Evenimente ale Partidului Republican din Moldova (PRM)
27 aprilie 2011
Aproximativ 15 organizaţii teritoriale ale PLDM, PL, precum şi ale fostelor formaţiuni politice AMN şi MAE au aderat la Partidul Republican din Moldova, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PRM, Andrei Stratan. Referindu-se la alegerile locale din 5 iunie, Andrei Stratan a menţionat că formaţiunea pe care o conduce se va implica activ în această campanie în teritoriu, nu însă şi la nivel de primărie a municipiului Chişinău.
La 3 octombrie 2010, la Chişinău, a avut loc Congresul extraordinar al Partidului Republican din Moldova, condus de către Preşedintele formaţiunii dl Andrei Stratan. În cadrul acestuia a fost aleasă noua componenţă a organelor de conducere ale partidului, fiind aprobat programul şi platforma politică a formaţiunii. Printre priorităţi au fost menţionate integrarea europeană, protecţia socială a cetăţenilor, inclusiv celor aflaţi peste hotare, dezvoltarea regională şi investiţii în capitalul uman, necesitatea dezvoltării parteneriatului strategic cu Rusia, România, Ucraina, precum şi dezvoltarea dialogului continuu cu UE, SUA, China, Japonia, Turcia şi Israel. De asemenea, Congresul a aprobat lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile din 28 noiembrie.
Andrei Stratan, recent ales în funcţia de preşedinte al Partidului Republican din Moldova, a convocat o conferinţă de presă la Infotag, în cadrul căreia a menţionat că motivul principal care l-a determinat să se implice în politică a fost necesitatea de a contribui la depăşirea situaţiei dificile în care se află la moment Republica Moldova. Mai bine de un an de zile nu pot fi create condiţii pentru o activitate şi dezvoltare normală a RM. Partidul nostru nu se va concentra pe promisiuni, dar pe implicarea cetăţenilor şi coparticiparea lor directă în toate procesele care vor avea loc în ţară. Mesajul principal al partidului este “Dvs. puteţi dezvolta Republica Moldova”, a spus Stratan, care a menţionat că partidul pe care-l conduce are o orientare de centru-stînga. Referindu-se la direcţiile de dezvoltare ale RM, Stratan susţine că integrarea europeană trebuie să rămînă una din priorităţile ţării. Totodată el se pronunţă pentru restabilirea negocierilor în formatul 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi susţine că Moldova trebuie să aibă relaţii de prietenie cu toate ţările, atît din est, cît şi din vest.
La 19 martie a.c., liderii PDM, PDAM, PSM, MFN, PSRM, UM, PRM, PDCM, MPSN şi PCRM au semnat acordul de constituire a Uniunii de Centru-Stînga (UCS). Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, a menţionat că scopul acestei uniuni este nu “viitoarele alegeri, ci colaborarea în numele soluţionării principalelor probleme ale societăţii”[…]