Evenimente ale PNL la tema “Activitatea internă de partid”
14 septembrie 2014
La Chişinău, a avut loc şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, în cadrul căreia s-a discutat despre pregătirile PNL pentru campania electorală. Membrii DPN au adoptat textul unei Declaraţii, ca ultimă propunere clasei politice de coalizare în faţa consolidării forţelor politice pro-ruse. După încheierea şedinţei, reprezentanţii PNL au organizat Marşul Tricolorului.
7–13 septembrie 2014
La Străşeni şi Glodeni s-au desfăşurat Conferinţele Organizaţiilor Teritoriale ale PNL. În cadrul conferinţelor, au fost alese organele de conducere, au fost stabilite priorităţile în contextul alegerilor parlamentare şi au fost discutate aspecte privind situaţia social-politică din ţară.
11 august 2014
În raionul Leova, s-a desfăşurat conferinţa Organizaţiei teritoriale a PNL în cadrul căreia au fost discutate aspectele organizatorice şi ideologice ale partidului în contextul alegerilor parlamentare.
La Chişinău, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Central al PNL, la care au participat şi reprezentanţi ai Platformei “Consiliul Unirii”. În cadrul şedinţei au fost discutate subiecte privind elaborarea listei electorale a PNL, identificarea sloganului şi a mesajelor de campanie electorală.
În raioanele Cahul, Cimişlia şi Ştefan-Vodă au avut loc conferinţele Organizaţiilor teritoriale ale PNL. Participanţii le conferinţe au discutat despre elaborarea listei electorale a PNL şi despre acţiunile formaţiunii în cadrul campaniei electorale.
La Orhei, a avut loc conferinţa Organizaţiei teritoriale a PNL, la care au participat circa 60 de delegaţi ai structurilor locale ale formaţiunii şi invitaţi din partea entităţilor membre ale Consiliului Unirii. În cadrul conferinţei au fost discutate diverse subiecte pe marginea alegerilor parlamentare din noiembrie curent.
La Teleneşti, a avut loc Conferinţa Organizaţiei teritoriale a Partidului Naţional Liberal, eveniment la care a participat şi liderul formaţiunii, Vitalia Pavlicenco. Discuţiile s-au axat pe situaţia politică din ţară, pe imperativele participanţilor la procesul unionist şi pe priorităţile partidului în anul electoral 2014.
A avut loc şedinţa ordinară a Biroului Permanent Central al Partidului Naţional Liberal, la care s-au discutat, pe lîngă probleme organizatorice, chestiuni privind poziţia formaţiunii faţă de evoluţiile segmentului liberal al eşichierului politic şi faţă de eventualitatea desfăşurării alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate după un sistem electoral mixt. Totodată, PNL este gată să discute cu orice formaţiune sau grup doritor să participe la unificarea naţional-liberală, pe o platforma unionistă.
La Chişinău, a avut loc şedinţa ordinară a Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, care a audiat raportul Biroului Permanent Central şi a discutat despre situaţia politică din ţară. De asemenea, participanţii la şedinţă au adoptat o declaraţie prin care “PNL cheamă forţele dispuse unui dialog să acţioneze, ca să îi adunăm pe o platformă românească şi europeană sigură pe cei dezamăgiţi de actuala guvernare, ca să acţionăm pentru a evita o catastrofă naţională”, se arată în declaraţia.
La Orhei a avut loc conferinţa Organizaţiei teritoriale a PNL, în cadrul căreia delegaţii au discutat despre situaţia din Orhei şi despre sarcinile de viitor. Totodată, a fost realeasă conducerea organizaţiei — în funcţia de preşedinte a fost ales Gheorghe Maxian, în funcţia de vicepreşedinţi — dnii Tudor Arseni şi Boris Gaina, iar în cea de secretar — Vasile Cocarcea. Din partea conducerii Partidului National Liberal au participat la conferinţă şi au vorbit Sergiu Afanasiu, vicepreşedinte al PNL, şi Ion Calmic, membru al Biroului Permanent Central al PNL.
Pe 3 decembrie 2011, la Chişinău, a avut loc Congresul al III-lea al Partidului Naţional Liberal în cadrul căruia au fost introduse modificări la Statutul şi Programul partidului, prevăzînd în mod expres obiectivul politic de reîntregirea neamului românesc prin Unirea Republicii Moldova cu România[…]
A avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a Partidului Naţional Liberal, care a decis convocarea pe 3 decembrie 2011 a congresului al III-lea al PNL şi norma de reprezentare a delegaţilor la for. Preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco a prezentat raportul privind activitatea formaţiunii între 29 iunie şi 30 septembrie 2011. Totodată, Pavlicenco a îndemnat membrii partidului să înceapă pregătirea pentru congres, “să fim la zi cu respectarea Legii cu privire la partide, cu Statutul şi cu grija pentru încadrarea legală a partidului din care facem parte”.
A avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, care a decis participarea formaţiunii la alegerile locale din 5 iunie 2011. Membrii DPN au examinat Raportul despre activitatea PNL în perioada 5 martie — 9 aprilie 2011; retragerea unor membri şi cooptarea de noi membri în DPN; participarea PNL la alegerile locale; desemnarea trezorierului PNL pentru alegerile locale din 5 iunie 2011 şi a reprezentantului PNL la CEC; Mesajul, Simbolul şi Strategia PNL în alegerile locale; acţiunile Filialelor teritoriale pentru înaintarea candidaţilor la funcţia de primar şi a listelor pentru consilieri, precum şi alte decizii. De asemenea, membrii DPN au adoptat o Declaraţie privind contextul alegerilor locale şi reprimarea pluralismului politic şi de opinii, în acest sens, DPN a decis ca BPC să organizeze acţiuni de protest în legătura cu anularea timpului gratis la posturile publice de presă.
Au avut loc două conferinţe teritoriale ale Partidului Naţional Liberal — la Soroca şi la Căuşeni. Preşedinţii organizaţiilor au prezentat rapoarte despre activitatea desfăşurată de structurile teritoriale, de Delegaţiile politice raionale, după care au vorbit membrii conducerii partidului — Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, Anatol Revenco, vicepreşedinte al PNL şi Petru Moisei, Secretar General al PNL. Conducătorii PNL au explicat ce sarcini stau în faţa formaţiunii şi au avertizat în legătură cu pericolele ce provin de la partidele parlamentare în viitorul scrutin. De asemenea, filialele raionale şi-au ales conducerea şi se mobilizează pentru alegerile locale, pregătind platformele şi listele de candidaţi pentru primari şi consilieri, pe care le vor prezenta alegătorilor.
La sediul central al PNL, a avut loc o şedinţă a activiştilor PNL din Chişinău. În cadrul şedinţei s-a făcut bilanţul participării la alegerile parlamentare anticipate, s-a analizat actuala situaţie politică şi s-au stabilit sarcinile organizaţiei municipale Chişinău în preajma alegerilor locale din 2011. Grupul de activişti ai PNL vor pregăti conferinţa Organizaţiei Municipale Chişinău a PNL, care va alege delegaţii la Congresul al III-lea al partidului, şi vor adopta platforma electorală pentru alegerile în Municipiul Chişinău.
La Chişinău, a avut loc şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, cu participarea stafurilor din toate raioanele, unde s-a facut bilanţul alegerilor parlamentare anticipate şi s-au stabilit sarcinile de viitor. În cadrul şedinţei a fost aprobată Declaraţia PNL în legătura cu rezultatele alegerilor din 28 noiembrie 2010 prin care se constată efectul mesajului de unire cu Romania, propagat de PNL în camapania electorală. De asemenea, liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a prezentat Raportul Biroului Politic Central al PNL în care a vorbit despre sprijinul PNL din Romania, a subliniat că PNL susţine întinerirea partidului şi a anunţat că în primăvara anului 2011 va avea loc Congresul III al partidului, unde va fi aleasă o nouă conducere a fomaţiunii. Totodată, în cadrul şedinţei DPN, a fost aprobată Hotărîrea cu privire la rezultatele scrutinului din 28 noiembrie 2010 şi sarcinile PNL pentru perioada următoare. În acest sens PNL consideră că participarea la alegerile parlamentare anticipate se declară benefică, iar mesajul unionist a contribuit la extinderea şi consolidarea poziţiilor formaţiunii în toate raioanele ţării.
La Orhei a avut loc conferinţa teritorială de reconstituire a Filialei teritoriale a PNL, conferinţă la care au fost invitate conducerile tuturor organizaţiilor teritoriale şi candidaţii pentru Parlament din partea formaţiunii. Nu a fost o manifestare electorală, ci una strict politică, de partid. Potrivit unui Comunicat de presă al PNL, în cadrul conferinţei teritoriale echipa de la Orhei, conducerea Partidului Naţional Liberal şi alţi invitaţi, au vorbit despre mesajul PNL, despre obiectivele care stau în faţa formaţiunii, au cîntat Indemn la Unire şi au adoptat textul Declaraţiei politice de la Orhei, intitulate “Unirea este inevitabilă”. De asemenea, s-a discutat despre lista candidaţilor PNL pentru alegeri, pe care, în primii 15 se regăsesc 8 doamne şi 7 domni.
La Chişinău, a avut loc şedinta Delegaţiei Politice Naţionale a Partidului Naţional Liberal, care a făcut bilanţul participării partidului la referendumul constituţional şi a stabilit sarcinile formaţiunii în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare anticipate şi locale. Potrivit unui Comunicat de presă al partidului, “PNL, după un referendum eşuat, va trebui să-şi revizuiască prevederea programatică privind alegerea Preşedintelui prin vot direct şi să cheme populaţia să nu voteze Stînga filorusă, care este piedică principală în accederea Republicii Moldova în spaţiul de civilizaţie europeană” dar “să-şi facă ştiut mesajul unionist clar, în scopul convingerii populaţiei că cea mai scurtă cale de accedere spre NATO şi UE este unirea cu România”. Totodată, în cadrul şedinţei au fost discutate formulele negociabile de participare la alegerile parlamentare anticipate, în acest sens, “membrii DPN şi-au exprimat disponibilitatea pentru un Bloc PL-PNL, dar se pregăteşte pentru participarea separată a PNL”, Biroului Permanent Central revenindu-i dreptul de a negocia formulele de participare în bloc la alegerile parlamentare anticipate şi de a adopta decizii în contextul apropiatei campanii electorale.
La sediul PNL a avut loc şedinţa lărgită a Biroului Permanent Central cu participarea preşedinţilor filialelor teritoriale. Subiectele dezbatute au avut, preponderent, caracter organizatoric, în contextul demarării pregătirilor PNL pentru alegerile locale. BPC a adoptat o hotarîre cu privire la sarcinile structurilor teritoriale, printre care inventarierea tuturor membrilor PNL, pregătirea conferinţelor teritoriale, a întîlnirilor cu cetăţenii, monitorizarea, în continuare, a guvernării liberal-democrate — atît la centru, cît şi în teritoriu — colectarea problemelor localităţilor şi a abuzurilor noilor guvernanţi pentru a fi prezentate în emisiunile televizate şi pentru a fi incluse în Platforma pentru alegerile locale-2011.
La Chişinău a avut loc şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale a PNL. Membrii DPN au audiat Raportul prezentat de preşedintele Vitalia Pavlicenco privind activitatea desfăşurată în ultimele trei luni de Biroul Permanent Central, de asemenea, a fost prezentat proiectul de platformă electorală, bazat pe Programul PNL, care va fi definitivat în curînd. În cadrul şedinţei, au fost operate unele modificări în organismele colective ale partidului, s-au adoptat Hotărîrea Delegaţiei Politice Naţionale privind extinderea şi consolidarea structurilor PNL în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare anticipate şi Declaraţia PNL “Cu privire la situaţia politică şi la necesitatea unirii forţelor naţionale”. Membrii la şedinţă au formulat şi necesitatea unui mesaj de unire cu România — drept singura cale de aderare a R.Moldova la spaţiul euratlantic, de aliniere la o construcţie europeană în care se va putea depăşi sărăcia şi ieşi din zona de influenţă rusească.
În ziua de 9 mai 2009 şi-a desfăşurat lucrările Congresul al II-lea al Partidului Naţional Liberal, convocat în baza hotărîrii Delegaţiei Politice Naţionale a PNL din 2 februarie 2009. La Congres au participat 99 de delegaţi şi un număr de invitaţi, din cei 143 delegaţi, aleşi de conferinţele organizaţiilor teritoriale ale PNL din 25 de raioane[…]
Tinerii naţional-liberali din raionul Sîngerei s-au constituit în filiala teritorială a Organizaţiei Tinerilor Naţional-Liberali. În funcţia de preşedinte al OTNL-Sîngerei a fost ales Oleg Dubenco, iar în funcţia de vicepreşedinţi — Victor Covas şi Ion Ropot, din Biroul OTNL-Sîngerei mai fac parte Petru Curciuc, Veaceslav Spinu şi Mihai Lupusor, Secretar al OTNL a fost aleasă Veronica Guzun.
Partidul National Liberal a sustinut o conferinta de presa in incinta agentiei de presa “Info-Prim Neo” cu tema: “PNL la doi ani de la fondare”.
28 septembrie 2008
A avut loc conferinta de constituire a Organizatiei Teritoriale Floresti a PNL.
27 septembrie 2008
La Ocnita a avut loc conferinta PNL, cu participarea reprezentantilor din mai multe localitati.
24 septembrie 2008
Institutul Republican Internaţional si PNL au organizat un seminar pentru femeile-lidere ale Partidului Naţional Liberal din Moldova.
12 august 2008
La Ungheni, a avut loc conferinta Organizatiei teritoriale a PNL, la care au participat 80 de delegati, printre care mai multi tineri si femei, menţionându-se în special necesitatea implicarii active a cetatenilor in politica, pentru a promova, la nivel raional, reformele urgente, ce se impun prin intirzierea lor, cauzata de administrarile incompetente comuniste de pina la alegerile locale din 2007.
12 iulie 2008
A avut loc şedinta Delegatiei Politice Nationale a PNL, care a examinat activitatea BPC in lunile aprilie-iunie, prezentata de presedintele Vitalia Pavlicenco, si informarea despre procesul de extindere si consolidare a structurilor PNL, prezentata de Secretarul General Alexandru Gorgan.
Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL, a avut o serie de intilniri cu alegatorii si cu echipele de conducere ale organizatiilor teritoriale din Cantemir si Cahul.
6 aprilie 2008
La Rezina a fost creată Organizatia Tinerilor National-Liberali (OTNL).