Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePPCD

Congresul XIII al Partidului Popular Creştin Democrat

|versiune pentru tipar||
PPCD / 20 februarie 2011 | 
Congresul XIII al Partidului Popular Creştin Democrat

Pe 20 februarie 2011, la Chişinău, şi-a ţinut lucrările Congresul XIII al Partidului Popular Creştin Democrat. Sarcina principală a congresului a vizat alegerea unei noi echipe de conducere a partidului. În cadrul congresului, Iurie Roşca s-a retras din funcţia de preşedinte al PPCD iar la îndemnul său, congresul l-a ales în această funcţie pe Victor Ciobanu, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii şi de lider al organizaţiei de tineret a PPCD “Noua Generaţie”.

În luarea sa de cuvînt, Iurie Roşca a declarat că “sînt în funcţia de preşedinte PPCD de 17 ani. Astăzi îmi depun mandatul, dar nu mă las de luptă, căci voi fi cu voi toată viaţa şi nu voi pleca din partid. Victor Ciobanu a însuşit cea mai importantă lecţie pentru relaţiile interumane, el trebuie sa fie primul între egali. Aştept din partea conducerii tinere a formaţiunii seriozitate, spirit de echipă, abnegaţie şi succes”. Totodată, din conducerea formaţiunii s-au retras toţi reprezentanţii generaţiei fondatoare a acestui partid, printre care Vlad Cubreacov, Ştefan Secăreanu, Mihai Adauge, Alexandru Corduneanu ş.a.

De asemenea, delegaţii la congres au ales 15 vicepreşedinţi din rîndurile aripii tinere, printre aceştia se numără Ghenadie Vaculovschi, Igor Ciuru, Radu Buşilă, Sergiu Rabei, Dragoş Grosu iar Dinu Ţurcanu a fost reconfirmat în funcţia de Secretar General al PPCD.

La propunerea lui Iurie Roşca a fost instituită funcţia de Preşedinte de Onoare al PPCD, în această funcţie fiind ales fostul deţinut politic Ion Moraru. Delegaţii la congres l-au reales pe Iurie Roşca în calitatea de membru al Biroului permanent al PPCD, precum şi de membru al Consiliului Naţional alături de foştii vicepreşedinţi Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu.

Congresul PPCD a adoptat o serie de rezoluţii, care vizează situaţia politică şi economică a ţării, formulând un şir de propuneri concrete, orientate spre aprofundarea reformei instituţiilor democratice şi consolidarea statului de drept, relansarea şi fortificarea economiei naţionale şi restabilirea autonomiei administraţiei publice locale.