Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe 28 septembrie 2014, la Chişinău, şi-a ţinut lucrările Congresul XII Extraordinar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).
În cadrul congresului, a fost prezentată şi aprobată Platforma electorală a PSRM şi lista electorală pentru scrutinul parlamentar din noiembrie curent, iar în capul listei vor fi liderul socialiştilor, Igor Dodon urmat de deputatul Zinaida Greceanîi.
În discursul său, Igor Dodon a făcut apel către toate partidele de stânga să se unească pentru denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi aderarea la Uniunea Vamală. Principalul slogan al formaţiunii în campania electorală pentru alegerile din 30 noiembrie, va fi “Moldova are nevoie de altceva”.
Totodată, Igor Dodon a anunţat că în campania electorală PSRM va merge cu membri noi care au aderat recent, printre care ex-ambasadorul RM în Federaţia Rusă, Andrei Negruţă, preşedintele Partidului “Moldova Unită”, Vladimir Ţurcan, analistul Bogdan Ţîrdea, dar şi un grup de deputaţi din UTA Găgăuzia. În acest context, liderul socialiştilor a declarat că la PSRM vor mai adera şi alte persoane cunoscute din Moldova.
Printre obiectivele de bază pe care PSRM şi le propune în programul electoral vor fi următoarele: denunţarea Acordului de Asociere cu UE; integrarea în Uniunea Vamală; consolidarea relaţiilor cu Rusia; implementarea unui program economic de redresare a situaţiei din Moldova, bazat pe apărarea intereselor cetăţenilor şi relansare a tuturor ramurilor economiei; construcţia statului social; consolidarea statalităţii şi păstrarea statutului de neutralitate al RM; păstrarea şi promovarea culturii, istoriei, limbii moldoveneşti şi a tradiţiilor seculare ale Ortodoxiei etc.
Potrivit organizatorilor, la congres au participat peste 2000 de delegaţi şi invitaţi din toată republica, reprezentanţi ai partidelor de stînga din mai multe state, inclusiv din Federaţia Rusă, delegaţia căreia a fost condusă de Serghei Mironov, deputat în Duma de Stat a FR, liderul Partidului “Spravedlivaia Rossia”.