Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe 25 septembrie 2016, la Chişinău şi-a ţinut lucrările Congresul II al Partidului Societăţii Progresiste, eveniment la care au participat peste 300 de membri şi invitaţi ai partidului.
Delegaţii la congres au ales noua conducere a partidului, au discutat subiecte privind alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 şi despre alegerile parlamentare din 2018 şi au adoptat modificări în Regulamentul partidului.
În calitate de preşedinte al PSP, cu votul majorităţii a fost ales Oleg Matvei, care, potrivit Regulamentului partidului, va fi numit cancelar. Mandatul cancelarului va fi pe un termen de 4 ani, fără drept de a fi reales în această funcţie.
În luarea sa de cuvânt, Oleg Matvei, a menţionat că “PSP va încerca să convingă sistemul politic din Republica Moldova despre ineficienţa instituţiei preşedintelui ţării, instituţie care s-a compromis de mult timp în ţara noastră şi instituirea rotaţiei conducerii ţării fără drept de realegere, scopul de a introduce cea mai înaltă formă de democraţie din lume şi a opri cultura de personificare a puterii”. Potrivit liderului PSP, noul sistem politic, promovat de Partidul Societăţii Progresiste “va asigura transparenţa şi stabilitatea politică, pe care cetăţenii Republicii Moldova o aşteaptă de mult timp”.
De asemenea, congresul a votat componenţa biroului permanent al PSP, care va fi format din 8 membri.
Programul PSP se bazează pe mai multe principii, printre care: democraţia — societate fără preşedinte; rotaţia — societate fără corupţie; reforma Guvernului de la 16 la 8 ministere; Parlament din deputaţi raionali; investiţia rezervelor valutare în economia naţională; transparenţa sistemelor de justiţie şi FISC; cultura, educaţia, sportul şi tineretul — prioritate naţională; politică externă multilaterală şi mass-media publică.