Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe 12 iunie 2010, la Chişinău, Partidul Democrat din Moldova şi-a lansat o platformă socială cu denumirea “O agendă socială pentru o Moldovă Europeană”. Evenimentul a întrunit conducerea PDM, liderii partidului din regiuni, activiştii de partid, reprezentanţi ai societăţii civile, inclusiv din domeniul educaţiei, medicinii, culturii, mass-media. Atît liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, cît şi preşedintele de onoare Dumitru Diacov au negat că noua platformă ar fi startul campaniei electorale pentru PDM, şi au precizat că s-au ghidat mai mult de necesităţile impuse de societate, deşi, Marian Lupu a ţinut să adauge că “partidele puternice precum este cel care îl conduce, nu ies niciodată din campanie”.
Potrivit lui Lupu, după 20 de ani de tranziţie Moldova are nevoie de o agendă socială nouă. “Agenda va fi lansată cel mai probabil în toamnă şi presupune o instruire echilibrată care nu ar priva copiii de copilărie, pensii şi indemnizaţii racordate la situaţia economică şi salarii care ar putea asigura o existenţă decentă. De asemenea, noua agendă a PDM presupune drumuri bune, asigurarea fiecărei localităţi cu gaze, apă potabilă şi canalizare. Platforma socială mai prevede libera circulaţie a moldovenilor, dar şi respectul partenerilor străini, garantat printr-o politică eficientă”, a spus Lupu.
Totodată în cadrul evenimentului a fost anunţată aderarea la PD a deputatului Valentin Guznac, care a părăsit la finele anului trecut PCRM-ul pentru a adera la noua formaţiune Partidul Moldova Unită. Marian Lupu a precizat că deputatul va fi propus la o funcţie în cadrul consiliului PD.