Evenimente ale Partidului Popular European din Moldova (PPEM)
31 august 2016
La Chişinău, a avut loc şedinţa Consiliului Naţional Politic al PPEM, în cadrul căreia a fost aprobată decizia cu privire la desemnarea lui Iurie Leancă, drept candidat din partea formaţiunii la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016.
La Chişinău, a avut loc şedinţa Consiliului Naţional al PPEM, în cadrul căreia s-a discutat despre propunerea alianţei de guvernare adresată partidelor parlamentare pro-europene de a participa la eforturile de promovare a procesului de integrare europeană. Prin urmare, s-a decis iniţierea dialogului cu alianţa parlamentară în vederea elaborării unui parteneriat pe subiectul integrării europene.
PPEM a depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care a solicitat ca noua Lege cu privire la statutul mun. Chişinău să fie declarată drept neconstituţională. Potrivit PPEM, Legea adoptată încalcă prevederile esenţiale ale Constituţiei, precum principiul autonomiei locale şi exercitarea mandatului aleşilor locali până la expirarea termenului fără a fi limitaţi în competenţe, elemente ce fac parte din dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales.