Conducerea Partidului Popular Socialist din Moldova şi a Partidului “Patrioţii Moldovei” au purtat negocieri pentru crearea Blocului Forţelor de Stînga în scopul participării active în alegerile parlamentare 2014.
La Chişinău, conducerea Partidului Popular Socialist şi a Partidului Social-Democrat din Moldova au purtat tratative oficiale pentru crearea unui bloc politic al forţelor de centru-stînga şi patriotice, care urmează să participe activ în alegerile parlamentare din anul 2014.
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Popular Socialist din Moldova, Victor Stepaniuc a declarat că preşedintele ţării trebuie să fie ales de întregul popor şi cere autorităţilor ca referendumul constituţional din aprilie să garanteze anume alegerea preşedintelui de popor, şi nu schimbarea procedurii de alegere a şefului statului în Parlament. “Actualul Parlament se află în ilegalitate, din moment ce a întrerupt procesul de alegere a şefului statului iniţiat la 18 noiembrie 2011. În consecinţă, se impune dizolvarea Parlamentului care trebuie să aibă loc nu mai tîrziu de februarie 2012”, a spus Stepaniuc.