Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePNL

Evenimente ale PNL la tema “Drepturile şi libertăţile omului”

24 iunie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Naţional Liberal a declarat că împreună cu Consiliul Unirii va organiza pe 22 iunie curent un marş de doliu pentru victimele regimului totalitar comunist. Pavlicenco a specificat că din 2012 pînă acum, au fost desfăşurate mai multe acţiuni cu scopul de a sensibiliza românii de pe ambele maluri ale Prutului faţă de ororile cauzate de regimul totalitar comunist.
14 noiembrie 2013
La Chişinău, a avut loc şedinţa membrilor activi ai Consiliului Unirii, care au examinat mai multe subiecte, printre care consemnarea Zilei Naţionale a României la 1 decembrie. Potrivit unui comunicat de presă al PNL, s-a decis să se formeze un Grup de dialog şi coordonare al Consiliului Unirii cu partidele percepute ca naţionale, româneşti, şi cu asociaţiile mai importante şi mai active, care organizează manifestări, pentru a se încerca un program comun, care să conducă la conjugarea eforturilor unioniştilor pentru grăbirea Unirii.
7 noiembrie 2013
La Chişinău, a avut loc şedinţa Consiliului Unirii, în cadrul căreia s-au discutat mai multe chestiuni. Subiectele discutate au fost axate pe acţiunile Consiliului Unirii planificate pentru data de 1 decembrie curent, pregătirea Congresului acestei platforme unioniste şi includerea Consiliului Unirii într-o campanie amplă şi fermă de încurajare a populaţiei româneşti de a-şi declara identitatea românească în viitorul recensământ, din anul 2014.
27 martie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Consiliul Unirii, în care intră mai multe organizaţii neguvernamentale, a solicitat printr-un memorandum Parlamentelor Republicii Moldova şi României să reconfirme Actul Unirii din 27 martie 1918 şi în acest sens să fie modificate constituţiile ambelor ţări. Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a menţionat că reîntregirea României trebuie să aibă loc nu mai tîrziu de 2018, atunci cînd se vor împlini 100 de ani de la Unire.
26 octombrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a vorbit despre decizia pronunţată de instanţele naţionale privind dreptul PNL de a include în documentele de bază obiectivul, formulat concret şi expres, de unificare a Republicii Moldova cu România. “Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2012, care obligă Ministerul Justiţiei să înregistreze Noua Redacţie a Statutului PNL ce prevede obiectivul politic de Unire cu România, pune capăt antiromânismului primitiv şi antiunionismului agresiv promovat de forţele politice proruseşti”, a menţionat Pavlicenco.
6 septembrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco a solicitat autorităţilor să-l tragă la răspundere pe liderul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal deoarece se face vinovat de mai multe acţiuni ce sprijină regimul separatist din Republica Moldova. “Trebuie lipsit de calitatea sa de membru al Guvernului şi oferit justiţiei pentru că sprijină separatismul”, a declarat Vitalia Pavlicenco. Totodată, PNL solicită pedepsirea tuturor celor, care militează împotriva pluralismului de opinii din stat.
25 aprilie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PNL Vitalia Pavlicenco a declarat că PLDM, care deţine Ministerul Afacerilor Externe, îi dezamăgeşte grav pe români şi pe alogenii cu viziuni şi orientări proeuropene, cînd nu adoptă o poziţie oficială a statului privind delegarea diplomatului Dmitri Rogozin în calitate de reprezentant al Preşedinţiei ruse în Transnistria. “Bîlbîiala peledemistă, absenţa pedistă şi incapacitatea pelistă de a transmite un mesaj adecvat forţelor antiromâneşti de la Kremlin anulează ideea de demnitate naţională”, a menţionat Pavlicenco. Totodată, PNL îndeamnă cetăţenii la Marşul de la Chişinău, de pe 13 mai dedicat celor 200 de ani de la raptul Basarabiei de către Imperiul Rus.
19 ianuarie 2012 | 
Liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că sesizarea Ministerului Justiţiei adresată PNL-ului privind redacţia nouă a Statutului formaţiunii este una netemeinică. Pavlicenco spune că nu este de acord cu argumentarea MJ, deoarece Republica Moldova este un stat suveran, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul şi că suveranitatea naţională aparţine cetăţenilor Republicii Moldova. “Deci, dacă populaţia Republicii Moldova va dori Unirea, aceasta îşi va manifesta suveranitatea”, a declarat preşedintele PNL.
22 decembrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco a adresat o scrisoare deschisă conducerii Republicii Moldova, cerând declararea ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, persona non grata, pe motiv că ambasadorul rus a vorbit la un eveniment, despre “ocupaţie română”. “Nu este pentru prima oară când ambasadorul rus încearcă să se comporte pe pământul nostru românesc drept un stăpân, amestecându-se într-un mod nepermis în treburile interne ale statului”, a menţionat Pavlicenco. Potrivit naţional-liberalilor ambasadorul rus trebuia expulzat încă de mult.
29 noiembrie 2011 | 
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa planifică pentru 1 decembrie mai multe acţiuni comune, “în scopul unificării forţelor romaneşti, unioniste, ce optează univoc pentru obiectivul imperativ al reunificării Republicii Moldova cu Romania”, a menţionat Pavlicenco. Potrivit liderului PNL, subiectul unirii este deocamdată o temă tabu pentru unii cetăţeni din Moldova, însă acest lucru trebuie educat în societate, pentru ca oamenii să-şi poată exprima liber convingerile.
7 octombrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa îi îndeamnă pe liderii politici din arcul guvernamental să nu se întâlnească în calitate de supuşi cu Patriarhul rus Kirill, iar dacă nu au tăria şi verticalitatea aceasta, să explice Patriarhului să nu se vadă aici stăpân şi să analizeze iniţierea procesului de desprindere a Bisericii moldoveneşti de Patriarhia rusă.
27 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost acuzat Vasile Petrea reprezentantul PL în Consiliul municipal Chişinău, că a preluat forţat bunurile unei întreprinderi comerciale — “Avinion Com”. Proprietarul acesteia, Petru Carastan a declarat că alesul local a abuzat de funcţia sa şi a acţionat ilegal. Liderul PNL Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa monitorizează această situaţie şi se pronunţă pentru respectarea legii şi stoparea oricăror abuzuri de acest fel. Petru Carastan a atacat decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă de Justiţie, iar şedinţa va avea loc pe 28 septembrie.
21 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal cheamă la unitate forţele Alianţei pentru Integrare Europeană şi consideră că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco. De asemenea, PNL se adresează partidelor AIE-2, pe care le îndeamnă să găsească voinţă politică de a pregăti o nouă redacţie a Constituţiei, care ar stabili forma de guvernare a statului şi modalitatea clară de alegere a preşedintelui pentru a se evita pe viitor scrutine anticipate în fiecare an.
14 iulie 2011 | 
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat într-o conferinţă de presă că Prim-ministrul Vlad Filat nu este capabil să conducă un guvern de coaliţie iar mesajul adresat de către Filat după consultările pe care le-a avut cu societatea demonstrează interesul de a-şi subordona total guvernul şi de a bloca alegerea şefului statului. PNL este de părere că eschivarea de la dialog în cadrul AIE poate fi interpretată ca lipsă de voinţă politică, de incapacitate de a formula viziuni solide şi de a organiza realizarea lor. Totodată, PNL se declară îngrijorat şi de toleranţa afişată de Vlad Filat faţă de PCRM. “Taxăm acţiunile lui Vlad Filat dacă urmăresc distrugerea AIE şi un joc direct sau indirect cu PCRM”, a subliniat Vitalia Pavlicenco. În opinia sa, fiecare din liderii AIE trebuie să se angajeze public că nu va vota împreună cu PCRM.
28 iunie 2011
Partidul Naţional Liberal a organizat un Marş de la sediul formaţiunii spre Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru comemorarea victimelor ocupaţiei sovietice la Piatra instalată în faţa Guvernului. Manifestaţia organizată de PNL şi mai multe ONG-uri a început cu o slujbă de pomenire, oficiată de câţiva preoţi de la Mitropolia Basarabiei, ulterior a urmat un recital de versuri şi cântece cu tentă patriotică. Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a dat citire Apelului formaţiunii către Putere şi societatea civilă prin care a condamnat regimul sovietic de ocupaţie şi a cerut Guvernului să solicite despăgubiri conducerii Rusiei.
4 mai 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a vorbit despre fraudele economice şi evaziunea fiscală de milioane de lei la gara feroviară din Chişinău sub protecţia ministrului Şalaru, haosul din transportul republican şi urban, inclusiv aerian. Preşedintele formaţiunii a prezentat mai multe probe foto şi video în susţinerea declaraţiilor la adresa ministrului transporturilor şi a condamnat comportamentul demnitarului.
28 aprilie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco şi candidaţii PNL pentru CMC, Andrei Donica şi Anatol Revenco au prezentat platforma electorală a formaţiunii pentru alegerile generale locale din 5 iunie 2011. În esenţa platforma PNL este una reformatoare şi presupune politici anticorupţie pentru municipiul Chişinău. PNL promovează un concept nou despre administraţia publică locală, care trebuie să elaboreze strategii pentru gestionarea şi dezvoltarea comunităţilor, prin prestarea unor servicii de calitate după principiul subsidiarităţii — delegarea acestora unor structuri, situate cît mai aproape de cetăţean. De asemenea, potrivit platformei primarul general şi consilierii PNL vor promova decizii-cheie pentru viaţa chişinăuenilor şi eliminarea corupţiei din organele administrative ale municipiului.
8 decembrie 2010 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal a prezentat o declaraţie privind dreptul românilor la autoidentificare în Republica Moldova. Potrivit declaraţiei, “în Republica Moldova, cetăţenii de orice naţionalitate îşi pot trece etnia, identitatea naţională în actele de stare civilă, exceptîndu-i pe moldovenii de origine română”. În acest context PNL solicită autorităţilor să ia în vedere acest fapt şi să îi treacă, în mod automat, pînă la modificarea legislaţiei, pe toţi locuitorii din Republica Moldova, care au cetăţenie română, ca români în actele de stare civilă emise de autorităţile moldoveneşti.
25 noiembrie 2010 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal a adresat un mesaj tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, ca fiecare cetăţean să-şi exercite votul pe data de 28 noiembrie 2010 în cadrul alegerilor parlamentare. PNL îndeamnă cetăţenii romani din Republica Moldova să voteze formaţiunea care cu o convingere de nesăbuit promovează unirea cu România spre binele cetăţenilor şi a realizării unui ideal istoric.
17 noiembrie 2010 | 
Partidul Naţional Liberal a desfăşurat o conferinţă de presă, în cadrul căreia liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat că guvernanţii împiedică orice plasare de publicitate a partidului, pe troleibuze, microbuze iar structurile politizate şi corupte înaintează cerinţe artificiale, ca firmele angajate să nu poată plasa publicitatea PNL, sub ameninţări administrative. PNL sesizează că atacurile şi nerespectarea legii de către partidele de guvernamânt sunt orientate contra Mesajului Unirii cu România şi a echipei ce îl promovează. De asemenea, Pavlicenco spune că a fost ameninţată public de către liderul comunist Voronin, şi de liderul PSD, Viktor Şelin cu puşcăria pentru Mesajul Unirii cu România, iar Victor Stepaniuc, a cerut Curţii Constituţionale să scoată PNL în afara legii. Totodată, Pavlicenco susţine că partidul său nu este invitat, practic, de televiziuni la talk-show-uri, chiar şi după ce PNL a depus acestor instituţii de presă scrisori de solicitare. PNL consideră că ar fi o contribuţie la efortul anticomunist, dacă partidele fără şansă s-ar retrage în favoarea PNL.
23 august 2010
Tinerii naţional-liberali au organizat vizavi de Ambasada Federaţiei Ruse, pe bd. Ştefan cel Mare, un flash-mob cu drapelele partidului în bernă, pentru comemorarea evenimentelor de la 23 august 1944, cînd Basarabia a fost ocupată a doua oară de Armata Sovietica, fiind ruptă de România, după tragica ocupare sovietică de la 28 iunie 1940, urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop.
17 august 2010
Partidul Naţional Liberal a ţinut o conferinţă de presă la sediul central al partidului pe tema “Poziţia PNL faţă de referendum şi pericolul blocării demersurilor de integrare europeană”. Potrivit unui comunicat de presă difuzat de PNL “Partidul Naţional Liberal va participa la referendumul constituţional fixat pentru 5 septembrie, deoarece considera că, în actualul context, acesta reprezintă unica soluţie de ieşire din criza politică. PNL îi va îndemna pe cetăţenii Republicii Moldova să participe masiv la referendum, pentru a da legitimitate rezultatelor acestuia” şi “va îndemna societatea să voteze pentru un şef de stat fără intenţii ascunse de exacerbare a atribuţiilor”. De asemenea, “Partidul Naţional Liberal sugereaza aminarea alegerilor parlamentare şi comasarea lor cu alegerile locale, avînd în vedere situaţia economică dificilă din societate şi necesitatea unui vot consolidat pentru forţe capabile de a depăşi criza de sistem”, se mai arată în comunicat.
28 iunie 2010
Partidul Naţional Liberal susţine demersul cancelarului german, Angela Merkel, şi a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, de creare a Comitetului UE — Rusia care se va ocupa implicit de problema transnistreană, despre aceasta au anunţat membrii PNL în cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo. Printr-o scrisoare adresată cancelarului german şi făcută publică în cadrul conferinţei de presă, PNL îşi exprimă speranţa că acest comitet, va constata adevărata cauză a separatismului din Republica Moldova. Liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat că PNL se adresează cancelarului German, care s-a angajat să reprezinte interesele Republicii Moldova în dialogul cu Federaţia Rusă, să intervină pe lângă conducerea politică a acesteia să corecteze, cât mai grabnic, nedreptatea de acum 70 de ani — divizarea României, prin anularea Pactului Molotov-Ribbentrop. În altă ordine de idei, Vitalia Pavlicenco a subliniat că PNL salută decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a declara ziua de 28 iunie Zi de ocupaţie sovietică şi comemorare a victimelor regimului comunist.
3 iunie 2010
Partidului Naţional Liberal pledează pentru respectarea dreptului cetăţenilor Moldovei de a-şi identifica naţionalitatea română în actele de identitate şi pentru simplificarea procedurii în acest sens, despre aceasta a anunţat într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, liderul formaţiunii Vitalia Pavlicenco. Ea propune ca cetăţenii care doresc să se identifice ca români să nu fie obligaţi să prezinte acte de confirmare, dar să o poată face în faţa notarului. În acest fel, la completarea chestionarului pentru obţinerea buletinului de identitate, paşaportului sau altui act de stare civilă acest act notarial să fie suficient pentru trecerea în documente a naţionalităţii. Liderul PNL spune că în cazul în care nu va fi posibil de a modifica legislaţia în acest sens, unica soluţie de compromis este omiterea trecerii naţionalităţii în actele de stare civilă şi în actele de identitate, pentru a nu crea disconfort altor grupuri etnice care locuiesc în Moldova. Propunerile respective vor fi înaintate Parlamentului spre examinare şi aprobare, a mai adaugat Pavlicenco.
4 februarie 2010
Partidul Naţional Liberal a oferit o conferinţă de presă în incinta Agenţiei de presă Info-Prim Neo, cu tema “Fărădelegi şi abuzuri postcomuniste în raioane”. Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a declarat că reformele şi schimbările, promise de actuala guvernare, întârzie în raioanele R. Moldova, iar problemele cetăţenilor mai continuă să fie rezolvate în funcţie de apartenenţa de partid. Liderul Partidului Naţional Liberal, a mai declarat că “preşedinţii filialelor PNL din raioane sînt persecutaţi şi deposedaţi de averi la comanda unor politicieni care au interesul de a distruge partidul”. De asemenea, PNL cere guvernanţilor să schimbe organele de conducere din raioane care iau decizii împotriva poporului şi intimidează oamenii, precum şi propune să fie creat un Centru de analiză pe lîngă Guvern, care să analizeze plîngerile şi declaraţiile cetăţenilor.

Arhiva

2014 [9]
2013 [7]
2012 [5]
2011 [17]
2010 [24]
2009 [4]
2008 [24]
Alegeri [28]
Drepturile şi libertăţile omului