutil să vorbim”, a declarat preşedintele Voronin, menţionând că în ceea ce ţine de dizolvarea Parlamentului există conceptul european de termen rezonabil privind dizolvarea Legislativului. Încă o condiţie înaintată de PCRM este ca preşedintele interimar Mihai Ghimpu să dizolve Comisia pentru condamnarea regimului totalitar comunist de pînă la 1991.
12 noiembrie 2009
Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut o conferinţă de presă la sediul CC PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia s-a expus pe marginea recentelor modificări din legislaţie, criticînd AIE pentru activitatea neprofesionalistă. Vladimir Voronin a declarat că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este deschis pentru compromis şi negocieri politice în schimbul modificării radicale a politicii actuale de stat, facînd referire la alegerea candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al RM.
15 septembrie 2009
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Palatului Republicii, pe tema: “Cu privire la situaţia politică din Republica Moldova”.
27 iulie 2009
Mark Tkaciuk, conducătorul Centrului republican de pregătire preelectorală-2009 al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Cîteva cuvinte despre tehnologiile electorale ale partidelor de opoziţie”.
20 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Cu privire la sabotarea de către unele instituţii mass-media în desfăşurarea unei campanii electorale transparente”.
17 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Minciuna ca un ultim argument al tehnologilor politici de opoziţie”.
16 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partiduluiu din str. N. Iorga 11, pe tema: “Campania electorală a liberalilor — de la farsă pînă la metode criminale de agitaţie”.
15 iulie 2009
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Palatului Republicii, pe tema: “De la confruntare — spre consolidare. Ce va urma după 29 iulie.”
13 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “De ce opoziţia liberală nu propune nimic tinerilor din Republica Moldova”.
6 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Pragmatismul economic versus incompetenţa economică”.
Reluarea şedinţelor Mesei Rotunde cu Statut Permanent
24 martie 2003
La 24 martie 2003 şi-a desfăşurat lucrările Masa Rotundă cu Statut Permanent (MRSP), reformată în corespundere cu recomandările Consiliului Europei (CE). La lucrările ei au participat reprezentanţii PCRM, ASDM, PPCD, PDM, PL, PSM[]
Formarea Uniunii de Centru-Stînga
19 martie 2003
La 19 martie a.c., liderii PDM, PDAM, PSM, MFN, PSRM, UM, PRM, PDCM, MPSN şi PCRM au semnat acordul de constituire a Uniunii de Centru-Stînga (UCS). Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, a menţionat că scopul acestei uniuni este nu “viitoarele alegeri, ci colaborarea în numele soluţionării principalelor probleme ale societăţii”[]

Arhiva

2016 [3]
2014 [34]
2013 [30]
2012 [46]
2011 [55]
2010 [73]
2009 [51]
2008 [18]
2004 [1]
2003 [2]
Alegeri [100]
Relaţii interpartinice