- 9–10 decembrie 2009
- În oraşul Bonn, Germania, şi-a ţinut lucrările Congresul al XIX-lea Statutar al Partidului Popular European (PPE). Din partea Republicii Moldova a fost prezentă delegaţia Partidului Popular Creştin Democrat condusă de preşedintele Iurie Roşca, PPCD fiind membru-observator al familiei politice creştin-democrate, precum şi Primul-ministru, Vlad Filat şi Ministrul de Externe, Iurie Leancă în calitate de invitaţi. Iurie Roşca a prezentat un discurs în faţa delegaţilor la acest înalt for continental. Delegaţia PPCD a participat la şedinţa Biroului Politic, la sesiunile plenare în cadrul cărora a fost aleasă conducerea Partidului Popular European şi la Summitul PPE care întruneşte conducătorii instituţiilor europene, precum şi şefii de state şi guverne afiliaţi PPE.
Colaborarea internaţională • Politica externă / integrare europeană • Relaţii interpartinice
- 25 noiembrie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 5, în legătură cu problema teritoriului şi traseului auto de la frontiera cu Ucraina, în regiunea comunei Palanca, raionul Ştefan Vodă.
Atitudinea faţă de guvernare • Politici guvernamentale
- 1 noiembrie 2009
- A avut loc Conferinţa Organizaţiei de Tineret “Noua Generaţie” a PPCD, fiind reales Victor Ciobanu în funcţia de preşedinte al Noii Generaţii, de asemenea, Conferinţa a ales 6 vicepreşedinţi şi a reconfirmat-o pe Natalia Mihai în calitate de Secretar General. La Conferinţă au fost prezenţi peste 400 de delegaţi din toate raioanele republicii fiind adoptate şi 6 rezoluţii, care se referă la Implicarea tinerilor în viaţa socială, economică şi politică a ţării, la Politica externă a ţării, la Situaţia economică a tinerilor din Republica Moldova, la Situaţia din sistemul de învăţământ, la Funcţionalitatea legislaţiei cu privire la tineret şi la politicile sociale, locuri de muncă şi locuinţe.
Activitatea internă de partid
- 29 octombrie 2009
- Asociaţia Juriştilor Creştin Democraţi a susţinut o conferinţă de presă la sediul PPCD, din str. N. Iorga 5, cu tema “Proiecte legislative care afectează funcţionarea instituţiilor democratice”.
Atitudinea faţă de guvernare • Drepturile şi libertăţile omului
- 20 august 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidiului din str. N. Iorga 5, pe tema: “Regimul autoritar de guvernare — o normă constituţională în Republica Moldova”.
Politici guvernamentale
- 6 august 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 5, în cadrul căreia a prezentat dovezi şi probe concludente de încălcare a legislaţiei electorale în procesul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009.
Alegeri
- 4 august 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 5, pe tema: “Necesitatea renumărării voturilor şi formarea unei coaliţii puternice şi stabile”.
Alegeri
- 27 iulie 2009
- Candidaţii Partidului Popular Creştin Democrat au susţinut o conferinţă de presă, pe scările din faţa clădirii Parlamentului, pe tema: “Parlamentul — instituţia fundamentală a unei societăţi”.
Politici guvernamentale
- 25 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat o conferinţă de presă, în faţa Ministerului Apărării, şos. Hânceşti 84, cu tema: “Poziţia candidaţilor PPCD cu privire la rolul armatei”.
Drepturile şi libertăţile omului • Securitate naţională
- 24 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în faţa Ministerului Afacerilor Interne din str. Ştefan cel Mare nr.75.
Drepturile şi libertăţile omului • Politici guvernamentale
- 23 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a convocat o conferinţă de presă, pe tema: “Renovarea sistemului de asigurare medicală”.
Domeniul socio-cultural • Politici guvernamentale
- 22 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a desfăşurat o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 5, pe tema: “Ambiţiile vechilor politicieni — factor de risc pentru Republica Moldova”.
Securitate naţională
- 21 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a convocat o conferinţă de presă, în sectorul Buiucani, str. V. Lupu 29, pe tema: “Noi politici de asigurare cu spaţiu locativ”.
Alegeri • Politici guvernamentale
- 20 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, la sediul central al PPCD din str. N. Iorga 5, pe tema: “Viitorul preşedinte al RM ca factor de echilibru în ţară”.
Alegeri • Politici guvernamentale
- 15 iulie 2009
- Tinerii din Partidul Popular Creştin Democrat au organizat o conferinţă de presă, în Piaţa Centrală din Chişinău, pe tema: “Cum să susţinem producătorii autohtoni din sectorul agrar?”
Politici guvernamentale • Politici tarifare
- 8 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a desfăşurat o conferinţă de presă, pe str. Mitropolit Dosoftei 126, cu noii lideri ai formaţiunii, care au prezentat platforma electorală.
Alegeri
- 7 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat un breafing, la sediul central al PPCD din str. N. Iorga nr. 5, cu privire la atacurile din presă şi în justiţie asupra PPCD.
Drepturile şi libertăţile omului • Mass-media
- 2 iulie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat, a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Iorga 5, privind poziţia formaţiunii faţă de dezbaterile electorale.
Alegeri
- 24 iunie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul PPCD din str. Nicolae Iorga 5, cu privire la “Prezentarea listei candidaţilor şi a principalelor repere ale platformei electorale”.
Alegeri
- 23 iunie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru a cinsti luptătorii pentru suveranitate.
Domeniul socio-cultural
- 11 iunie 2009
- Partidul Popular Crestin Democrat a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Nicolae Iorga 5, pe tema: “Noile evoluţii politice”.
Alegeri • Politici guvernamentale
- 6 iunie 2009
- În cadrul întrunirii în şedinţă a Consiliului Naţional al PPCD, membrii consiliului au definitivat lista electorală a creştin-democraţilor şi au stabilit strategia pe care o va aplica această formaţiune politică, de asemenea, Consiliul a convocat pentru data de 21 iunie 2009 Congresul al XII-lea al PPCD.
Activitatea internă de partid • Alegeri
- 4 iunie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat o conferinţă de presă, la sediul PPCD din str. Nicolae Iorga 5, pe tema: “Situaţia politică actuală”.
Alegeri • Politici guvernamentale
- 8 aprilie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a organizat o conferinţă de presă extraordinară, la sediul PPCD pe str. N. Iorga 5, în legatură cu evenimentele care se petrec în Republica Moldova.
Domeniul socio-cultural • Drepturile şi libertăţile omului
- 26 martie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a Agenţiei INFOTAG, pe tema: “PPCD — priorităţi electorale”.
Alegeri
- 19 martie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a Agenţiei INFOTAG, pe tema: “PPCD — priorităţi electorale”.
Alegeri
- 12 martie 2009
- Partidul Popular Creştin Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a Agenţiei INFOTAG, pe tema: “Oferta electorală a noii generaţii de politicieni”.
Alegeri