Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePL

Evenimente ale PL la tema “Politica externă / integrare europeană”

13 septembrie 2014 | 
Partidul Liberal şi Institutul de Studii Liberale au organizat la Chişinău o conferinţă internaţională cu genericul “Liberalism şi Integrare Europeană”. La eveniment au participat conducerea PL în frunte cu Mihai Ghimpu şi invitaţi străini.
21 august 2014
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a protestat la Aeroportul Internaţional Chişinău, împotriva vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova. Tinerii au scandat “Rogozin şi Vova, plecaţi din Moldova!”.
12 februarie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Partidului Liberal a acuzat coaliţia de guvernare că pune în pericol cursul european al Republicii Moldova. Liderul PL, Mihai Ghimpu a subliniat că Partidul Liberal a sesizat în repetate rînduri Curtea Constituţională în legătură cu încălcările grave ale Coaliţiei de guvernare, şi astfel au fost înlăturate abuzurile şi încălcările.
25 noiembrie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Partidului Liberal a venit cu un apel către partidele de guvernare şi anume către PLDM şi PD, prin care le-a îndemnat să înceteze orice luptă de influenţă în teritorii, pentru a nu pune în pericol cursul european al RM. Liderul PL, Mihai Ghimpu a adus exemplul Comratului, unde se atestă o situaţie politică instabilă, precum şi a amintit de situaţia de la Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău.
9 iulie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, deputaţii liberali, Mihai Ghimpu şi Corina Fusu, au vorbit despre rezultatele unei vizite recente la Bruxelles şi Strasbourg. Liderul PL a menţionat că în cadrul întîlnirilor cu oficialii europeni au fost abordate două subiecte principale: perspectiva semnării Acordului de Asociere UE — Republica Moldova, inclusiv Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv şi situaţia Fracţiunii PL din Parlamentul RM.
24 iunie 2013 | 
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu a propus în cadrul unei conferinţe de presă, instalarea posturilor vamale şi fiscale pe Nistru. “În acest fel, vom reuşi să convingem Comisia Europeană că frontiera cu Ucraina este sub control strict. În condiţiile nereglementării conflictului transnistrean, noi nu vom putea controla graniţa de est. Una dintre soluţii ar fi instalarea posturilor vamale. Doar asemenea posturi vor putea asigura gestionarea fluxului de mărfuri prin graniţa de est cu Ucraina”, a argumentat Ghimpu. În opinia lui, fără un control strict la graniţa cu Ucraina, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu va fi parafat şi semnat.
4 iunie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că Acordul de Asociere RM-UE nu va fi parafat la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. El l-a acuzat pe liderul PLDM Vlad Filat de faptul că liberalii au plecat în opoziţie şi consideră că fostul premier a îndeplinit “comanda Rusiei”. Potrivit lui Ghimpu, PL va vota doar pentru proiectele de legi care sunt îndreptate spre realizarea reformelor îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor şi implementarea standardelor europene în Moldova.
Vot de încredere acordat Guvernului “Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană”
30 mai 2013
Pe 30 mai 2013, Parlamentul Republicii Moldova a acordat vot de încredere Guvernului “Coaliţiei pentru Guvernare Pro-europeană” condus de liberal-democratul Iurie Leancă[]
13 martie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PL, Mihai Ghimpu s-a arătat convins că nu se va ajunge la alegeri parlamentare anticipate. De asemenea, Mihai Ghimpu a declarat că RM nu trebuie să se grăbească cu finalizarea negocierilor privind Acordul de Liber Schimb RM-UE, negocierile trebuie să fie continuate şi în luna martie, aprilie şi în noiembrie, pînă cînd nu se va identifica soluţia corectă în raport cu producătorii agricoli autohtoni.
24 septembrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că este convins de faptul că în regiunea transnistreană nu va fi deschis un consulat al Federaţiei Ruse. “Tragem linia, consulat nu va fi acolo. Dacă mîine, poimîne îl omoară cineva pe un diplomat, cine îl apără? Viaţa unui om este mai importantă, decît un consulat pe un teritoriu nerecunsocut. Dacă Rusia va deschide un consulat, aşa cum a adus şi maşini, atunci vom decide ce facem mai departe”, a spus Mihai Ghimpu.
Liderii partidelor parlamentare s-au întîlnit cu Angela Merkel
22 august 2012 | 
Pe 22 august, liderii PCRM, PDM şi PL au avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova[]
21 august 2012 | 
În cadrul unui briefing de presă, liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că ştie de ce şeful delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel a criticat activitatea politicienilor, menţionînd că aceştia se concentrează mai mult pe problemele de partid şi cele personale, decît interesele naţionale ale statului. “În această perioadă am avut alegeri parlamentare, referendum şi alegeri locale. În apropierea campaniilor electorale, partidele nu fac reforme. Astfel, Schuebel a dorit să ne spună că am ales preşedintele şi trebuie să începem să lucrăm”, a menţionat Mihai Ghimpu.
20 august 2012
Tinerii liberali din Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Estonia, Lituania şi Azerbaidjan s-au reunit la Chişinău pentru a participa la un transfer de experienţă şi expertiză. Subiectul abordat în cadrul trainingului s-a axat pe reformele în educaţie în contextul schimbărilor demografice şi a integrării europene. În şedinţa de deschidere, liderul PL, Mihai Ghimpu a vorbit despre perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova şi reformele ce urmează a fi implementate.
10 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, la sediul din str. Vlaicu Pârcălab 13, pe tema: “Politica externă a guvernării comuniste — izolarea premeditată a Republicii Moldova”.
26 iunie 2009
Consiliul Politic Pentru Dialog şi Cooperare (Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa “Moldova Noastră”) au susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a agenţiei Infotag, pe tema: “Rezultatele vizitei reprezentanţilor PL, PLDM şi AMN la APCE şi poziţia privind Rezoluţia adoptată”.
8 mai 2009
PLDM, AMN şi PL au susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a Agenţiei Infotag, pe tema: “Rezoluţia Parlamentului European cu privire la R.Moldova”.
9 februarie 2009
Partidul Liberal a susţinut o conferinţă de presă cu tema “Sabotarea integrării europene a Republicii Moldova de către guvernarea comunistă”.
16–22 august 2008
50 de Tineri Liberali din Republica Moldova au petrecut un sejur de neuitat în staţiunea Cheile Buţii din Hunedoara, la invitaţia Preşedintelui României Traian Băsescu.

Arhiva

2016 [4]
2015 [1]
2014 [56]
2013 [62]
2012 [36]
2011 [52]
2010 [26]
2009 [63]
2008 [47]
2003 [3]
Alegeri [106]
Politica externă / integrare europeană