- 17 decembrie 2010
- La sediul central al PNL, a avut loc o şedinţă a activiştilor PNL din Chişinău. În cadrul şedinţei s-a făcut bilanţul participării la alegerile parlamentare anticipate, s-a analizat actuala situaţie politică şi s-au stabilit sarcinile organizaţiei municipale Chişinău în preajma alegerilor locale din 2011. Grupul de activişti ai PNL vor pregăti conferinţa Organizaţiei Municipale Chişinău a PNL, care va alege delegaţii la Congresul al III-lea al partidului, şi vor adopta platforma electorală pentru alegerile în Municipiul Chişinău.
Activitatea internă de partid • Alegeri
- 8 decembrie 2010 |
- În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal a prezentat o declaraţie privind dreptul românilor la autoidentificare în Republica Moldova. Potrivit declaraţiei, “în Republica Moldova, cetăţenii de orice naţionalitate îşi pot trece etnia, identitatea naţională în actele de stare civilă, exceptîndu-i pe moldovenii de origine română”. În acest context PNL solicită autorităţilor să ia în vedere acest fapt şi să îi treacă, în mod automat, pînă la modificarea legislaţiei, pe toţi locuitorii din Republica Moldova, care au cetăţenie română, ca români în actele de stare civilă emise de autorităţile moldoveneşti.
Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului
- 4 decembrie 2010
- La Chişinău, a avut loc şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, cu participarea stafurilor din toate raioanele, unde s-a facut bilanţul alegerilor parlamentare anticipate şi s-au stabilit sarcinile de viitor. În cadrul şedinţei a fost aprobată Declaraţia PNL în legătura cu rezultatele alegerilor din 28 noiembrie 2010 prin care se constată efectul mesajului de unire cu Romania, propagat de PNL în camapania electorală. De asemenea, liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a prezentat Raportul Biroului Politic Central al PNL în care a vorbit despre sprijinul PNL din Romania, a subliniat că PNL susţine întinerirea partidului şi a anunţat că în primăvara anului 2011 va avea loc Congresul III al partidului, unde va fi aleasă o nouă conducere a fomaţiunii. Totodată, în cadrul şedinţei DPN, a fost aprobată Hotărîrea cu privire la rezultatele scrutinului din 28 noiembrie 2010 şi sarcinile PNL pentru perioada următoare. În acest sens PNL consideră că participarea la alegerile parlamentare anticipate se declară benefică, iar mesajul unionist a contribuit la extinderea şi consolidarea poziţiilor formaţiunii în toate raioanele ţării.
Activitatea internă de partid • Alegeri
- 25 noiembrie 2010 |
- În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal a adresat un mesaj tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, ca fiecare cetăţean să-şi exercite votul pe data de 28 noiembrie 2010 în cadrul alegerilor parlamentare. PNL îndeamnă cetăţenii romani din Republica Moldova să voteze formaţiunea care cu o convingere de nesăbuit promovează unirea cu România spre binele cetăţenilor şi a realizării unui ideal istoric.
Alegeri • Domeniul socio-cultural • Drepturile şi libertăţile omului
- 17 noiembrie 2010 |
- Partidul Naţional Liberal a desfăşurat o conferinţă de presă, în cadrul căreia liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat că guvernanţii împiedică orice plasare de publicitate a partidului, pe troleibuze, microbuze iar structurile politizate şi corupte înaintează cerinţe artificiale, ca firmele angajate să nu poată plasa publicitatea PNL, sub ameninţări administrative. PNL sesizează că atacurile şi nerespectarea legii de către partidele de guvernamânt sunt orientate contra Mesajului Unirii cu România şi a echipei ce îl promovează. De asemenea, Pavlicenco spune că a fost ameninţată public de către liderul comunist Voronin, şi de liderul PSD, Viktor Şelin cu puşcăria pentru Mesajul Unirii cu România, iar Victor Stepaniuc, a cerut Curţii Constituţionale să scoată PNL în afara legii. Totodată, Pavlicenco susţine că partidul său nu este invitat, practic, de televiziuni la talk-show-uri, chiar şi după ce PNL a depus acestor instituţii de presă scrisori de solicitare. PNL consideră că ar fi o contribuţie la efortul anticomunist, dacă partidele fără şansă s-ar retrage în favoarea PNL.
Alegeri • Drepturile şi libertăţile omului • Relaţii interpartinice
- 23 octombrie 2010 |
- Partidul Naţional Liberal a desfăşurat la Chişinău o acţiune, în Scuarul Europei, în cadrul căreia s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 noimebrie 2010. PNL vine cu un Mesaj al demnităţii, cu Mesajul Unirii celor doua state româneşti — ca unica salvare a populaţiei în faţa sărăciei şi a disperării. Printre sloganurile electorale ale PNL figurează: “PNL propune Unirea cu România!”, “PNL redă Demnitatea!”, “Să nu uităm ce au afirmat Eroii Neamului: Ne vom salva doar revenind la românism şi realizînd reîntregirea neamului românesc”.
Alegeri
- 21 octombrie 2010 |
- Partidul Naţional Liberal a desfăşurat o conferinţă de presă în cadrul căreia preşedintele partidului, Vitalia Pavlicenco, a declarat că sîmbătă, 23 octombrie, va avea loc lansarea PNL în campania electorală, în Scuarul Europei ora 11.00, la care vor participa adepţi şi simpatizanţi ai PNL din toate raioanele republicii. De asemenea, liderul PNL, a menţionat că formaţiunea sa participă pentru prima oară ca entitate politică pentru alegerile parlamentare şi are sprijinul PNL din România. Totodată, naţional-liberalii vin cu un “Mesaj al Demnităţii Naţionale, cu Mesajul Unirii celor doua state româneşti — «PNL propune Unirea cu România. PNL redă Demnitatea» — ca un Act firesc de dreptate istorică şi unica salvare de sărăcie şi disperare”. În cadrul conferinţei de presă, PNL a prezentat şi o declaraţie cu privire la discriminarea mediatică, în care se spune că reflectarea de către mass media a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate se desfăşoară cu devieri evidente sau cu interpretari denaturate ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale, acţiuni ce pot fi cataloghizate drept o discriminare mediatică. PNL a făcut un apel la un comportament onest, exprimîndu-şi speranţa că lucrurile pot reveni la normalitate fără solicitarea implicarii în acest proces a organelor responsabile de desfăşurarea corectă a scrutinului parlamentar.
Alegeri
- 3 octombrie 2010
- La Orhei a avut loc conferinţa teritorială de reconstituire a Filialei teritoriale a PNL, conferinţă la care au fost invitate conducerile tuturor organizaţiilor teritoriale şi candidaţii pentru Parlament din partea formaţiunii. Nu a fost o manifestare electorală, ci una strict politică, de partid. Potrivit unui Comunicat de presă al PNL, în cadrul conferinţei teritoriale echipa de la Orhei, conducerea Partidului Naţional Liberal şi alţi invitaţi, au vorbit despre mesajul PNL, despre obiectivele care stau în faţa formaţiunii, au cîntat Indemn la Unire şi au adoptat textul Declaraţiei politice de la Orhei, intitulate “Unirea este inevitabilă”. De asemenea, s-a discutat despre lista candidaţilor PNL pentru alegeri, pe care, în primii 15 se regăsesc 8 doamne şi 7 domni.
Activitatea internă de partid • Alegeri • Politica externă / integrare europeană
- 18 septembrie 2010
- La Chişinău, a avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a Partidului Naţional Liberal, care a făcut bilanţul participării partidului la referendumul constituţional şi a stabilit sarcinile formaţiunii în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare anticipate şi locale. Potrivit unui Comunicat de presă al partidului, “PNL, după un referendum eşuat, va trebui să-şi revizuiască prevederea programatică privind alegerea Preşedintelui prin vot direct şi să cheme populaţia să nu voteze Stînga filorusă, care este piedică principală în accederea Republicii Moldova în spaţiul de civilizaţie europeană” dar “să-şi facă ştiut mesajul unionist clar, în scopul convingerii populaţiei că cea mai scurtă cale de accedere spre NATO şi UE este unirea cu România”. Totodată, în cadrul şedinţei au fost discutate formulele negociabile de participare la alegerile parlamentare anticipate, în acest sens, “membrii DPN şi-au exprimat disponibilitatea pentru un Bloc PL-PNL, dar se pregăteşte pentru participarea separată a PNL”, Biroului Permanent Central revenindu-i dreptul de a negocia formulele de participare în bloc la alegerile parlamentare anticipate şi de a adopta decizii în contextul apropiatei campanii electorale.
Activitatea internă de partid • Alegeri
- 8 septembrie 2010
- Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a convocat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a făcut o declaraţie cu privire la eşecul referendumului din 5 septembrie în care se spune că “greul propagandei proreferendum a revenit, desigur, partidelor parlamentare, care, însă, s-au arătat prea sigure de rezultatul pozitiv al desfăşurării acestuia şi au lăsat misiunea de convingere a populaţiei pe seama presei electronice şi a structurilor teritoriale”. Totodată, “poziţia antidemocratică a Partidului Comuniştilor, intimidarea populaţiei să nu meargă la secţiile de votare, dar şi pasivitatea, neimplicarea organelor competente în aceste acţiuni ilegale au favorizat neieşirea oamenilor la referendum”, se arată în declaraţia PNL. În acest sens, Partidul Naţional Liberal spune că îşi va revizui, la viitorul congres, poziţia programatică şi va propune anularea funcţiei de şef de stat, dar prin stabilirea clară a atribuţiilor unui puternic prim-ministru, ca emanaţie a unei majorităţi parlamentare formate. De asemenea, PNL consideră că deputaţii trebuie să modifice modul de alegere a preşedintelui printr-un prag redus în Legislativ, după care să adopte, prin consens, data alegerilor parlamentare anticipate, în toamnă sau în primăvară.
Alegeri • Atitudinea faţă de guvernare
- 31 august 2010
- Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă cu genericul “Propunerile PNL privind reintregirea Republicii Moldova”, în cadrul căreia preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a prezentat o declaraţie prin care a cerut preşedintelui român Traian Băsescu, dar şi Cancelarului german Angela Merkel, altor lideri europeni să agreeze o decizie politică prin care România ar acorda — în mod automat — tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, cetăţenia română, fără ani grei de aşteptare. “Această soluţie ar fi şi una singură de apropiere a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, de reglementare transnistreană, prin oferirea orizonturilor europene oamenilor ţinuţi sub călcîiul regimului Smirnov-Antiufeev, ce îi pot manipula numai ţinându-i departe de lumea civilizată”, a declarat Pavlicenco.
Colaborarea internaţională • Politica externă / integrare europeană
- 23 august 2010
- Tinerii naţional-liberali au organizat vizavi de Ambasada Federaţiei Ruse, pe bd. Ştefan cel Mare, un flash-mob cu drapelele partidului în bernă, pentru comemorarea evenimentelor de la 23 august 1944, cînd Basarabia a fost ocupată a doua oară de Armata Sovietica, fiind ruptă de România, după tragica ocupare sovietică de la 28 iunie 1940, urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop.
Domeniul socio-cultural • Drepturile şi libertăţile omului
- 20 august 2010
- Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă la sediul central al partidului din str. Calea Ieşilor 6, privind contestaţia depusă de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova împotriva spotului electoral în care PNL cheamă la unirea Republicii Moldova cu România. “Partidul Naţional Liberal şi-a promovat, încă în alegerile locale din 2007, sub regim comunist, conceptul privind Uniunea Interstatală România — Republica Moldova, drept cale de integrare accelerată în NATO şi UE. Membrii PNL au ferma convingere că doar apropierea de România, suportul masiv al României, unirea cu România pot readuce rapid populaţia dintre Prut şi Nistru în familia europeană. PNL a inclus această poziţie în spotul său în care invită populaţia să participe la referendum, spot contestat la CEC de comunişti”, se arată în declaraţia PNL ca răspuns la contestaţia PCRM. Totodată “Partidul Naţional Liberal aşteaptă o decizie obiectivă, juridică, legală, şi nu politică, din partea CEC, deşi are temeiul să presupună că mesajul naţional-liberal unionist ar deranja şi unele partide zise democratice”.
Alegeri • Relaţii interpartinice
- 17 august 2010
- Partidul Naţional Liberal a ţinut o conferinţă de presă la sediul central al partidului pe tema “Poziţia PNL faţă de referendum şi pericolul blocării demersurilor de integrare europeană”. Potrivit unui comunicat de presă difuzat de PNL “Partidul Naţional Liberal va participa la referendumul constituţional fixat pentru 5 septembrie, deoarece considera că, în actualul context, acesta reprezintă unica soluţie de ieşire din criza politică. PNL îi va îndemna pe cetăţenii Republicii Moldova să participe masiv la referendum, pentru a da legitimitate rezultatelor acestuia” şi “va îndemna societatea să voteze pentru un şef de stat fără intenţii ascunse de exacerbare a atribuţiilor”. De asemenea, “Partidul Naţional Liberal sugereaza aminarea alegerilor parlamentare şi comasarea lor cu alegerile locale, avînd în vedere situaţia economică dificilă din societate şi necesitatea unui vot consolidat pentru forţe capabile de a depăşi criza de sistem”, se mai arată în comunicat.
Alegeri • Drepturile şi libertăţile omului
- 28 iunie 2010
- Partidul Naţional Liberal susţine demersul cancelarului german, Angela Merkel, şi a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, de creare a Comitetului UE — Rusia care se va ocupa implicit de problema transnistreană, despre aceasta au anunţat membrii PNL în cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo. Printr-o scrisoare adresată cancelarului german şi făcută publică în cadrul conferinţei de presă, PNL îşi exprimă speranţa că acest comitet, va constata adevărata cauză a separatismului din Republica Moldova. Liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat că PNL se adresează cancelarului German, care s-a angajat să reprezinte interesele Republicii Moldova în dialogul cu Federaţia Rusă, să intervină pe lângă conducerea politică a acesteia să corecteze, cât mai grabnic, nedreptatea de acum 70 de ani — divizarea României, prin anularea Pactului Molotov-Ribbentrop. În altă ordine de idei, Vitalia Pavlicenco a subliniat că PNL salută decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a declara ziua de 28 iunie Zi de ocupaţie sovietică şi comemorare a victimelor regimului comunist.
Atitudinea faţă de guvernare • Domeniul socio-cultural • Drepturile şi libertăţile omului
- 3 iunie 2010
- Partidului Naţional Liberal pledează pentru respectarea dreptului cetăţenilor Moldovei de a-şi identifica naţionalitatea română în actele de identitate şi pentru simplificarea procedurii în acest sens, despre aceasta a anunţat într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, liderul formaţiunii Vitalia Pavlicenco. Ea propune ca cetăţenii care doresc să se identifice ca români să nu fie obligaţi să prezinte acte de confirmare, dar să o poată face în faţa notarului. În acest fel, la completarea chestionarului pentru obţinerea buletinului de identitate, paşaportului sau altui act de stare civilă acest act notarial să fie suficient pentru trecerea în documente a naţionalităţii. Liderul PNL spune că în cazul în care nu va fi posibil de a modifica legislaţia în acest sens, unica soluţie de compromis este omiterea trecerii naţionalităţii în actele de stare civilă şi în actele de identitate, pentru a nu crea disconfort altor grupuri etnice care locuiesc în Moldova. Propunerile respective vor fi înaintate Parlamentului spre examinare şi aprobare, a mai adaugat Pavlicenco.
Alegeri • Drepturile şi libertăţile omului • Relaţii interpartinice
- 18 mai 2010
- Partidului Naţional Liberal optează pentru crearea comisiei parlamentare de modificare a unor articole vulnerabile din legislaţia în vigoare, schimbate de către fosta guvernare comunistă cu scopul subminării justiţiei, declaraţii în acest sens au fost făcute de juriştii PNL, în cadrul unei conferinţe de presă de la Info-Prim Neo. În opinia liderului PNL, Vitalia Pavlicenco, justiţia din Republica Moldova este victima regimului comunist. S-a constatat că fluxul de dosare care ajung la Curtea Supremă de Justiţie de la curţile de apel rămîne unul impunator, iar CSJ, deşi este instanţă de recurs, nu deţine alte mijloace de reacţionare decît casarea deciziilor ilegale şi adoptarea hotărîrilor contrare. În opinia avocatului Iulia Deleu, este evidentă necesitatea modificării sau abrogarea articolului 1405 din Codul civil, care prevede responsabilitatea statului pentru acţiunile funcţionarilor din organele de urmărire penală, procuratura şi instanţele de judecată. Juristul Filip Druta susţine că trebuie modificat articolul 18 din Codul de procedură civilă şi adus la varianta iniţială, de asemenea, trebuie introduse modificări la Legea cu privire la statutul judecătorilor prin care guvernul ar avea obligaţii de a intenta acţiuni în regres împotriva judecătorilor care au prejudiciat statul.
Atitudinea faţă de guvernare • Politici guvernamentale
- 15 mai 2010
- La sediul PNL a avut loc şedinţa lărgită a Biroului Permanent Central cu participarea preşedinţilor filialelor teritoriale. Subiectele dezbatute au avut, preponderent, caracter organizatoric, în contextul demarării pregătirilor PNL pentru alegerile locale. BPC a adoptat o hotarîre cu privire la sarcinile structurilor teritoriale, printre care inventarierea tuturor membrilor PNL, pregătirea conferinţelor teritoriale, a întîlnirilor cu cetăţenii, monitorizarea, în continuare, a guvernării liberal-democrate — atît la centru, cît şi în teritoriu — colectarea problemelor localităţilor şi a abuzurilor noilor guvernanţi pentru a fi prezentate în emisiunile televizate şi pentru a fi incluse în Platforma pentru alegerile locale-2011.
Activitatea internă de partid • Administraţie publică • Alegeri
- 9 mai 2010
- Organizaţia Tinerilor Naţional-Liberali a protestat în Scuarul Europei în cadrul unui flash-mob cu steagurile PNL în berna, împotriva participării grupului de militari din Republica Moldova la Parada Roşie de la Moscova. Preşedinta Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat că “prin această concesiune făcută de Guvern şi de unii lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană, se înregistrează o deviere condamnabilă de la orientarea europeană a politicii externe a statului, anunţată de formaţiunile liberale de la guvernare în campania electorală şi după venirea la Putere”.
Atitudinea faţă de guvernare • Domeniul socio-cultural
- 21 aprilie 2010
- Partidul Naţional Liberal pune la îndoială aderarea, în următorii 20 de ani, a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cazul în care nu va fi creată o Uniune Interstatală cu România. O declaraţie în acest sens a făcut liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Agenţia de presă “Info-Prim Neo”. “Unirea cu România este singura cale de integrare accelerată a Republicii Moldova în UE, iar PNL îşi asumă responsabilitatea să înceapă acest proces. Poporul trebuie să se pronunţe asupra dorinţei sau nedorinţei unirii cu România, participând la un referendum”, a spus Vitalia Pavlicenco. Potrivit preşedintelui PNL, Vitalia Pavlicenco, consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, anii de guvernare retrogradă, dar şi faptul că ultimele alegeri parlamentare nu au oferit o stabilitate politică — amână aderarea la UE pe un timp nedeterminat.
Politica externă / integrare europeană
- 17 aprilie 2010
- La Chişinău a avut loc şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale a PNL. Membrii DPN au audiat Raportul prezentat de preşedintele Vitalia Pavlicenco privind activitatea desfăşurată în ultimele trei luni de Biroul Permanent Central, de asemenea, a fost prezentat proiectul de platformă electorală, bazat pe Programul PNL, care va fi definitivat în curînd. În cadrul şedinţei, au fost operate unele modificări în organismele colective ale partidului, s-au adoptat Hotărîrea Delegaţiei Politice Naţionale privind extinderea şi consolidarea structurilor PNL în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare anticipate şi Declaraţia PNL “Cu privire la situaţia politică şi la necesitatea unirii forţelor naţionale”. Membrii la şedinţă au formulat şi necesitatea unui mesaj de unire cu România — drept singura cale de aderare a R.Moldova la spaţiul euratlantic, de aliniere la o construcţie europeană în care se va putea depăşi sărăcia şi ieşi din zona de influenţă rusească.
Activitatea internă de partid
- 4 februarie 2010
- Partidul Naţional Liberal a oferit o conferinţă de presă în incinta Agenţiei de presă Info-Prim Neo, cu tema “Fărădelegi şi abuzuri postcomuniste în raioane”. Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a declarat că reformele şi schimbările, promise de actuala guvernare, întârzie în raioanele R. Moldova, iar problemele cetăţenilor mai continuă să fie rezolvate în funcţie de apartenenţa de partid. Liderul Partidului Naţional Liberal, a mai declarat că “preşedinţii filialelor PNL din raioane sînt persecutaţi şi deposedaţi de averi la comanda unor politicieni care au interesul de a distruge partidul”. De asemenea, PNL cere guvernanţilor să schimbe organele de conducere din raioane care iau decizii împotriva poporului şi intimidează oamenii, precum şi propune să fie creat un Centru de analiză pe lîngă Guvern, care să analizeze plîngerile şi declaraţiile cetăţenilor.
Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului
- 25 ianuarie 2010
- Partidul Naţional Liberal a desfăşurat o conferinţă de presă la Agenţia “Info-Prim Neo”, în cadrul căreia a îndemnat cetăţenii moldoveni care au expediat sau intenţionează să expedieze cerere de programare pentru depunerea actelor de redobândire a cetăţeniei române să adreseze scrisori directe la Palatul Cotroceni de la Bucureşti. Îndemnul vine din cauza procedurii “excesiv de birocratizate” în acest sens. “Nu atacăm România, dar fariseismul funcţionarilor români, care-i fac pe basarabenii români să treacă prin-un adevărat calvar”, a declarat liderul PNL, Vitalia Pavlicenco. “Deşi în luna noiembrie preşedintele român Traian Băsescu a promulgat modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române, care prevede examinarea cererilor în 5 luni, procedura este destul de încurcată în realitate”, a mai declarat Pavlicenco.
Colaborarea internaţională
- 19 ianuarie 2010
- Partidul Naţional Liberal a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei de presă Info-Prim Neo, în care Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, Anatol Revenco, vicepreşedinte, George Avornic, Secretarul General al PNL, şi Mihai Creangă, membru al BPC, preşedintele Filialei Cantermir a PNL, au expus poziţia PNL faţă de cele 100 de zile de guvernare AIE şi unele priorităţi legislative. De asemenea, PNL a făcut şi o declaraţie în care solicită guvernanţilor voinţă politică pentru adoptarea Legii lustraţiei.
Atitudinea faţă de guvernare • Politici guvernamentale • Relaţii interpartinice