Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePL

Evenimente ale PL la tema “Domeniul socio-cultural”

31 august 2014
Conducerea Partidului Liberal împreună cu membrii şi simpatizanţii formaţiunii au marcat 25 ani de la legiferarea de către primul Parlament, pe 31 august 1989, a sărbătorii naţionale — “Limba Noastră cea Română”. Cu această ocazie liberalii au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
27 august 2014
Un grup de membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal, în frunte cu conducerea partidului au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt cu ocazia aniversării a 23 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.
23 august 2014
Organizaţia Tineretului Liberal a organizat la Chişinău “Marşul Lumînărilor”, acţiune de comemorare a victimelor care au avut de suferit în urma semnării Pactului Molotov-Ribbentrop.
12–13 iulie 2014
Deputaţii liberali, Corina Fusu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega în frunte cu liderul PL, Mihai Ghimpu au avut o serie de întîlniri cu cetăţenii din raioanele Ungheni, Călăraşi, Anenii Noi şi Hînceşti. În cadrul întâlnirilor, au fost puse în discuţie subiecte ce vizează activitatea partidului, realizările şi planurile de viitor ale Organizaţiilor Teritoriale ale PL dar şi importanţa alegerilor parlamentare din 2014.
28 iunie 2014 | 
Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal în frunte cu conducerea partidului au pichetat Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova de Ziua Ocupaţiei Sovietice — 28 iunie. Manifestanţii au scandat “Libertate!”, “Armata rusă afară!”, “Jos Putin!”, “Jos ocupaţia!”, “Vrem în NATO!” etc.
22 iunie 2014
Partidul Liberal a organizat Adunarea Moldovenilor din Santander (Spania) eveniment la care au participat moldoveni aflaţi la muncă sau la studii în oraşul spaniol. Prezentă la eveniment, conducerea Partidului Liberal a vorbit despre realizările formaţiunii, despre situaţia social-politică din Republica Moldova şi au specificat importanţa alegerilor parlamentare. Adunarea moldovenilor s-a încheiat cu un concert susţinut de artişti autohtoni.
13 iunie 2014
Partidul Liberal a comemorat 73 de ani de la primul val al deportărilor regimului comunist, care au avut loc în Basarabia şi Bucovina de Nord. Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai partidului, în frunte cu liderul PL, Mihai Ghimpu, au depus flori la Monumentul ridicat în memoria victimelor regimului comunist din scuarul Gării Feroviare din Chişinău.
18 mai 2014
Partidul Liberal, împreună cu Cluburile Liberale din Italia, a organizat în oraşul Padova “Adunarea Moldovenilor din Italia”, eveniment la care a participat şi conducerea partidului, în frunte cu liderul PL, Mihai Ghimpu. După rostirea discursurilor privind situaţia social-politică a Republicii Moldova, a fost organizat un concert cu participarea mai multor interpreţi de muzică populară şi uşoară din Republica Moldova.
15 aprilie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Liberal a declarat că se solidarizează cu profesorii, care au ieşit la proteste şi cere Guvernului să majoreze cu 50% salariile profesorilor. Liberalii solicită Guvernului să eficientizeze Bugetul Educaţiei, să instituie un cadru legal, care să permită salarizarea pe criteriul de performanţă şi să majoreze salariile profesorilor.
8 aprilie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Partidului Liberal a prezentat poziţia formaţiunii privind concepţia politicii naţionale.
7 aprilie 2014
Tinerii liberali au comemorat evenimentele din 6–7 aprilie 2009 prin organizarea mai multor acţiuni de comemorare a victimelor protestelor din 2009. “7 — Noi nu uităm!” — a fost mesajul Tinerilor Liberali “scris” în PMAN cu zeci de lumînări.
27 martie 2014 | 
Tineretul Liberal a organizat o serie de acţiuni în contextul aniversării a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. A fost convocată o conferinţă de presă, a fost organizat un simpozion ştiinţific la care a participat şi conducerea PL, ulterior, a fost organizat şi un flashmob în centrul capitalei.
24 februarie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Partidului Liberal a anunţat că se vor adresa din nou la Curtea Constituţională, pentru a cere interpretarea unei prevederi legale cu privire la indemnizaţia socială pentru copii şi persoane cu dizabilităţi din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
5 februarie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PL, Corina Fusu, a acuzat Coaliţia Pro-Europeană de Guvernare de lipsă de atenţie faţă de viitoarele şi tinerele mămici. “În anul curent indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copilului cu vîrsta de pînă la 3 ani au fost reduse în jumătate. Viitoarele mămici erau obligate să aleagă între salariu şi indemnizaţie în cazul în care decid să rămînă la locul de muncă după un termen de şapte luni de sarcină”, a menţionat deputatul.
18 decembrie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, conducerea Partidului Liberal a acuzat majoritatea de guvernare, considerînd-o responsabilă de situaţia dezastruoasă a pieţei preparatelor farmaceutice din Moldova. “În ţară se importă materie primă de calitate joasă. Pe multe preparate lipseşte termenul de valabilitate. (…) Preparatele sunt păstrate cu grave încălcări ale regulamentului, iar laboratorul nu este funcţionabil, deoarece timp de 18 ani de activitate aşa şi nu a fost acreditat”, a comunicat deputatul liberal Gheorghe Brega.
9 decembrie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a solicitat ministrului Educaţiei, Maia Sandu să anuleze decizia de a exclude examenul la “Istoria Românilor” la absolvirea treptei gimnaziale. “Noi, cei care am trăit în perioada sovietică, ştim ce înseamnă un examen de capacitate, noi nu am vorbit limba şi nu am învăţat istoria, noi avem nevoie de foarte mulţi ani pentru a schimba cunoştinţele, mentalitatea cetăţenilor noştri şi nimic nu poate să ne ajute — nici semnarea Acordului de Asociere cu UE, nici libera circulaţie în UE, nici chiar statutul de ţară membră a UE, dacă noi rămînem în afara istoriei noastre”, a precizat liderul liberal.
1 decembrie 2013
La Orhei şi la Ştefan Vodă, reprezentanţii Partidului Liberal au organizat manifestări culturale cu ocazia împlinirii celor 95 de ani de la Marea Unire. Participanţii la eveniment au recitat poezii patriotice, au fredonat cîntece şi au dansat.
17 septembrie 2013 | 
Partidul Liberal cere Curţii Constituţionale să recunoască Declaraţia de Independenţă şi Constituţia Republicii Moldova, drept corp comun, iar limba română să fie declarată limba de stat. Deputatul liberal, Valeriu Munteanu, a specificat că acest lucru trebuie efectuat pentru a debloca constituţionalitatea, şi asta pentru că în Declaraţia de Independenţă este stipulată limba română, iar în Constituţie — limba moldovenească.
30 august 2013 | 
Conducerea Partidului Liberal i-a blamat în cadrul unei conferinţe de presă, pe guvernanţi pentru faptul că au intenţionat să elimine sintagma “cea română” din sărbătoarea naţională “Limba noastră cea română”. “Uneori aceştia îi întrec pe comunişti, pentru că şi comuniştii uneori aveau rezerve faţă de populaţie. Ei vor să scoata limba română, dar nici comuniştii nu au venit cu asemenea iniţiativă. Halal de asemenea guvernanţi”, i-a acuzat Mihai Ghimpu.
16 iulie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a declarat că formaţiunea sa “îşi exprimă dezacordul, dezamăgirea profundă şi îngrijorarea în legătură cu propunerea pe care a făcut-o recent prim-ministrul, Iurie Leancă omologului său de la Bucureşti, Victor Ponta, cu referire la studiile în România”. În acest context, PL a solicitat prim-ministrului Iurie Leancă să îşi retragă propunerea, iar prim-ministrului României, Victor Ponta, să nu dea curs acestei propuneri deoarece “după cum se cunoaşte, pentru mulţi tineri este unica şansa de a face studii şi România este ţara lor, unde, ca şi toţi ceilalţi români, au dreptul să-şi facă studiile”.
9 aprilie 2013
Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu a declarat într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa este gata să aleagă un nou prim-ministru cu excepţia lui Vlad Filat. El i-a recomandat lui Filat “să lase fotoliul şi să se odihnească puţin, să se gîndească la ceea ce a făcut”. Totodată, liderul PL şi-a exprimat indignarea în legătură cu acţiunile întreprinse de Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte organizarea examenelor de bacalaureat.
27 martie 2013
Mai mulţi reprezentanţii în frunte cu conducerea Partidului Liberal au organizat mai multe activităţi la Chişinău cu ocazia aniversării a 95 de ani de la Marea Unire a Basarabie cu România. Liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că “ne pare rău că ultimii 25 de ani stăm pe loc, nu am facut ceea ce trebuia, pentru a fi în marea familia europeană. Îmi exprim speranţa că vom realiza acest deziderat cît mai repede, deoarece totul depinde de noi, de cei care conştientizăm ce înseamnă pentru românii moldoveni Actul Unirii”.
29 octombrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, tinerii liberali au propus o serie de iniţiative menite să susţină tinerii din Republica Moldova. Printre iniţiativele enunţate sunt: acordarea creditelor de finanţare a tinerilor antreprenori fără obligativitatea gajului; modificarea regulamentului cu privire la efectuarea stagiului de practică şi a Codului Muncii etc. Totodată, Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali Ion Bargan a solicitat instituţiilor de profil revederea solicitării Clubului Studenţilor Liberali în privinţa accesului în regim nonstop în cămine.
16 mai 2012 | 
Partidul Liberal a organizat la Chişinău un miting cu ocazia comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist. În cadrul acţiunii, tinerii liberali au scris pe asfaltul din Piaţa Marii Adunări Naţionale cu candele roşii “1812 — 200 ani de ocupaţie rusească”. În acest scop au fost folosite 2012 candele roşii, culoarea roşie fiind simbolul sângelui nevinovat vărsat în perioada ocupaţiei. În luarea sa de cuvînt, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu a declarat că adevărul a fost şi rămâne a fi unul singur — “am fost ocupaţi şi punctum. Nimeni nu va reuşi să înlocuiască acest adevăr”. La eveniment au participat cîteva mii de cetăţeni veniţi din diferite localităţi ale Republicii Moldova.
16 mai 2012
Deputaţi şi consilieri municipali din Chişinău ai Partidului Liberal au comemorat victimele “ocupaţiei ruse şi sovietice”, prin depuneri de flori la piatra comemorativă, pe care au instalat-o anterior în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că pe 16 mai se împlinesc 200 de ani de “suferinţe, umiliri şi luptă”, că în aceşti ani au murit mii de basarabeni care au luptat pentru libertate şi ar fi păcat să fie uitaţi într-o asemenea zi. De asemenea, participanţii la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor ocupaţiei.
14 mai 2012 | 
La Chişinău, circa 300 de tineri liberali au pichetat Ambasada Federaţiei Ruse în contextul comemorării a 200 de ani de ocupaţie. Îmbrăcaţi în tricouri albe, cu inscripţia “1812 ocupaţie”, tinerii au format un lanţ viu în faţa Ambasadei, afişând două bannere imense cu inscripţia “Rusia — recunoaşte ocupaţia!”, “1812 — 200 de ani de ocupaţie”. Preşedintele Tineretului Liberal Ion Cebanu, prezent la eveniment, a menţionat că 1812 este anul în care ţara lui Ştefan a fost ruptă în două, iar consecinţele acestei agresiuni sunt resimţite şi în prezent.
29 noiembrie 2011 | 
În cadrul unui briefing de presă, preşedintele Clubului studenţilor liberali, Ion Bargan a prezentat totalizarea procesului de colectare a semnăturilor în susţinerea acordării accesului liber studenţilor în cămine la orice oră. Potrivit lui au fost colectate 4361 semnături de la studenţii din mun. Chişinău, mun. Bălţi şi or. Cahul dintre care 80% s-au exprimat pentru susţinerea iniţiativei Clubului studenţilor liberali.
14 noiembrie 2011 | 
Preşedintele Clubului studenţilor liberali, Ion Bargan, a anunţat în cadrul unui briefing de presă lansarea campaniei “Acces liber studenţilor în cămine la orice oră”. Potrivit lui Bargan, campania va avea două etape: “prima etapă începe astăzi şi va dura 2 săptămâni, timp în care studenţii liberali vor colecta semnături în susţinerea iniţiativei în toate căminele studenţeşti. A doua etapă reprezintă totalizarea listelor de semnături şi înaintarea cererilor însoţite de listele de semnături către rectoratele universităţilor şi către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova”.
6 noiembrie 2011
La Chişinău a fost organizată Conferinţa Republicană a II-a a Clubului Studenţilor Liberali, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe rezoluţii privind necesitatea păstrării Alianţei pentru Integrare Europeană, adoptarea noului Cod al educaţiei şi excluderea examenelor de licenţă, modernizarea căminelor studenţeşti şi libertatea studenţilor de a intra în acestea la orice oră, consolidarea statului de drept, elaborarea unei politici industriale inteligente în Republica Moldova, perfecţionarea sistemului de subvenţionare a agriculturii şi susţinerea tinerilor în procesul de înfiinţare a unei afaceri în domeniul agricol. La eveniment au participat 450 de studenţi de la majoritatea universităţilor din mun. Chişinău, mun. Bălţi şi or. Cahul.
8 septembrie 2011
Tineretul Liberal a lansat la Vadul lui Vodă, Şcoala Politică “Gheorghe Ghimpu”, cu genericul “20 de ani de independenţă a Republicii Moldova şi calea spre integrare europeană”. La deschidere, preşedintele Tineretului Liberal Ion Cebanu a apreciat necesitatea ca deputaţi, miniştri şi alţi lideri de opinie din cadrul partidului să împărtăşească din experienţa şi cunoştinţele lor tinerilor care au decis să se implice în politică. Şcoala a debutat cu o introducere în istoria apariţiei mişcării de renaştere naţională de către deputatul Ion Hadârcă, care a vorbit detaliat despre marile adunări naţionale, activitatea şi idealurile lui Gheorghe Ghimpu.
29 august 2011 | 
Organizaţia de Femei a Partidului Liberal a organizat Conferinţa aniversară “Femeia — un argument al libertăţii”, dedicată Zilei Independenţei Republicii Moldova. Evenimentul a cuprins lansarea a două volume de carte: “Femeia — un argument al libertăţii”, volum coordonat de Elena Prus şi Iurie Colesnic şi “Confusio identitarum” de Ana Guţu. În cadrul evenimentului festiv au participat liderul PL, Mihai Ghimpu şi vicepreşedinţii PL Corina Fusu, Dorin Chirtoacă şi Iurie Colesnic.
20 iulie 2011
Alianţa pentru Integrare Europeană s-a convocat într-o şedinţă de lucru în cadrul căreia s-a discutat despre agenda Guvernului şi Parlamentului la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară, s-a discutat despre cele mai importante proiecte de legi, s-a discutat despre politica bugetar-fiscală. Totodată, s-a discutat şi despre festivităţile cu ocazia celebrări a 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova.
1 iulie 2011 | 
Acordarea dreptului de vot tinerilor de la 16 ani în Republica Moldova a fost subiectul unei conferinţe de presă susţinută de reprezentanţii Clubului Liceenilor Liberali Marina Calugari, Cristina Rusu, Constantin Macarie şi Ion Macarie. Potrivit lor, în Republica Moldova sunt peste 30 mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 17 ani care sunt lipsiţi de posibilitatea de a vota, chiar dacă la această vârstă ei pot fi angajaţi cu acte în regulă, se pot căsători, sunt luaţi la evidenţa militară şi pot fi traşi la răspundere conform legislaţiei în vigoare în cazul în care au comis infracţiuni. Tinerii liberali solicită Legislativului să adopte o hotărâre inclusiv prin modificarea Constituţiei — Legea supremă a ţării, prin care să fie acordat dreptul de vot tinerilor de la 16 ani.
28 iunie 2011
Partidul Liberal şi simpatizanţii săi au desfăşurat un miting în Piaţa Marii Adunări Naţionale în memoria “ocupaţiei Basarabiei de către fosta URSS la 28 iunie 1940”. Prezent la eveniment, istoricul şi vicepreşedintele PL, Anatol Petrencu a declarat că venirea trupelor sovietice pe teritoriul Basarabiei a însemnat instaurarea regimului sclavagist, unde mii de oameni erau impuşi să muncească până la extenuare. Totodată, vicepreşedintele PL, Ion Hadîrcă a declarat că “datoria oamenilor este să nu uite această zi, cînd am fost ocupaţi pe pămîntul nostru. Datoria noastră este să-i pomenim pe cei care nu s-au mai întors în Patrie din deportări”. Potrivit Partidului Liberal, la acest eveniment au participat peste 200 de persoane.
20 mai 2011 | 
Tineretul Liberal a organizat în Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău un flash-mob cu tema “Laptopul tău îl susţine pe Dorin Chirtoacă”. “Prin această acţiune ne exprimăm recunoştinţa pentru Dorin Chirtoacă, care ne-a oferit oportunitatea de a utiliza internetul fără fir în mai multe parcuri. De asemenea, este o susţinere pentru iniţiativele pe care le propune candidatul PL de a extinde accesul la internetul wi-fi în căminele studenţeşti, iar, ulterior, în tot municipiul Chişinău”, a declarat Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali, Ion Bargan.
20 martie 2011
La Chişinău, a avut loc Conferinţa de constituire a Clubului Studenţilor Liberali la nivel republican, eveniment la care au participat 159 de delegaţi de la instituţii de învăţământ superior din mun. Chişinău, Bălţi, Cahul şi Comrat. Delegaţii la conferinţă, au adoptat rezoluţii privind suplimentarea numărului de cărţi în bibliotecile universitare, privind implementarea învăţământului la distanţă şi privind stimularea participării studenţilor în procesul de edificare a statului de drept. De asemenea, Conferinţa a I-a a Clubului Studenţilor Liberali a ales organele de conducere — Preşedintele, Secretarul General, Biroul Permanent şi Consiliul.
19 martie 2011
La Chişinău, s-a desfăşuat Conferinţa de constituire a Clubului Liceenilor Liberali, eveniment la care au participat peste 100 de delegaţi de la licee, colegii şi şcoli din mun. Chişinău. Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PL Sergiu Boghean a precizat că Organizaţia Liceenilor a fost constituită în 2006, având de atunci 3 preşedinţi, iar acum a venit timpul să constituim Clubul Liceenilor Liberali, în care să fie încadraţi atât elevii de liceu, cât şi elevii de la colegii şi şcoli. Delegaţii la conferinţă, au adoptat în unanimitate o rezoluţie privind acordarea dreptului de vot tinerilor de la vârsta de 16 ani.
24 februarie 2011 | 
Mai mulţi membri ai Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal au desfăşurat un flash-mob în centrul capitalei cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor — Dragobetele. Tinerii s-au strîns într-un cerc în faţa Guvernului şi au lansat mai multe baloane de culoare albastră pe fonul unei piese romantice.
7 noiembrie 2010
Tineretul Liberal a marcat Ziua Internaţională a Victimelor Comunismului, acţiune de comemorare la care au participat peste o sută de membri ai OTPL, alături de care a fost şi prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, primar general al mun. Chişinău. Victimele regimului totalitar sovietic au fost comemorate prin depunerea florilor şi aprinderea lumânărilor la Piatra Comemorativă în Memoria Vicimelor regimului sovietic de ocupaţie din Piaţa Marii Adunări Naţionale.
23 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, la sediul PL din str. V. Pârcălab 13, pe tema: “Despre falsele probe ale Procuraturii Generale în acuzarea Partidului Liberal de implicare în evenimentele de la 7 aprilie”.
22 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, la sediul din str. Vlaicu Pârcălab nr. 13, pe tema: “Admiterea 2009: Vladimir Voronin a minţit atunci când a promis tuturor tinerilor studii gratuite”.
19 iulie 2009 | 
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a organizat în Grădina Publică “Ştefan cel Mare” o expoziţie în cadrul căreia au fost prezentate unele imagini, slogane şi bancuri haioase primite de la utilizatorii de internet.
15 iulie 2009 | 
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat un flash-mob în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, cu genericul: “Vaccina anticomunistă!”.
14 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă la sediul partidului din str. Vlaicu Pârcălab nr. 13, pe tema: “Lipsa politicilor de dezvoltare a infrastructurii, inclusiv în localităţile rurale”.
13 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, la sediul PL din str. Vlaicu Pârcălab 13, pe tema: “Criza sistemului educaţional — rezultatul ineficienţei guvernării comuniste”.
11 iulie 2009 | 
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a lansat campania de gherilă în Grădina Publică “Ştefan cel Mare”. Campania constă în prezentarea unor imagini, slogane şi bancuri haioase primite de la utilizatorii de internet.
6 iulie 2009
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a lansat expoziţia de fotografii şi documente “1949–2009 — 60 ani de represiuni comuniste”, eveniment ce a avut loc pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ştefan cel Mare”, mun. Chişinău.
3 iulie 2009 | 
Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Vlaicu Pârcălab nr. 13, cu tema: “6 iulie 2009 — 60 de ani de la tragedia deportărilor staliniste”.
2 iulie 2009 | 
Cu prilejul împlinirii a 505 ani de la moartea Dreptcredinciosului domn Ştefan cel Mare şi Sfânt, Partidul Liberal a organizat o acţiune de depunere de flori şi un moment de reculegere la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Grădina Publică.
24 iunie 2009
Partidul Liberal a convocat o conferinţă de presă, la sediul PL din str. Vlaicu Pârcălab 13, pe tema: “Eşecul organizării sesiunii de bacalaureat 2009”.
2 aprilie 2009
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat un flash-mob, cu genericul: “Adio, guvern comunist!”, acţiune ce a avut loc în faţa sediului Guvernului Republicii Moldova.
26 martie 2009
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a organizat un flash-mob, în Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu genericul: “Schimbarea”.
23 februarie 2009
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a convocat o conferinţă de presă, în incinta sediului PL, pe tema: “Dragobetele — Ziua Indrăgostiţilor”.
16 decembrie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat un flash-mob dedicat “Zilei Solidarităţii Împotriva Dictaturii”.
11 decembrie 2008
Partidul Liberal a convocat o conferinţă de presă în incinta sediului PL, pe tema: “Pozitia PL vis-a-vis de codul invatamintului”.
9 noiembrie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” în raionul Edineţ.
22 octombrie 2008
Partidul Liberal din Moldova a organizat o conferinţă de presă, în sala de şedinţe a agenţiei INFOTAG, tema conferinţei: Dezinformarea parlamentului de către MAI cu privire la acţiunile organelor de forţă în timpul desfăşurării Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM” din 5 octombrie, 2008.
5 octombrie 2008 | 
Partidul Liberal a organizat pe întreg teritoriul Republicii Moldova Caravana “Retragerea armatei ruse din RM”.
21 septembrie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) a desfăşurat campania “De la uşă la uşă” la Şoldăneşti.
20 septembrie 2008
În parcul “Valea Morilor” a avut loc competiţia cultural-sportivă “Cursa Păcii”, dedicată Zilei Internaţionale a Păcii.
14 septembrie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) în colaborare cu Institutul Naţional Democratic (NDI) a organizat campania “De la uşă la uşă”, participând reprezentanţii OTPL din Călăraşi şi Chişinău — în total 62 de persoane, şi avînd ca scop identificarea problemelor locale majore, care preocupă populaţia, şi determinarea segmentului de populaţie indecisă în privinţa scrutinului electoral din 2009.
5–7 septembrie 2008
Femeile membre ale Partidului Liberal din Chisinau, Anenii-Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Calarasi, Causeni, Criuleni, Donduseni, Drochia, Edinet, Floresti, Glodeni, Hancesti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnita, Orhei, Rascani, Sangerei, Straseni, Soldanesti si Ungeni au participat la Scoala de Vara cu tema: “Imbunatatirea capacitatilor de lider si de comunicare politica”.
16–22 august 2008
50 de Tineri Liberali din Republica Moldova au petrecut un sejur de neuitat în staţiunea Cheile Buţii din Hunedoara, la invitaţia Preşedintelui României Traian Băsescu.
4 august 2008
PL a sustinut o conferinta de presa in incinta agenţiei INFOTAG pe temele: 1.Anularea plafonului unic de imatriculare a tinerilor in institutile superioare de invatamint 2.Obstacolele impuse tinerilor liberali de Presedintele Raionului si Primarul din satul Drepcauti, raionul Briceni de a acorda ajutor sinistratilor.
2 august 2008
În orasul Cahul a avut loc seminarul de instruire “Consolidarea capacitatilor politice ale femeilor liberale” organizat de Institutul Republican International in Moldova (IRI).
27 iulie 2008
Partidul Liberal a prezentat şi a distribuit în majoritatea raioanelor republicii primul număr al Buletinului Informativ “Partidul Liberal”.
4–5 iulie 2008
Departamentul cultură şi divertisment al Organizaţiei de Tineret a PL, a organizat pentru tinerii liberali, în număr de 55 de persoane, o excursie la Orheiul Vechi şi localitatea Ţipova (Mănăsirea Ţipova).
28 iunie 2008
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a desfăşurat o acţiune de Flash-mob sub forma unui “Lanţ Viu al Memoriei”, care a fost ţinut în faţa Preşedinţiei Republicii Moldova.
29 februarie 2008
Partidul Liberal din Moldova a convocat o conferinţă de presă, în incinta agenţiei INFOTAG: “Privind epurarea de cadre de către guvernarea comunistă înainte de alegerile parlamentare din 2009”.

Arhiva

2016 [4]
2015 [1]
2014 [56]
2013 [62]
2012 [36]
2011 [52]
2010 [26]
2009 [63]
2008 [47]
2003 [3]
Alegeri [106]
Domeniul socio-cultural