Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Uniunea Social Liberală (USL) “Forţa Moldovei” au fuzionat la 24 martie curent în baza juridică a Partidului Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM), pentru a forma o singură formaţiune, care şi-a atribuit denumirea de Partid Liberal (PL).
Delegaţii celor trei formaţiuni extraparlamentare, întruniţi într-un congres, au adoptat unanim statutul, principiile programatice şi structurile de conducere ale noului partid. Liderul PRCM, primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost ales preşedinte de onoare al Partidului Liberal (PL). Mihai Severovan, Anatol Ţăranu şi Valeriu Muravschi au fost aleşi vicepreşedinţi ai Consiliului Naţional al PL. Preşedintele PL va fi ales prin intermediul unui scrutin general al membrilor partidului.
În finalul congresului, delegaţii au adoptat o declaraţie care vizează evenimentul ce s-a consumat la 24 martie şi atitudinea partidului nou-creat faţă de situaţia social-politică din Republica Moldova.