Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePNL

Evenimente ale Partidului Naţional Liberal din 2011

22 decembrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco a adresat o scrisoare deschisă conducerii Republicii Moldova, cerând declararea ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, persona non grata, pe motiv că ambasadorul rus a vorbit la un eveniment, despre “ocupaţie română”. “Nu este pentru prima oară când ambasadorul rus încearcă să se comporte pe pământul nostru românesc drept un stăpân, amestecându-se într-un mod nepermis în treburile interne ale statului”, a menţionat Pavlicenco. Potrivit naţional-liberalilor ambasadorul rus trebuia expulzat încă de mult.

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Congresul III al Partidului Naţional Liberal
3 decembrie 2011 | 
Pe 3 decembrie 2011, la Chişinău, a avut loc Congresul al III-lea al Partidului Naţional Liberal în cadrul căruia au fost introduse modificări la Statutul şi Programul partidului, prevăzînd în mod expres obiectivul politic de reîntregirea neamului românesc prin Unirea Republicii Moldova cu România[]

Activitatea internă de partid

29 noiembrie 2011 | 
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa planifică pentru 1 decembrie mai multe acţiuni comune, “în scopul unificării forţelor romaneşti, unioniste, ce optează univoc pentru obiectivul imperativ al reunificării Republicii Moldova cu Romania”, a menţionat Pavlicenco. Potrivit liderului PNL, subiectul unirii este deocamdată o temă tabu pentru unii cetăţeni din Moldova, însă acest lucru trebuie educat în societate, pentru ca oamenii să-şi poată exprima liber convingerile.

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

7 octombrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa îi îndeamnă pe liderii politici din arcul guvernamental să nu se întâlnească în calitate de supuşi cu Patriarhul rus Kirill, iar dacă nu au tăria şi verticalitatea aceasta, să explice Patriarhului să nu se vadă aici stăpân şi să analizeze iniţierea procesului de desprindere a Bisericii moldoveneşti de Patriarhia rusă.

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

1 octombrie 2011
A avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a Partidului Naţional Liberal, care a decis convocarea pe 3 decembrie 2011 a congresului al III-lea al PNL şi norma de reprezentare a delegaţilor la for. Preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco a prezentat raportul privind activitatea formaţiunii între 29 iunie şi 30 septembrie 2011. Totodată, Pavlicenco a îndemnat membrii partidului să înceapă pregătirea pentru congres, “să fim la zi cu respectarea Legii cu privire la partide, cu Statutul şi cu grija pentru încadrarea legală a partidului din care facem parte”.

Activitatea internă de partid

27 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost acuzat Vasile Petrea reprezentantul PL în Consiliul municipal Chişinău, că a preluat forţat bunurile unei întreprinderi comerciale — “Avinion Com”. Proprietarul acesteia, Petru Carastan a declarat că alesul local a abuzat de funcţia sa şi a acţionat ilegal. Liderul PNL Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa monitorizează această situaţie şi se pronunţă pentru respectarea legii şi stoparea oricăror abuzuri de acest fel. Petru Carastan a atacat decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă de Justiţie, iar şedinţa va avea loc pe 28 septembrie.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

21 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal cheamă la unitate forţele Alianţei pentru Integrare Europeană şi consideră că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco. De asemenea, PNL se adresează partidelor AIE-2, pe care le îndeamnă să găsească voinţă politică de a pregăti o nouă redacţie a Constituţiei, care ar stabili forma de guvernare a statului şi modalitatea clară de alegere a preşedintelui pentru a se evita pe viitor scrutine anticipate în fiecare an.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

14 iulie 2011 | 
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat într-o conferinţă de presă că Prim-ministrul Vlad Filat nu este capabil să conducă un guvern de coaliţie iar mesajul adresat de către Filat după consultările pe care le-a avut cu societatea demonstrează interesul de a-şi subordona total guvernul şi de a bloca alegerea şefului statului. PNL este de părere că eschivarea de la dialog în cadrul AIE poate fi interpretată ca lipsă de voinţă politică, de incapacitate de a formula viziuni solide şi de a organiza realizarea lor. Totodată, PNL se declară îngrijorat şi de toleranţa afişată de Vlad Filat faţă de PCRM. “Taxăm acţiunile lui Vlad Filat dacă urmăresc distrugerea AIE şi un joc direct sau indirect cu PCRM”, a subliniat Vitalia Pavlicenco. În opinia sa, fiecare din liderii AIE trebuie să se angajeze public că nu va vota împreună cu PCRM.

Administraţie publicăAtitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

2–3 iulie 2011
O delegaţie a Partidului Naţional Liberal din Republica Moldova, formată din Alexandra Can, vicepreşedinte, Ludmila Bolboceanu, preşedinte OFNL, Lucia Balmos, vicepreşedinte al OMC, Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a participat la invitaţia OFL din Romania, la un Program politic la Iaşi “Femeile liberale pot ajuta Romania”, condus de deputata naţional-liberală, preşedintele OFL Lucia Varga. Participantele au primit diplome, iar Vitalia Pavlicenco a primit premiul “Pentru cea mai experimentată politiciană”.

Colaborarea internaţionalăRelaţii interpartinice

28 iunie 2011
Partidul Naţional Liberal a organizat un Marş de la sediul formaţiunii spre Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru comemorarea victimelor ocupaţiei sovietice la Piatra instalată în faţa Guvernului. Manifestaţia organizată de PNL şi mai multe ONG-uri a început cu o slujbă de pomenire, oficiată de câţiva preoţi de la Mitropolia Basarabiei, ulterior a urmat un recital de versuri şi cântece cu tentă patriotică. Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a dat citire Apelului formaţiunii către Putere şi societatea civilă prin care a condamnat regimul sovietic de ocupaţie şi a cerut Guvernului să solicite despăgubiri conducerii Rusiei.

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

10 mai 2011 | 
Partidul Naţional Liberal sprijină solicitarea legală a cetăţenilor Republicii Moldova, care locuiesc în mun. Tighina (Bender) şi în or. Dubăsari, pe care o adresează CEC în legătură cu ignorarea dreptului cetăţeanului de a alege şi de a fi ales, garantat de Constituţie. Pe parcursul a 20 de ani, după ocuparea zonei nistrene de către trupele Federaţiei Ruse, acolo nu au loc alegeri pentru organele puterii locale, adică nu se aleg nici primari, nici consilieri. Despre aceasta se arată într-o declaraţie de presă a PNL expusă în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit declaraţiei, PNL va expedia preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, şi preşedintelui PPCD, Victor Ciobanu, invitaţia oficială de a uni eforturile celor trei partide în lupta împotriva ocupaţiei ruse şi participarea cu o listă comună de candidaţi în alegerile locale din mun. Tighina şi în stînga Nistrului.

AlegeriProblema TransnistreanăRelaţii interpartinice

5 mai 2011
Tinerii naţional-liberali au organizat un flash-mob cu tema “Combaterea corupţiei, a protecţionismului şi a evaziunii fiscale în cazul Primăriei”, acţiune desfăşurată în zona pieţei de flori din str. Bănulescu Bodoni, mun. Chişinău. Tinerii au purtat pacarte cu inscripţiile: “Jos corupţia!”, “Vrem aplicarea legii!” “Bătrînii au pensii mici!”, “Vrem dreptate şi justiţie!”, “Jos Protecţionismul!”, “Jos furtul din averea publică!”

Atitudinea faţă de guvernarePolitici tarifare

4 mai 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a vorbit despre fraudele economice şi evaziunea fiscală de milioane de lei la gara feroviară din Chişinău sub protecţia ministrului Şalaru, haosul din transportul republican şi urban, inclusiv aerian. Preşedintele formaţiunii a prezentat mai multe probe foto şi video în susţinerea declaraţiilor la adresa ministrului transporturilor şi a condamnat comportamentul demnitarului.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

28 aprilie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco şi candidaţii PNL pentru CMC, Andrei Donica şi Anatol Revenco au prezentat platforma electorală a formaţiunii pentru alegerile generale locale din 5 iunie 2011. În esenţa platforma PNL este una reformatoare şi presupune politici anticorupţie pentru municipiul Chişinău. PNL promovează un concept nou despre administraţia publică locală, care trebuie să elaboreze strategii pentru gestionarea şi dezvoltarea comunităţilor, prin prestarea unor servicii de calitate după principiul subsidiarităţii — delegarea acestora unor structuri, situate cît mai aproape de cetăţean. De asemenea, potrivit platformei primarul general şi consilierii PNL vor promova decizii-cheie pentru viaţa chişinăuenilor şi eliminarea corupţiei din organele administrative ale municipiului.

AlegeriDrepturile şi libertăţile omului

9 aprilie 2011
A avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, care a decis participarea formaţiunii la alegerile locale din 5 iunie 2011. Membrii DPN au examinat Raportul despre activitatea PNL în perioada 5 martie — 9 aprilie 2011; retragerea unor membri şi cooptarea de noi membri în DPN; participarea PNL la alegerile locale; desemnarea trezorierului PNL pentru alegerile locale din 5 iunie 2011 şi a reprezentantului PNL la CEC; Mesajul, Simbolul şi Strategia PNL în alegerile locale; acţiunile Filialelor teritoriale pentru înaintarea candidaţilor la funcţia de primar şi a listelor pentru consilieri, precum şi alte decizii. De asemenea, membrii DPN au adoptat o Declaraţie privind contextul alegerilor locale şi reprimarea pluralismului politic şi de opinii, în acest sens, DPN a decis ca BPC să organizeze acţiuni de protest în legătura cu anularea timpului gratis la posturile publice de presă.

Activitatea internă de partidAlegeriMass-media

27 februarie 2011
Au avut loc două conferinţe teritoriale ale Partidului Naţional Liberal — la Soroca şi la Căuşeni. Preşedinţii organizaţiilor au prezentat rapoarte despre activitatea desfăşurată de structurile teritoriale, de Delegaţiile politice raionale, după care au vorbit membrii conducerii partidului — Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, Anatol Revenco, vicepreşedinte al PNL şi Petru Moisei, Secretar General al PNL. Conducătorii PNL au explicat ce sarcini stau în faţa formaţiunii şi au avertizat în legătură cu pericolele ce provin de la partidele parlamentare în viitorul scrutin. De asemenea, filialele raionale şi-au ales conducerea şi se mobilizează pentru alegerile locale, pregătind platformele şi listele de candidaţi pentru primari şi consilieri, pe care le vor prezenta alegătorilor.

Activitatea internă de partidAdministraţie publicăAlegeri

23 februarie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia liderul formaţiunii, Vitalia Pavlicenco a făcut o declaraţie de presă prin care îşi exprimă îngrijorarea privind “comportamentul conducerii Partidului Liberal-Democrat din Moldova, al cărui preşedinte se complace în a negocia cu satrapul comunist, fapt justificat, din păcate, şi de unii din conducerea AIE-2”. Totodată, PNL îi cere premierului Vladimir Filat “să nu cocheteze cu PCRM, să nu trădeze AIE-2 şi pe colegii din coaliţie”. Potrivit declaraţiei, “PNL crede că Alianţa poate găsi soluţii în cadrul AIE-2 şi al legii pentru depăşirea crizei”.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernareRelaţii interpartinice

Arhiva

2014 [9]
2013 [7]
2012 [5]
2011
2010 [24]
2009 [4]
2008 [24]
Alegeri [28]